Faimoasa geacă a lui Michael Jackson din videoclipul „Thriller” este scoasă la licitație. Care este prețul de pornire
Michael Jackson rămâne chiar și în ziua de astăzi unul dintre cei mai populari artiști din toate timpurile. Iar colecționarii sunt dispuși să scoată sume uriașe din buzunar, doar pentru a pune mâna pe diferite obiecte care i-au aparținut artistului. Acum, faimoasa geacă roșie pe care a purtat-o în videoclipul hitului „Thriller” este scoasă la licitație.

Videoclipul hitului „Thriller”, lansat în anul 1982, este unul dintre cele mai faimoase și mai emblematice din cariera lui Michael Jackson. Iar colecționarii pot acum să pună mâna pe geaca pe care artistul a purtat-o, dacă sunt dispuși să scoată sume uriașe de bani din buzunar.
Faimoasa geacă roșie cu accesorii negre urmează să fie scoasă la licitație pe 7 decembrie 2026, în Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite. Iar experții se așteaptă ca piesa să stabilească un adevărat record și să se vândă cu milioane de euro, potrivit informațiilor de la tgcom24.mediaset.it.
Geaca din videoclipul „Thriller” este scoasă la licitație
Casa de licitații Julien's Auctions este cea care organizează licitația, iar evenimentul poartă titlul „Michael Jackson: The Fashion Legacy Evening Auction”. Licitația urmează să aibă loc la hotelul Rosewood Abu Dhabi, iar mai multe obiecte emblematice pentru lumea muzicii, a modei și culturii pop vor fi scoase la licitație.
În ce privește geaca purtată de Michael Jackson, se estimează că aceasta va urma să se vândă cu undeva în jur de 10 milioane de euro. Cu toate acestea, casa de licitații nu a oferit un preț public exact, precizând că acesta poate fi aflat la cerere.
Poate valora zece milioane de euro
Dacă prețul de vânzare va atinge pragul de 10 milioane, atunci faimoasa geacă roșie va deveni unul dintre cele mai scumpe obiecte din lumea muzicii vândute vreodată.
În anul 2011, un alt exemplar purtat de Michael Jackson în timpul filmărilor videoclipului „Thriller” a fost vândut cu suma de 1,81 milioane de euro, tot de către casa de licitații Julien's Auctions.




































