Funeraliile Papei Francisc! Sicriul cu trupul suveranului pontif a fost adus la Biserica Sfânta Maria Maggiore. UPDATE
Omenirea se desparte astăzi de Papa Francisc, unul dintre cei mai iubiți Suverani Pontifi din istorie. Mii de preoți, sute de episcopi și cardinali, precum și lideri ai lumii participă la înmormântare, iar măsurile de securitate sunt fără precedent. Mii de agenți ai forțelor de ordine, unități canine, lunetiști și voluntari s-au mobilizat pentru a asigura desfășurarea în siguranță a ceremoniei din Piața Sfântul Petru.

UPDATE 14:30 Sicriul papei Francisc, transportat de un papamobil adaptat, a ajuns sâmbătă după-amiază (aproximativ 14:00, ora României), la bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, unde suveranul pontif va fi înmormântat în cadrul unei ceremonii private, informează AFP.
UPDATE 11:50 Carul mortuar care va transporta sicriul Papei Francisc sâmbăta aceasta de la Vatican la bazilica romană Santa Maria Maggiore va fi un papamobil adaptat pentru această ceremonie funerară şi pe care suveranul pontif l-a folosit într-o călătorie, potrivit EFE.
UPDATE 11:30 Funeraliile Papei Francisc au început în Piaţa Sfântul Petru.
UPDATE 11:15 Sicriul de lemn al Papei Francisc a fost adus în Piaţa Sfântul Petru, la începutul unei slujbe de înmormântare la care participă o mulţime impresionantă de persoane îndoliate, inclusiv influenţi lideri ai lumii, pelerini şi prelaţi, informează Reuters.

Știrea inițială
Funeraliile Papei Francisc au loc sâmbătă în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, de la ora locală 10:00 (11:00, ora României), iar peste 250.000 de pelerini sunt așteptați astăzi să își ia rămas-bun de la Suveranul Pontif. Unii oameni au așteptat peste noapte să fie primii la ceremonia solemnă, oficiată de cardinalul Giovanni Battista Re, decanul Colegiului Cardinalilor, unde vor fi prezenți 4.500 de preoți, 700 de episcopi, 225 de cardinali și 50 de șefi de stat, anunță „The Guardian”.
După slujbă, sicriul va fi purtat într-o procesiune emoționantă din inima Romei, de la Bazilica Sfântul Petru până la Bazilica Santa Maria Maggiore, locul de odihnă ales de Papă.
Carul mortuar care va transporta sicriul Papei Francisc va fi un papamobil adaptat pentru această ceremonie funerară și pe care suveranul pontif l-a folosit într-o călătorie, transmite agenția de știri EFE, potrivit Agerpres.
Măsuri stricte de securitate
Autoritățile italiene au implementat un plan de securitate impresionant: 4.000 de agenți ai forțelor de ordine și 4.000 de voluntari ai Protecției Civile sunt prezenți în jurul Bazilicii Sfântul Petru și în alte zone ale orașului. În plus, mai mulți lunetiști au fost poziționați de-a lungul traseului delegațiilor. S-au mobilizat, de asemenea, echipe de geniști și unități canine. În zona San Pietro, serviciul de sănătate a pregătit 55 de echipe, 11 posturi medicale avansate și 52 de ambulanțe.
„Cel mai complex aspect este sosirea multor demnitari din întreaga lume, care vor sosi la Roma pentru a merge într-un singur punct”, a declarat joi șeful poliției din Roma, Roberto Massucci, la radio RTL, potrivit Aljazeera.
Oficialități importante au ajuns la Roma pentru funeraliile Papei Francisc
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, împreună cu prima doamnă, Olena Zelenska, a sosit la Roma pentru a participa la funeraliile Papei Francisc. De asemenea, președintele american Joe Biden și soția sa, Jill Biden, au ajuns la ceremonie. La fel și Emanuel Macron, președintele Franței.
Programul ceremoniilor
Liturghia pentru Papa Francisc, procesiunea funerară pe străzi şi înmormântarea vor avea loc sâmbătă la Vatican şi la Roma, iar ceremoniile combinate vor dura câteva ore. Iată programul provizoriu:
9:00: Sosirea cardinalilor la Bazilica Sfântul Petru
9:30: Sosirea oaspeţilor de stat la Bazilica Sfântul Petru
10.00: Sfânta Liturghie oficiată de Giovanni Battista Re, decan al Colegiului Cardinalilor
11:45: Sfârşitul serviciului funerar
13:00: Plecarea cortegiului funerar cu sicriul, oaspeţii de stat părăsesc Vaticanul
13:00 - 14:30: Călătorie prin centrul oraşului, pe lângă situri antice precum Colosseum şi Forumul Roman
14:30: Sosire la Bazilica Santa Maria Maggiore
15:00: Înmormântarea, fără accesul publicului sau vizionare