Povestea impresionantă a fiicei lui Ștefan cel Mare, Elena Stefanovna. A fost căsătorită la numai 14 ani

Ultima actualizare:

Viaţa tristă a Elenei, fiica lui Ştefan cel Mare și a Evdochiei de Kiev. Elena (Olena) - (1465 – 1505) – a fost cunoscută după căsătorie ca Elena Stefanovna, iar, ulterior, a fost numită de către ruși Elena Voloșancă (valahă sau româncă). A trecut prin multe greutăți de la o vârstă fragedă, iar, pe când avea doar 14 ani, tatăl ei, Ștefan cel Mare, a început negocierile cu privire la o căsătorie între fiica sa şi Ivan cel Tânăr, moştenitorul tronului Cnezatului Moscovei.

Elena (Olena) a fost fiica domnitorului Ştefan cel Mare și primei sale soţii / Foto: Captură video
Elena (Olena) a fost fiica domnitorului Ştefan cel Mare și primei sale soţii / Foto: Captură video

Elena (Olena) Voloşanca (1465 – 1505) a fost fiica lui Ştefan cel Mare și a primei sale soţii, Evdochia de Kiev. S-a născut la Suceava, iar numele său apare pentru prima dată într-un document din data de 10 mai 1466, dar nu este cunoscută cu exactitate data nașterii sale. De asemenea, uneori, era numită în forma rutenească a numelei dat de către părinți – Olena.

Când avea vârsta de doar 2 ani, mama ei s-a stins din viață

Mama ei a murit, la vârsta de aproximativ 27 de ani, cauza morții Evdochiei de Kiev nefiind cunoscută cu certitudine, însă, se presupune că, după nașterea Olenei, aceasta ar fi suferit o complicație, sau ar fi murit pur și simplu răpusă de o boală. Elena avea atunci vârsta de doi ani și a crescut și departe de tatăl ei, care se afla mai mult pe câmpul de luptă.

Crescând la curtea domnească din Suceava, Elena a primit o educație potrivită statului ei, învățând să citească și să scrie în slovană și română, să vorbească alte limbi străine, precum greaca sau turca, religia și cultura ortodoxă, dar și cea catolică și musulmană.

Pe când adolescenta Elena avea în jur de 14 ani, începând cu anul 1479, Ştefan cel Mare a început negocierile cu cneazul rus Ivan al III-lea cu privire la o căsătorie între fiica sa şi Ivan cel Tânăr, moştenitorul tronului Cnezatului Moscovei. Așadar, doi ani mai târziu, în anul 1481, a avut logodna dintre cei doi, iar după ce a stat doi ani la Mănăstirea Voznezenskaia, în data de 12 ianuarie 1483, a avut loc nunta. Atunci, ea a primit numele de Elena Stefanovna. Ulterior, a fost numită și Elena Voloșanca, devenind astfel cneaghină a Rusiei.

A dat naștere unui fiu, Dimitrie

Pe data de 10 octombrie 1483, a dat naștere unui băiat, Dimitrie. Viaţa Elenei şi al fiul ei avea să devină un coşmar după moartea subită a lui Ivan cel Tânăr, din anul 1490, ci nu doar atât, dar Sofia Paleolog, a doua soţie a cneazului Ivan al III-lea, nu vedea cu ochi buni faptul că Ivan cel Tânăr era pe urma tronului Cnezatului Moscovei, dorind ca ţara să fie condusă de fiul ei Vasile.

Elena Voloșanca a rămas văduvă la vârsta de doar 24 de ani / Foto: Captură video
Elena Voloșanca a rămas văduvă la vârsta de doar 24 de ani / Foto: Captură video

Acesta ar fi murit din cauza unei boli la picioare sau otrăvit de către un medic veneţian chemat de către Sofia Paleolog să-l trateze, de turbeculoză sau de o altă boală contagioasă, însă, cauza nu este cunoscută cu certitudine. Deși a rămas văduvă la vârsta de doar 24 de ani și având de crescut și un copil, ea avea să ducă și alte lupre grele.

A urmat un conflict cu Sofia Palaiologina, iar ea și fiul său Vasile au organizat un complot împotriva cneazului Ivan al III-lea, însă nu au avut succes. Ea a fost exilată, iar fiul său a fost arestat la domiciliu. La doar 15 ani, fiul Elenei, Dimitrie, în anul 1498, este încoronat cneaz. Ea a încercat atunci să mențină relațiile bune cu tatăl ei, domnitorul Ștefan cel Mare, dar și cu alte state, precum Lituania și Polonia. Însă, lupta pentru câștigarea tronului nu se sfârșise.

A decedat la vârsta de 40 de ani

Sofia Paleolog şi fiul ei Vasile au reușit să îi intre din nou în grație lui Ivan al III-lea, iar în  anul 1502, acesta l-a numit cneaz pe Vasile în locul lui Dimitrie, nepotul şi fiica lui Ştefan cel Mare fiind întemniţaţi sub acuzația de erezie iudaizantă.

Domnitorul moldovean a aflat despre ce au păţit fiica sa şi nepotul său, însă nu a reuşit să se convingă dacă cei doi mai erau în viaţă sau nu. Ştefan cel Mare avea să moară, fără să afle cu exactitate ce s-a întâmplat cu familia sa.

Elena Voloșanca s-a stins din viață în anul 1505, la vârsta de 40 de ani. Se zvonește că aceasta ar fi fost otrăvită de către Sofia Palaiologina. A fost înmormântată la Mănăstirea Voznezenskaia. Patru ani mai târziu, în anul 1509, a decdat și fiul ei, Dimitrie, tot înteminițat, fiind, probabil, otrăvit de cel care i-a „furat” tronul.

  Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!     

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
23adbb27 d661 4add b171 ecdb61862362 jpeg
podul de piatra baile herculane jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net