Cum arată astăzi casa lui Al Capone, unul dintre cei mai cunoscuți mafioți din istorie. A trăit acolo cu sora și mama sa

Unele nume au atât de multă faimă, încât pot fi recunoscute oricând, de către oricine. De obicei, pe această listă de personalități renumite se află diferite vedete, oameni politici, sau personaje istorice. Însă, lista este mult mai lungă decât atât! Iar indiferent cât de familiarizați suntem cu povestea vieții sale, cu toții am auzit de temutul mafiot american, Al Capone.

Al Capone este unul dintre cei mai faimoși mafioți / foto: Wikimedia Commons
Al Capone este unul dintre cei mai faimoși mafioți / foto: Wikimedia Commons

Există câteva nume în această lume, care, imediat ce le auzim rostite, putem spune câteva vorbe despre cine au fost aceste persoane. De obicei, pe această listă ilustră sunt incluse diferite vedete ale vremii, atleți, politicieni, sau personalități istorice. Însă, desigur, lista este mult mai lungă și mai interesantă de atât. Iar lideri temuți ai mafiei au reușit să se semneze, de asemenea, în analele istoriei. Printre aceștia se află și Al Capone, despre care, mai mult ca sigur am auzit cu toții!

Ei bine, potrivit informațiilor oferite de către cei de la shtiu.ro, la 76 de ani de la moartea sa, casa temutului mafiot american este, acum, de nerecuoscut! Pentru a face o mică introducere, trebuie să menționăm că Al Capone (pe numele său real, Alphonse Gabriel Capone), s-a născut în anul 1899, într-o familie de imigranți săraci, la New York.

Destul de rapid, el a ajuns să fie cunoscut drept cel mai de temut mafiot din Statele Unite, iar în anii 1920, când prohibiția era încă în vigoare (mai precis, alcoolul era interzis în Statele Unite), Al Capone a făcut o avere prin contrabandă, dar și jocuri de noroc și prostituție.

Cum arată casa lui Al Capone

Casa lui Al Capone / foto: eu.usatoday.com
Casa lui Al Capone / foto: eu.usatoday.com

Iar violența nu era deloc ceva care îl incomoda pe temutul mafiot. Acesta a rămas în istorie pentru așa-numitul „Masacru de ziua Sfântului Valentin”, atunci când a ordonat uciderea a 7 rivali ai săi din mafie, în anul 1929. Cu toate acestea, autoritățile nu au reușit niciodată să dovedească implicarea sa în toate aceste fapte. În cele din urmă, el a fost adus în fața justiției pentru un motiv banal, cel puțin atunci când îl comparăm cu restul faptelor sale. Este vorba despre evaziune fiscală.

Al Capone a fost condamnat și trimis la Alcatraz, însă, datorită sănătății proaste, după 7 ani, a ajuns la un spital de boli mintale. Acolo a și murit, pe data de 25 ianuarie 1947, după ce a suferit un stop cardiac. Astăzi, casa sa din Chicago trece complet nerecunoscută, iar nimeni nu și-ar da seama că aici a trăit, cândva, Al Capone, alături de mama și de sora sa.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cea mai scunda femeie cea mai inalta femeie guinness world records jpg
prison puzzle jpg
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net