Cele mai periculoase și spectaculoase poduri din lume. Unul a fost realizat din rămăşiţele unui fost palat regal
Podurile sunt de obicei structuri rezistente, solide, care să ajute oamenii să treacă în siguranță peste o apă sau o prăpastie, însă, unele, pe cât sunt de superbe, pe atât sunt de înfricoțătoare. Fie că sunt susţinute de frânghii, fie că sunt construcţii solide, au în comun sfidarea legii fizicii. Iată care sunt unele dintre cele mai impresionante poduri din lume.
Podurile unesc, iar mai mult decât calitatea de a trece peste râuri sau canale, acestea oferă unele dintre cele mai frumoase priveliști din lume. De la un pod de frânghie dintr-un sat irlandez, la construcţii de ultimă generaţie din Franţa sau China, structurile de pe această listă atrag nenumăraţi vizitatori în fiecare an.
Canionul Zhangjiajie, podul din sticlă al Chinei
Aflat la o înălţime de 300 de metri, cu o lungime de 430 de metri, având podeaua realizată din panouri de sticlă pentru a putea fi admirată priveliştea, Canionul Zhangjiajie, podul din sticlă al Chinei, se află în zona unui canion uriaş din Parcul Naţional Tianmenshan, provincia Hunan din centrul Chinei. Vizitatorii podului descriu experienţa drept una înspăimântătoare, dar totodată încântătoare. Autorităţile spun însă că turiştii nu au de ce să se teamă pentru siguranţa lor, deoarece sticla folosită în construcţia podului are o grosime de 24 de milimetri şi este de 25 ori mai rezistentă decât una obişnuită.
U Bein, Myanmar
U Bein, care traversează lacul Taugthaman, în Amarapura, Myanmar, este cel mai lung pod din lemn de tec din lume, realizat din rămăşiţele unui fost palat regal. Are 1.2 km lungime și a fost ridicat de primarul orașului la mijlocul anilor 1800.
Podurile de viță din West Iya Valley, Japonia
În îndepărtata vale Iya de Vest, una dintre cele trei văi „ascunse” ale Japoniei, se află o serie de poduri de viță-de-vie. Deși nu se știe cine le-a creat pentru prima dată, acestea ar exista în această regiune de sute de ani, în timp ce unii istorici spun că ele ar avea chiar o vechime de peste 1000 de ani.
Vizitatorii din zonă se pot bucura de un periplu în junglă, în timp ce parcurg podurile care trec peste râul Iya-Gawa de pe Insula Shikoku, lângă Tokushima. Deși au un aspect plăcut, traversarea lor este periculoasă din pricina spațiilor largi dintre bucățile de bambus, precum și a locației sălbatice în care sunt amplasate.
Bach Long, Vietnam
Podul Bach Long din Vietnam deține recordul pentru cel mai lung pod cu fund de sticlă de pe Pământ. Podul asigură vizitatorilor accesul către o foarte populară stațiune montană din zonă, are podeaua din trei straturi ranforsate de sticlă, a căror grosime totală este de 12 cm. A fost deschis publicului în aprilie 2022.
Charles Kuonen, Elveția
Cu o lungime de 494 metri, podul Charles Kuonen este cel mai lung pod suspendat din lume. Se întinde peste o vale din cantonul Valais, pe traseul de drumeție Europaweg. La cel mai înalt punct, podul se află la 85 de metri deasupra văii. Podul are o lăţime de doar 65 cm şi este confecţionat din plasă metalică. Turiştii pot admira priveliştea uimitoare a Alpilor Bernese și a muntelui Matterhorn. Se întinde între 1.600 – 2.200 metri deasupra nivelului mării și a fost construit în 10 săptămâni.
Carrick-a-Rede, Irlanda de Nord
În fiecare an, aproximativ 250.000 de călători traversează cu atenţie acest pod, care are o lungime de 20 de metri şi se află la 29 de metri deasupra mării. Podul leagă insula Carrick-a-Rede de continent și a fost ridicat pentru prima dată de pescarii de somon în 1755.
Royal Gorge, Colorado
Format din 1.257 de scânduri de lemn și 4.100 de cabluri de oțel, podul Royal Gorge a deținut recordul pentru cel mai înalt pod din lume între 1929 și 2001. Puntea podului se află la o înălțime de 291 metri deasupra râului de dedesubt și este doar pentru pietoni.
Hussaini, Pakistan
Cu toate că reprezintă singura modalitate a oamenilor din zonă de a traversa lacul Borit, podul Hussaini, din Pakistan este considerat cel mai periculos pod din lume, această structură realizată din sfoară şi lemn fiind grav avariată: unele scânduri lipsesc, iar când oamenii vor să traverseze lacul, acesta se leagănă.
Beipanjiang, China
Podul Beipanjiang din provincia Guizhou, din sud-vestul Chinei, este în prezent cel mai înalt pod de pe Pământ. Se întinde pe 720 de metri peste râul Beipan, dar are o lungime de 1.341 de metri şi a costat un miliard de yuani (144 milioane de dolari, 138 milioane de euro). Lucrările de construcţie, la care au participat peste 1.000 de persoane, au început în 2013 şi s-au încheiat în septembrie 2016.