O piatră de pe câmp te poate îmbogăți! Ajunge să coste 5.000 de euro gramul

O piatră de pe câmp te poate îmbogăți! Ajunge să coste 5.000 de euro gramul

La prima vedere, dacă vedem o astfel de piatră în natură, nici măcar nu ne vom da seama că este una specială. Însă, în ciuda aspectului aparent banal, această piatră ne poate aduce un profit uriaș. În unele cazuri, un singur gram se poate vinde cu suma de 5.000 de euro.

Unele roci pot fi foarte scumpe
Unele roci pot fi foarte scumpe Foto: Shutterstock

Atunci când ne gândim la pietre și metale scumpe, cei mai mulți dintre noi vom presupune că aurul este cel mai valoros. Iar, în condiții obișnuite, acest lucru este complet adevărat. Însă, există un anumit tip de rocă care poate fi mult mai scump decât aurul, în anumite condiții.

Este vorba despre fragmentele de meteoriți care ajung pe Pământ! Colecționarii sunt dispuși să scoată din buzunar sume uriașe pentru cei mai rari meteoriți, iar un singur gram se poate vinde chiar și cu 5.000 de euro, potrivit informațiilor de la medium.cz.

Meteoriții pot fi mai valoroși decât aurul

Pentru a pune lucrurile în perspectivă, trebuie menționat faptul că, la acest moment, un gram de aur de 24 de carate se vinde cu aproximativ 117 euro. Deși poate suna surprinzător, unele fragmente de meteoriți pot fi mult mai scumpe decât aurul.

Cu toate acestea, este important să știm că nu orice fel de meteorit ne va aduce o astfel de avere. Valoarea unei roci depinde de mai mulți factori, iar unii meteoriți pot fi surprinzător de ieftini.

Valoarea unui meteorit depinde de mai mulți factori

Cele mai valoroase piese sunt cele care aparțin meteoriților cu pedigree, adică acelora pentru care deja a fost reconstituită traiectoria inițială din sistemul solar de către oamenii de știință. La nivel global se estimează că există doar 30 de astfel de piese.

Iar compoziția meteoritului este, de asemenea, foarte importantă atunci când vine vorba despre valoarea sa monetară. Palasitele se numără printre cele mai rare piese, însă cele mai populare roci printre colecționari sunt cele care provin de pe Lună sau chiar și de pe Marte.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
casa mos craciun dormitor airbnb jpg
image png
raceala jpg
raceala jpg
lactate istock jpg
role hartie igienica shutter jpg
legume verzi istock jpg
ghiozdanul uitat în gară jpeg
image
image