Chiar dacă terenul este al tău, nu ai voie să tai acești copaci. Ce pedepse prevede legea
Cei mai mulți români care stau la curte sau care dețin un teren cad adesea în capcana de a avea impresia că pot face absolut orice doresc pe proprietatea lor. În realitate, există unele limite legale în care trebuie să se încadreze, iar printre acestea se numără faptul că tăierea anumitor copaci este complet interzisă.

În țara noastră se găsesc mai multe regimuri de protecție care pot limita sau chiar interzice complet tăierea anumitor arbori. Regimul silvic, protecția arborilor remarcabili, regimul ariilor naturale protejate, legislația privind spațiile verzi și, în anumite cazuri, dar și legislația privind monumentele istorice pot introduce restricții de acest fel.
Este important de știut faptul că, atunci când un teren face parte din Fondul forestier național, regulile Codului silvic trebuie respectate chiar dacă zona este o proprietate privată. Iar, potrivit acestor reguli, tăierea arborilor din fondul forestier național este o infracțiune.
Legislația protejează acești arbori
Legislația este la fel de strictă și atunci când terenul se află într-o zonă protejată sau face parte dintr-un sit Natura 2000. În astfel de situații, pot exista chiar și restricții suplimentare pe care proprietarii trebuie să le cunoască.
În plus, autoritățile din țara noastră protejează și arborii considerați a fi remarcabili. Este vorba despre copaci cu o anumită circumferință minimă a trunchiului, care au cel puțin 160 de ani sau care au o valoare culturală și istorică pentru comunitatea locală.
Ce riscă cei care ignoră legea
Desigur, Legea nr. 97/2023 privind arborii remarcabili menționează și o excepție. Practic, măsurile ei se aplică în cazul terenurilor cu vegetație forestieră din afara fondului forestier național, iar proprietățile private intravilane fac excepție.
Practic, un pom bătrân din propria noastră curte nu este protejat, în mod automat, de lege. În plus, trebuie să știm că legislația din România protejează unele plante, inclusiv specii lemnoase. Cei care nu respectă procedura de evaluare prealabilă și nu dețin aviz pentru a tăia arbori remarcabili pot primi amenzi de 5.000 sau chiar 25.000 de lei.
Atunci când sunt tăiați arbori din Fondul forestier național, consecințele sunt mult mai grave. În funcție de prejudiciu, se poate primi o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 6 luni și 7 ani, potrivit Antena 3 CNN.




































