De ce nu se încălzește camera, deși caloriferul este pornit. Problema simplă pe care o poți rezolva singur
Temperaturile din România sunt din ce în ce mai scăzute, iar nenumărați români deja a început să dea drumul la căldură. Însă, există situații în care caloriferul este pornit, dar camera se menține rece. Din fericire, problema poate fi destul de ușor de rezolvat.

Nimic nu este mai neplăcut decât momentele în care observăm că, deși caloriferul este pornit, în cameră nu se încălzește deloc. Cei mai mulți oameni cred, în astfel de situații, că problema se datorează sistemului de încălzire, dar, de cele mai multe ori, vinovatul este doar caloriferul, în sine.
Mai precis, problema se datorează aerului acumulat în interiorul caloriferului. Aceste bule de aer blochează circulația apei, iar consecința va fi faptul că unele segmente din calorifer vor rămâne reci. Chiar și acumulările de sedimente precum calcarul pot cauza această problemă.
Este o problemă surprinzător de comună
Din fericire, o simplă aerisire a caloriferului ar trebui, de cele mai multe ori, să rezolve problema. Însă, dacă tot rămân zone reci sau dacă problema reapare constant, va fi nevoie să solicităm opinia unui specialist.
În general, dacă partea superioară a caloriferului este rece iar cea inferioară rămâne caldă, problema este, mai mult ca sigur, cauzată de acumularea de aer. Însă, dacă problema este exact opusă, este posibil ca ea să se datoreze acumulării de sedimente, iar instalația va trebui spălată.
Cum se aerisește corect caloriferul
Pentru a aerisi ușor și rapid caloriferul, tot ce trebuie să facem este să oprim căldura, sau doar robinetul de tur și retur, iar apoi să așteptăm ca radiatorul să se răcească complet. Mai departe, o cârpă și un recipient suficient de mare vor trebui așezate sub supapa de aerisire.
De cele mai multe ori, această supapă se află în partea superioară, la capătul opus robinetului de reglaj. Supapa trebuie deschisă încet cu o șurubelniță sau o cheie specială, însă numai un sfert sau o jumătate de tură.
În mod normal, vom auzi imediat un șuierat care indică faptul că se elimină aer din calorifer. În momentul în care nu mai auzim aer iar din calorifer curge un flux constant de apă, robinetul de aerisire se va închide și vom șterge excesul de apă.




































