Țările Române au avut mai multe capitale. Când a fost ales, de fapt, Bucureștiul
Când ne gândim la orașul care îndeplinește acest rol, ne vine imediat în minte Bucureștiul. Totuși, actuala capitală a țării a fost aleasă pentru acest statut destul de târziu în Țara Românească, similar cu situația Iașului în Moldova.
Istoria statelor românești medievale este strâns legată de orașele unde se afla centrul puterii voievozilor și domnitorilor. De-a lungul timpului, atât Moldova, cât și Țara Românească au avut mai multe capitale, Bucureștiul fiind o opțiune tardivă pentru Țara Românească.
Când spunem „capitala României”, ne gândim instantaneu la București, singura capitală pe care o cunosc generațiile actuale de români. Totuși, de-a lungul istoriei, cele două provincii române au avut numeroase alte capitale, lucru logic având în vedere că au funcționat separat până la Mica Unire din 1859.
Chiar și în Țara Românească, Bucureștiul nu a fost nici prima, nici a doua, nici a treia opțiune de capitală a acestui mic stat valah.
Prin urmare, vom trece în revistă capitalele Țării Românești și Moldovei, de la întemeierea acestor state feudale până la momentul unirii lor în 1859.
Capitale din Țara Românească
Câmpulung
Prima capitală a Țării Românești este atestată documentar ca localitate din anul 1300, deși exista încă înainte de această dată. După victoria de la Posada din 1330 împotriva regelui Ungariei, Carol Robert de Anjou, Basarab I (circa 1310-1352), primul domnitor al statului independent Țara Românească, și-a stabilit reședința la Câmpulung, făcând din acest oraș centrul politic și administrativ al statului pentru aproape patru decenii. În 1369, domnitorul Vladislav I Vlaicu (1364-1377), urmașul lui Nicolae Alexandru (1352-1364), fiul lui Basarab I, a mutat capitala la Curtea de Argeș.
Din Câmpulung provine unul dintre cele mai vechi documente scrise în limba română – scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung către judele Brașovului (1521). Aici există „Ansamblul Negru Vodă”, care include și biserica unde se poate vedea cea mai veche piatră de mormânt a unui domnitor păstrată în țara noastră, cea a voievodului Nicolae Alexandru (1361).
Curtea de Argeș
Atestat documentar în 1330, orașul a fost reședință domnească din ultimii ani ai lui Basarab I (1310-1352) până în timpul lui Mihail I (1418-1420). Sub domnia lui Nicolae Alexandru, aici a fost stabilit sediul Mitropoliei Țării Românești (1359). Biserica episcopală (1512-1517), ridicată de Neagoe Basarab, este un monument fastuos cu o bogată decorație exterioară și este cunoscută datorită legendei meșterului Manole.
În biserică se află mai multe morminte, cel mai valoros din punct de vedere artistic fiind cel al lui Radu de la Afumați (1529). Tot aici sunt înmormântați primul rege al României, Carol I, precum și urmașii săi pe tronul regatului, Ferdinand, Carol al II-lea și Mihai I.
Târgoviște
Menționată ca a doua capitală a Țării Românești în 1396, Târgoviște a avut un rol important în istoria românilor. După 1459, când s-a construit curtea domnească de la București, unii domnitori au preferat orașul de pe Dâmbovița, iar alții Târgoviștea.
Orașul a fost capitala țării până la mijlocul secolului al XVII-lea, timp în care 33 de domnitori și-au avut reședința aici. A cunoscut o ultimă perioadă de strălucire în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), după care a decăzut, fiind abandonată de domnitorii fanarioți.
Complexul muzeal Curtea Domnească include vestigii ale reședinței voievodale din timpul lui Mircea cel Bătrân, turnul de pază, renumitul turn al Chindiei din timpul lui Vlad Țepeș, Biserica domnească a lui Petru Cercel, mănăstirea Dealu (1499-1501), ctitorită de Radu cel Mare, unde se află capul marelui voievod Mihai Viteazul, și multe alte monumente și mărturii ale trecutului.
În cele din urmă, după o perioadă în care au funcționat în paralel ca capitale, Bucureștiul a câștigat disputa cu Târgoviște, acest rol fiind acceptat de turci datorită apropierii de Imperiul Otoman și poziției geografice mai favorabile strategiei militare a Înaltei Porți.
București
La 20 septembrie 1459, când este menționat pentru prima oară într-un document, Bucureștiul era deja oraș. În această perioadă, Vlad Țepeș (1456-1462) a reconstruit Curtea Domnească de pe malurile Dâmboviței, unde și-a mutat probabil reședința. În prima jumătate a secolului al XVI-lea, domnitorii s-au mutat din nou la Târgoviște, pentru a reveni în București în a doua parte a aceluiași secol, după ce Mircea Ciobanul a reconstruit Curtea Domnească. Orașul a suferit mult în urma ocupării temporare de către turci în 1595, când Curtea Domnească a fost arsă și capitala mutată din nou la Târgoviște până în 1626.
