Originea bizară a celui mai cunoscut desert italian. Ce legătură este între tiramisu, prostituție și orgiile din bordelurile din Italia
Tiramisu este fără îndoială unul dintre cele mai cunoscute și apreciate deserturi din lume. Bineînțeles, această prăjitură inventată de italieni este o adevărată delicatesă. Este atât de popular, încât diferite regiuni din Italia concurează pentru a fi recunoscute ca fiind inventatorii acestui desert. În aceste condiții, este de așteptat să existe multe variante privind istoria și originea prăjiturii, dar toate indică același oraș în care s-a născut, sau cel puțin a „renăscut". Și mai toate variantele pleacă de la aceeași rețetă originală.
Una dintre legende spune că desertul a luat naștere în orașul Treviso, în 1970, și derivă dintr-un tip de „zabaglione”, tot de origine italiană care este un fel de amestec cu vin de Marsala, servit fierbinte sau rece, numit de localnici „sbatudin”, un desert energic al unei persoane sărace, format din gălbenuş de ou bătut cu zahăr.
Desertul, numit „Tiramesù”, în dialectul Veneto, care ulterior a fost italienizat în „Tiramisù”, ar fi fost denumit astfel pentru valoarea sa nutritivă și efectul său energizant, dar numele s-ar datora și unor presupuse efecte afrodisiace. Cert este că emblematicul desert italian a primit o dată în care este celebrat în întreaga lume - 17 ianuarie.
În ceea ce privește istoria acestui popular desert italian, există o altă legendă care susţine varianta erotică a acestuia, menţionând că s-ar fi născut în urma orgiilor din bordelurile italiene. De fapt, mulți italieni cred că tiramisu este un afrodiziac puternic. De asemenea, și această legendă susține că tiramisu este originar din fermecătorul oraș italian Treviso, dar că, de fapt, a fost inventat într-un bordel din acest oraș, care a fost cândva faimos pentru moralitatea sa dezinvoltă și pentru locuitorii dornici de plăcere.
Tiramisu, desertul inventat într-un bordel
În italiană, tiramisu înseamnă „trage-mă”, „ridică-mă”, sau, mai exact, „trage-l în sus”. Vechii italieni aveau un motto: „Dulcis in Fundo”, ceea ce însemna că ce era mai bun, mai delicios, venea întotdeauna la final, de obicei după o masă copioasă. Însă, nu se aplică şi în cazul acestei prăjituri, căci este mai mult decât un simplu desert. Timp de secole, până în 1958, când bordelurile au fost închise de către guvern, desertul era servit non-stop pentru a revigora clienţii epuizaţi, în aşa-numitul „cazinou” - bordel: înainte, în timpul şi după sesiunile sexuale epuizante şi multiple, pentru ca ele să continue şi banii să curgă. Cu cât se servea mai mult tiramisu, cu atât mai mult prospera afacerea prostituției.
„Aproape nimeni, nici măcar majoritatea italienilor nu îi cunoaşte originile reale. Dar cea mai aţâţătoare dintre variante este că aceea că vorbim despre un desert produs de bordeluri, pe care toată lumea îl iubeşte şi îl venerează ”, susţineau localnicii, relatează adevărul.ro.
Încă din Evul Mediu, Treviso, cu labirintul său de străduțe pietruite care traversează pârâuri și mori de apă, a fost cunoscut ca „regatul italian al fericirii și al sexulu". Locuitorii din Treviso au fost întotdeauna pasionați de activitățile „amoroase”, și nu sunt la fel de temători de Dumnezeu ca oamenii din restul țări.i
Ca atare, orașul încă își exploatează reputația de „loc al mâncărurilor erotice”, obţinând avantaje în ceea ce priveşte reputaţia sa mondială gourmet, prin „tururile ghidate erotice”, care evidenţiază bistro-uri cu nume ciudate, precum „Umbrele roşii”, bordelurile vechi şi alte vicii unde cuplurile obişnuiau să facă sex în trei sau schimb de parteneri.
După ce bordelurile au fost interzise, turiștii sunt duși la restaurantul-hotel unde rețeta de tiramisu a fost exportată pentru prima dată în afara locurilor sexuale restrânse din anii 1960.
A apărut prin contribuţia prostituatelor şi a clienţilor
Rețeta originală, de bordel, era ușor diferită și mai simplă de cea pe care o știm astăzi. „Sbatudìn”-ul, care înseamnă literalmente „gimme a shake, bang me” - „scutură, trage...”, era un amestec energic despre care se spunea că poate să ridice chiar şi morţii din mormânt. Potrivit legendei, rețeta de tiramisu a fost rezultatul unei munci în echipă și al unui amestec de idei. În zilele în care bordelul era închis, clienții care veneau oricum aduceau ingrediente pe care să le adauge la „sbatudìn”. Negustorul le dăruia prostituatelor boabe de cafea, artizanul biscuiţi moi, burghezul bucăţi de ciocolată şi mascarpone.
Prostituatele și clienții luau prânzul împreună, discutând, uneori așteptând cu nerăbdare sfârșitul mesei, iar alteori așteptând ca tiramisu să fie servit la sfârșit. Înclinația pentru desert s-a transformat într-un indiciu pe măsură ce timpul trecea. De îndată ce toată lumea se desfăta cu el, venea timpul ca aventura să se mute în dormitor.
Dacă un domn nu lua parte la sesiunile de degustare ale Tiramisu-ului şi ce urma după, era tratat ca un ratat şi ca atare, marginalizat.
În momentul în care uvernul a închis toate „casele de plăceri”, moştenirea Tiramisu-ului a supravieţuit datorită spiritului unei doamne şi a iubitului ei soţ, care a vizitat probabil cel puţin o dată în viaţa sa un bordel și s-a îndrăgostit de eroticul desert. Însărcinată fiind în acea perioadă, iar după dând naștere unui băiețel, a testat „sbatudìn” şi a descoperit că i s-a refăcut corpul extenuat. Apoi, împreună cu un bucătar, a perfecţionat reţeta şi a început să o facă în restaurantul ei şi să o servească pentru prima dată celor care nu puseseră niciodată piciorul într-un bordel.
