Cine a fost „marea doamnă a Gorjului“, cea care i-a cerut lui Brâncuşi să realizeze o operă închinată eroilor în Târgu Jiu
Născută pe data de 16 septembrie 1889 la București, Arethia Tătărescu a fost fiica lui Gheorghe Piteșteanu, descendent al unei vechi familii de boieri argeșeni, și soţia primului ministru din perioada respectivă, Gheorghe Tătărescu. Ea conducea Liga Naţională a Femeilor Gorjene. Tot ea este cea care i-a solicitat lui Constantin Brâncuşi să realizeze în Târgu Jiu un monument dedicat eroilor neamului din Primul Război Mondial.
Realizarea Ansamblului monumental „Calea Eroilor“ se datorează unei femei. Este vorba de Arethia Tătărescu. Născută pe 16 septembrie 1889 la București, fiind fiica lui Gheorghe Piteșteanu, un descendent al unei vechi familii de boieri din Argeș, Arethia a fost nevoită să plece la vârsta de 8 ani cu bunica paternă și ceilalți frați, Gheorghe și Alexandru, după decesul părinților ei, în Belgia. Acolo, ea a urmat școala primară, studiile secundare, și apoi a continuat cu studiile superioare la Conservatorul Regal din Bruxelles, unde a studiat pianul.
Întoarsă în țară, în 1913, a devenit profesoară de pian la Liceul de Muzică din București și s-a implicat în înființarea asociației cercetașilor români. În anul 1916, îl cunoaşte pe locotenentul Gheorghe Tătărescu, care provenea dintr‑o familie de moşneni înstăriţi din localitatea Vlăduleni, judeţul Gorj, la acea vreme un tânăr avocat, întors de curând din Paris. În acelaşi an, cei doi îşi unesc destinele la Craiova.
Cuplul a fost binecuvântat cu doi copii, o fiică numită Sanda, care avea să se căsătorească mai târziu cu avocatul Ulise Negropontes, descendentul unui important latifundiar, industriaș și comerciant de origine greacă, însă și un băiat numit Tudor, care avea să moară la Paris în anul 1955, într-un azil pentru persoane cu probleme psihice. În 1919, soții Tătărescu au cumpărat moșia Poiana din Rovinari, Gorj, iar în anul 1924 au început renovarea conacului care suferise grave deteriorări în timpul Primului Război Mondial. În aceeași perioadă, familia a reparat și biserica Sfântul Gheorghe din Poiana.
I-a cerut lui Brâncuşi să realizeze o operă închinată eroilor în Târgu Jiu
Totodată, ea s-a implicat în activitatea diferitor organizații locale, devenind în scurt timp președinta Ligii Femeilor Române din Gorj, a filialei Gorj a Societății Naționale „Crucea Roșie” și a Societății Femeilor Ortodoxe din Gorj. Era fascinată de arta populară, de portul țărănesc, de folclor și obiceiurile oamenilor zonei, iar datorită ei a fost înființată la Rovinari o școală de gospodărie în care tinerele învățau să realizeze diverse articole de artizanat, mai ales costume naționale și covoare, multe dintre produse ajungând la Expoziția Universală de la Paris din 1937 sau la Expoziția Internațională de la New York din 1939.
În anul 1935, Arethia Tătărescu, care inițial i-a lansat această propunere Miliţei Pătraşcu, i-a solicitat lui Constantin Brâncuşi să realizeze în Târgu Jiu un monument dedicat eroilor neamului din Primul Război Mondial, care a acceptat cu mare dragoste să realizeze o lucrare monumentală chiar la el acasă. Tototdată, acesta nu a acceptat să fie plătit pentru opera sa.
Arethia Tătărescu a fost înmormântată în cavoul familiei, la cimitirul Bellu
În 1936, Aratha a finanțat consolidarea casei în care s-a născut Ecaterina Teodoroiu, locuință construită în 1884 de părinții eroinei de la Jiu și, datorită implicării ei, aceasta a fost declarată casă memorială; iar Liga Națională a Femeilor Române din Gorj a construit casa memorială Tudor Vladimirescu, o replică a casei în care a trăit revoluționarul, realizată de arhitectul Iulius Doppelreiter.
În perioada regimului Antonescu, familia s-a retras la moșia de la Poieni, iar activitatea socială a Arethiei a rămas în umbră. Gheorghe Tătărescu, fost prim-ministru, a revenit temporar în prim-planul politicii după război, când a ocupat funcția de ministru de externe în Guvernul Groza și a condus delegația României la Conferința de Pace de la Paris. Cu toate acestea, a fost ulterior înlăturat din toate funcțiile în noiembrie 1947, iar toate bunurile familiei au fost naționalizate. Gheorghe Tătărescu a murit la București în martie 1957, iar 11 ani mai târziu, în 1968, Arethia Tătărescu a încetat din viață și a fost înmormântată în cavoul familiei, la cimitirul Bellu din București.
Sanda Maria Negropontes spunea despre mama sa: „Trebuie să vă spun că mama care a trăit în umbra tatălui meu, nu a făcut politică nicio zi. Şi ca fapt anecdotic, nu a votat niciodată. Spunea că e indecent să votezi pentru propriul tău soţ. Aşa că ei i-a revenit grija familiei… Era o femeie cu un extraordinar simţ al frumosului. După Primul Război Mondial, s-a instalat în Oltenia în locul natal al tatălui meu, la Poiana-Gorj, şi acolo a ştiut să îmbine frumosul cu socialul… Mama a avut de ales între o viaţă mondenă de soţie de prim-ministru şi o viaţă de dăruire pentru ceea ce credea că trebuie să facă. Asta a fost menirea ei. A fost o femeie extraordinară ca mamă, extraordinară ca soţie şi extraordinară aş zice, chiar pentru ţară”.