Bucureștiul a cunoscut o perioadă de mare înflorire în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), care a refăcut palatul voievodal și a modernizat orașul. Din acest moment, Bucureștiul a rămas capitala Țării Românești și, ulterior, a devenit capitala statului român după Unirea Principatelor din 1859, oficializată în 1862.
Capitale din Moldova
Baia
Localitatea Baia exista ca așezare medievală încă din jurul anului 1200 sau din prima jumătate a secolului al XIII-lea. Astăzi, comuna Baia, aflată la 8 kilometri de Fălticeni, face parte din județul Suceava. Aici s-a aflat unul dintre cele mai vechi orașe din Moldova, probabil cea mai veche reședință domnească a țării. În 1339, Baia era „cel mai mare oraș de la est de Carpați”, fiind totodată capitală în vremea voievodului Dragoș și a domnitorului Bogdan I (1363-1367), întemeietorul Principatului Moldova.
Siret
Încă din 1340, într-o scrisoare a călugărilor dominicani către Papă, se menționa că orașul Siret era „capitala unui mic ducat, numit Valachia”, izvoarele istorice atestându-i rolul de centru urban al țării, inclusiv în vremea voievodului Sas (1354-1363). Aici a fost înălțată Biserica Sfânta Treime, atribuită de tradiție lui Sas Voievod (1354-1358) și de specialiști lui Petru Mușat (1374-1391), demonstrând rolul Siretului ca reședință domnească a Moldovei în secolul al XIV-lea.
Rădăuți
Începând din 1359, voievodul Bogdan I a început înfrumusețarea capitalei sale, Rădăuți, construind Biserica Domnească (Bogdana) cu prispă mitropolitană în interiorul altarului. Biserica Sfântului Nicolae (Bogdana) din Rădăuți este cel mai vechi monument din zid păstrat în Bucovina.
Hârlău
Prima atestare documentară a Hârlăului datează din anul 1384, când mama domnitorului Petru Mușat și-a stabilit curtea aici. În evul mediu, localitatea a găzduit o curte domnească, unde Ștefan cel Mare a construit o biserică ce poate fi văzută și astăzi.
De asemenea, orașul găzduiește biserica „Sfântul Dumitru/Dimitrie”, ridicată de domnitorul Petru Rareș. Hârlăul a avut statut de capitală a Moldovei pentru o scurtă perioadă între 1624 și 1626, când, din cauza incendiului care a distrus Curtea Domnească din Iași, domnitorul și Sfatul Țării s-au mutat la Curțile Domnești din Hârlău.
Suceava
Arheologii au descoperit că în secolele al XII-lea și al XIII-lea, pe teritoriul Sucevei existau locuințe răspândite pe o arie extinsă, care s-a restrâns în secolul al XIV-lea, când așezarea a fost înconjurată de un șanț de apărare.
Din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, în timpul domniei lui Petru Mușat, și până la mijlocul secolului al XVI-lea, Suceava a fost capitala Moldovei, între anii 1388 și 1564. Orașul a cunoscut o perioadă de strălucire în timpul domniei lui Ștefan cel Mare (1457-1504), când au fost construite numeroase monumente și cetatea a fost refăcută.
În anul 1600, cetatea Sucevei, care a rezistat tuturor atacurilor, a fost deschisă în fața oștilor lui Mihai Viteazul, un moment semnificativ în acțiunea de unire a marelui voievod.
Iași
Între 1415 și 1434, la Iași exista o curte domnească, în contextul în care domnia avea un sistem de conducere interesant, prin deplasări periodice la diverse curți din țară.
Din secolul al XVI-lea, domnia a stabilit definitiv capitala la Iași (1564). În secolul al XVII-lea, Iașiul a devenit un important centru cultural, cu tipografii, școli superioare și grupări cultural-literare precum celebra „Junimea”.
La 5 ianuarie 1859, Iașii au pus bazele Unirii Principatelor și formării statului național prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor.
În 1862, Iașiul a cedat definitiv titlul de capitală a Principatelor Unite Bucureștiului, deși în timpul Primului Război Mondial, timp de doi ani (1916-1918), a funcționat din nou ca o capitală și sediu al puterii centrale.
Iașiul a fost refugiul de unde, prin acțiunea Regelui Ferdinand, Reginei Maria, clasei politice și a milioanelor de români, s-a deschis calea către Marea Unire de la 1 decembrie 1918.
