Turiștii pot plăti chiar și 200 de euro în plus când pleacă în vacanță. O greșeală i-ar putea taxa suplimentar
În această perioadă din an, tot mai mulți turiști români pleacă în vacanță, sau se pregătesc de plecare. Iar atunci când vine vorba despre cei care călătoresc cu avionul, tot mai mulți vorbesc în mediul online despre o problemă de care s-au lovit. Mai precis, este vorba despre taxele surpriză pentru bagajul de mână depășit în avion, taxe ce pot ajunge chiar și la 200 de euro în plus.

Mulți oameni își pot imagina că o călătorie cu avionul este o chestiune destul de simplă, iar în condiții obișnuite, așa și este. Însă, există și situații în care turiștii se pot trezi puși în fața unor taxe surpriză, cum ar fi cele pentru bagajul de mână depășit. Discuția a început în mediul online de la o întrebare simplă, care a atras nenumărate comentarii din partea internauților.
„Bună ziua! Am văzut că Ryanair a schimbat dimensiunile bagajului de mână la 40/20/25. Mai pot călători cu vechiul bagaj de 40/30/25? Mulțumesc!”, a fost scris pe un grup de Facebook, conform adevarul.ro. Iar din comentariile lăsate se poate vedea că mulți turiști nici nu cunosc aceste reguli ce îi pot costa destul de mult.
Cât trebuie să plătească în plus turiștii
De exemplu, la Ryanair, depășirea dimensiunilor permise poate costa chiar și 75 de euro în plus, în timp ce la alte companii low-cost, aceste taxe pot urca și până la 100 de euro. În același timp, o companie aeriană tradițională, mai scumpă poate aplica taxe ce ajung lejer la pragul de 150, sau chiar și 200 de euro.
Cum au reacționat internauții
Nenumărați internauți au lăsat comentarii la postarea făcută pe grupul de Facebook, vorbind despre experiențele lor pe marginea acestui subiect.
„Nu s-a schimbat nimic, dimensiunile sunt aceleași de ani buni”, a scris un internaut. „Săptămâna trecută, la Edinburgh, au făcut controale surpriză și au taxat bagajele prea mari”, a mai spus o altă persoană, conform sursei citate. „La întoarcere, nimeni nu m-a verificat”.
De asemenea, alți utilizatori Facebook au dorit să precizeze că aceste reguli diferă de la o companie la alta. „WizzAir are reguli diferite, iar Ryanair n-a modificat recent politica bagajelor”, a scris un român.