Lecția dură pe care a învățat-o un bărbat plecat în străinătate: „Credeam că o să mă îmbogățesc” De ce nu se întoarce, deși iubește România
De-a lungul anilor, nenumărați români au plecat dincolo de hotarele țării, în căutarea unui trai mai bun. Cu toate acestea, deși au reușit să găsească locuri de muncă mult mai bine plătite, povestea multor oameni aflați în această situație nu este deloc una fericită.
Un român care a plecat din țară la vârsta de numai 20 de ani a vorbit despre experiența sa dincolo de hotare. El a petrecut aproape două decenii muncind dincolo de hotare, iar atunci când a plecat nu avea niciun plan concret, sau un loc de muncă garantat
Iar potrivit românului, cel mai dificil lucru de care s-a lovit de-a lungul timpului nu a fost munca dificilă, ci singurătatea. Potrivit acestuia, chiar și cei care vorbesc fluent limba țării gazdă sunt considerați străini. „Nu contează cât de bine vorbești limba. Pentru ei ești un străin. Mereu. Privirile, tonul, felul în care ești tratat... toate îți amintesc zilnic că nu aparții acelui loc”, spune românul, potrivit stiridiaspora.ro.
Experiența unui român care a petrecut două decenii dincolo de hotare
De asemenea, nici chiar salariul mult mai mare decât în România nu s-a dovedit a fi chiar atât de important precum spera tânărul. El a explicat că, în ciuda faptului că a reușit să câștige mulți bani, aceștia au fost mereu cheltuiți pe chirie, rate, sau diverse alte taxe și facturi.
„Credeam că o să mă îmbogăţesc. Că o să trimit bani acasă, o să-mi fac o casă, o să fiu fericit. Dar nu a fost așa. Da, am câştigat bani. Dar tot ce am câștigat am cheltuit pe chirii, taxe, întreținere, rate. Banii vin și pleacă. Viața rămâne grea”, a mai explicat acesta, într-o postare în mediul online.
Motivul pentru care nu se întoarce în țară
Bărbatul a vorbit și despre o eventuală revenire în România, însă a recunoscut că nu se mai poate adapta la viața de aici. În primul rând, pe plan personal, prietenii din copilărie s-au schimbat, iar legăturile sale cu România nu mai sunt atât de strânse.
„Prietenii din copilărie nu mai sunt. Cei care au rămas, îți spun că te-ai schimbat, că ai figuri de străin, că nu mai ești ‘de-al lor'. Dar ei n-au trăit ce-am trăit eu. Nu știu cum e să-ți cari viața în valiză, să lucrezi pe rupte pentru un salariu cu care abia trăiești”, spune acesta.
De asemenea, bărbatului îi este greu să se adapteze din nou și la haosul instituțiilor românești, care îi este acum străin. „Încerc să mă stabilesc aici, dar parcă nu mai pot. Totul mi se pare străin. Sistemul, oamenii, haosul din instituții. Nu mai știu cum să trăiesc românește”, explică acesta.
