Ce secret a avut Stela Popescu pentru un păr de invidiat. Chinul îndurat de regretata actriță pentru frumusețea podoabei sale capilare

Stela Popescu a rămas în amintirea publicului nu doar prin talentul său actoricesc remarcabil, ci și datorită frumuseții sale. Regretata actriță a fost o prezență cochetă, mereu atentă la aspectul său, însă puțini știu că pentru părul ei impecabil a trecut în copilărie prin chinuri groaznice.

Stela Popescu / Foto: arhivă
Stela Popescu / Foto: arhivă

Ne amintim de Stela Popescu ca o adevărată doamnă. Mereu elegantă, machiată și coafată, îmbrăcată în ținute elegante, potrivite fizicului și staturii sale, marea actriță a teatrului românesc impresiona prin fiecare apariție. Un punct forte al aspectului său a fost, fără dar și poate, părul său roșcat, mereu plin de volum, care o evidenția de fiecare dată când urca pe scenă sau apărea în public. 

În copilărie, Stela Popescu a fost rasă în cap

Puțini știu, însă, că Stela Popescu a trecut printr-o operație în copilărie, după ce a fost mușcată de un păianjen otrăvitor, iar din această cauză a fost tunsă zero. Actrița considera că tocmai acest chin groaznic a contribuit la frumusețea părului ei de mai târziu:

Am umblat rasă pe cap până la vârsta de 7 ani. Am făcut o operație la cap când eram mică, m-a mușcat un paianjen otrăvitor și mi-a făcut o infecție care era cât o pâine în mijlocul capului și m-am operat. Și mama, ca să-mi crească mai departe părul, m-a ras pe cap. Câțiva ani la rând m-a ras pe cap. De la dorința mamei să nu-i rămână fata cheală sunt așa”, mărturisea actrița într-un interviu mai vechi pentru Libertatea.ro.

Coincidență sau nu, la vârsta de 18 ani, Stela Popescu se bucura de un păr bogat, semn că sacrificiul îndurat a avut, până la urmă, și un efect benefic: „Când am dat Bacalaureatul, m-am dus și eu la coafor. Pe atunci se găseau bigudiuri subțiri, cât un degețel și mi-au pus în cap toate bigudiurile din magazie. Toate! Sigur, când le-au scos nu au mai putut să mă pieptene că era o tufă imensă, atât de mult păr aveam”, a mai precizat marea doamnă a teatrului românesc. 



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
chef florin dumitrescu
image png
Artan de la Timpuri Noi, condus azi pe ultimul drum de prieteni și familie
image jpeg
Denisa Filcea, soția lui Flick e dependentă de fiica ei, Eva  “Familia mă face cea mai fericită”
banner adina buzatu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net