Gest impardonabil în ATP: ce sancțiune a primit tenismenul care a lovit arbitrul

Un jucător din afara Top 100 ATP a atras asupra sa privirile la nivel mondial, după ce a avut o reacție agresivă față de arbitru. În vârstă de 20 de ani, Marc Polmans (140 ATP), a fost descalificat din cadrul turneului de la Shanghai, marți, după ce l-a lovit pe arbitrul de scaun.

Marc Polmans, descalificat pentru gestul său (FOTO: Getty Images)
Marc Polmans, descalificat pentru gestul său (FOTO: Getty Images)

Totul s-a petrecut în meciul din ultimul tur de calificări, în care Marc Polmans l-a întâlnit în italianul Stefano Napolitano (253 ATP), doar că partida n-a mai apucat să ajungă la sfârșit și s-a încheiat la scorul de 7-6, 6-6. Pe fondul celor întâmplate, însă, Stefano Napolitano a fost desemnat câștigător la „masa verde”.
În tie-break-ul setului secund, la scorul de 6-6, Marc Polmans a comis o eroare, în urma căreia a avut o „ieșire” nervoasă și a lovit cu putere mingea, cel mai probabil dorind să o trimită în sus. Aceasta l-a nimerit, însă, în plină figură pe arbitrul de scaun Ben Anderson - fiind descalificat pe loc de către arbitru, conform regulamentului. 

Novak Djoković, sancționat după ce a lovit o arbitră de linie

Din păcate, situația nu a fost deloc una singulară în tenisul mondial. Până și liderul din „sportul alb”, Novak Djoković, a avut un episod controversat, în urmă cu un an. Pe atunci, sârbul evolua în optimile de finală de la US Open și a trimis o minge, care a lovit-o pe o arbitră de linie. Nici acel caz nu a rămas fără urmări: Novak Djoković a pierdut punctele câștigate la US Open și a primit o amendă cu suma pe care și-o adjudecase la acel turneu, respectiv o sancțiune de 180 de puncte şi 250.000 de dolari.
Un alt incident ieșit din normele civilizației s-a petrecut, în 2017, la Cupa Davis - atunci canadianul Denis Shapovalov a fost suspendat și amendat, după ce a lovit un arbitru de scaun în ochi cu o minge, în timpul meciului. Din nefericire, situația a fost gravă, iar arbitrul Arnaud Gabas a suferit o fractură de os sub ochiul stâng și a avut nevoie de o intervenție chirurgicală.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Placinta de branza de vaci  Sursa foto shutterstock 1323096947 jpg
clickpentrufemei.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
pep guardiola facebook jpeg
Dan Sucu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Gabriela Ruse (EPA) jpg
Jaqueline Cristian (EPA) jpg
Radu Dragusin (EPA) jpg
FC Barcelona (EPA) jpg
aryna sabalenka facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net