Regina Elisabeta a II-a, prima apariție publică în 5 luni. Gestul controversat al Suveranei

Regina Elisabeta a II-a a participat marți, 29 martie, la slujba de comemorare regretatului ei soț, Prințul Philip, la Westminster Abbey, marcând prima sa apariție publică, după 5 luni de lipsă. Mai mult decât atât, conform expertului în limbaj corporal, Judi James, Suverana a făcut un gest controversatîncă de când a intrat pe porțile evenimentului.

Regina Elisabeta a II-a, prima apariție publică în 5 luni Foto: Getty
Regina Elisabeta a II-a, prima apariție publică în 5 luni Foto: Getty

Regina Elisabeta a II-a a făcut unul dintre cele mai „controversate gesturi din întreaga sa domnie” când vine vorba de limbajului corpului, la slujba de comemorare a Prințului Philip, a susținut un expert în acest domeniu.

Regina Marii Britanii, prima apariție publică după 5 luni de „pauză”

Pe măsură ce Suverana a intrat în mănăstire pentru slujba memorială, aceasta s-a ajutat de un baston, mergând și braț la braț alături de fiul ei, Prințul Andrew, intrat în „dizgrație” în urma scandalului sexual în care a fost implicat. 

Se pare că Regina, care a fost infectată și cu COVID, a luat decizia finală de a participa la eveniment abia în această dimineață, marcând prima sa apariție publică, după o perioadă de 5 luni, în care s-a tot vehiculat că starea sa de sănătate a fost una precară.

Gestul controversat făcut de Regina Elisabeta a II-a

Potrivit lui Judi James, expert în limbaj corporal, gestul Elisabetei de a se lăsa ajutată de fiul ei, Andrew, care nu este văzut cu ochi buni în această perioadă, a fost unul controversat, mai ales dacă luăm în considerare faptul că Suverana nu a mai fost văzută acceptând ajutor din partea nimănui.

Citește și: Regina Elisabeta a II-a părăsește Palatul Buckingham și va „lucra de acasă”, la Windsor!

Faptul că a dorit să vină de braț cu Prințul Andrew, lăsându-se și asistată de aceasta, sugerează suportul pe care Regina i-l arată fiului său intrat în dizgrație.

Regina a făcut cel mai controversat gest. Suverana are patru copii dintre care putea să aleagă pentru acest rol emoționant. A fost prima dată când a fost văzută solicitând și acceptând ajutor pentru a merge și, după slujbă, i-a oferit lui Andrew și rolul de a escorta-o, care a aparținut cândva soțului ei, Philip.”, a declarat Judi James, potrivit Mirror.

Citește și: Ducii de Cambridge, extrem de eleganți la memorialul Prințului Philip. Ce brand celebru este rochia purtată de Kate

Aceasta a explicat că fiica Prințului Andrew, Prințesa Beatrice, a fost copleșită să îl vadă pe tatăl ei din nou în public, alături de familie. „După ce și-a văzut tatăl înapoi în ochii publicului și pe Regină așezată în fața ei, fiica lui Andrew, Beatrice, a părut vizibil emoționată, aproape de a plânge.”, a continuat aceasta.

Amintim că Prințul Andrew a fost acuzat de viol și de întreținere de relații sexuale cu minore, pe fondul prieteniei sale controversate cu miliardarul Jeffrey Epstein. Imaginea sa a avut de suferit, dar și cea a familiei sale, chiar dacă Andrew a negat acuzațiile.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

  Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
printul william craciun gettyimages jpg
Daniel Baluta si Sorin Grindeanu rezultate alegeri primarie Bucuresti  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (2) jpg
Ciprian Ciucu si Ilie Bolojan  Ludovic Orban Foto Inquam Photo    Codrin Unici (4) jpg
images jpg
Bucuresti, foto Shutterstock jpg
casa lemn pexels jpg
La 79 ani, Cristian Gatu vrea sa si refaca viata jpg
Sesizare penală a IICCMER privind tratamentele neomenoase aplicate în perioada comunistă în „Spitalul pentru copii neuropsihici cronici Siret” jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net