Național
Pagina 226

Declarații șocante din partea medicului care a sesizat morțile de la spitalul Pantelimon. „Doctorițele arestate m-au hărțuit"
Antoaneta Elena Voicu este medicul care a cerut verificări privind morțile suspecte de la spitalul Pantelimon. Doctorița a fost concediată, iar acum face dezvăluiri.
Național
Zodia care va avea parte de schimbări importante din a doua jumătate a lunii august 2024
Din a doua jumătate a lunii august 2024, leul va avea parte de schimbări notabile. Simte că se întoarce pe drumul cel bun după o perioadă grea, este din nou îndrăgostit de munca pe care o face și de oamenii pe care îi întâlnește în viață.
Național
Doi bărbați au recurs la gesturi de neimaginat, în Capitală. Unul s-a urcat pe tren, în timp ce altul a pulverizat substanțe dintr-un extinctor
Doi bărbați au șocat o țară întreagă, după ce joi seara, pe 8 august au recurs la gesturi de neimaginat. Unul dintre aceștia a folosit extinctorul în tren, la Piața Romană, iar celălalt a urcat cu o scară pe tren, la Piața Victoriei. Astfel, garniturile de metrou au fost oprite pe Magistrala M2.
Național
Ultimele detalii despre recalcularea pensiilor! Anunțul făcut de ministrul Muncii
Au mai rămas câteva zile până când poştaşul va începe să aducă deciziile de recalculare a pensiilor după noua lege. În acest context, ministrul Muncii a făcut câteva precizări.
Național
Ce a pățit un român întors din Italia. Greșeala care i-a adus o amendă usturătoare
Un român întors recent din Italia, în concediu, a avut parte de șocul vieții lui după ce a decis să facă o curățenie generală în propria locuință din Piatra Neamț. Fapta care i-a adus o sancțiune usturătoare.
Național
Continuă războiul dintre medici și pacienți la „Spitalul groazei” din Pantelimon. Doi doctori, arestați pentru crimă
Șoseaua Pantelimon nr 340-342. La parterul unei clădiri de 5 etaje se află locul cel mai hulit din România, scena unor acuzații terifiante, unde oameni care se cred Dumnezeu, decid, ca într-o macabră ruletă rusească cine să trăiască și cine sa moară.
Național
Preot din Teleorman, reținut de polițiști după ce a furat 1 milion de euro din fondurile publice pentru parohiile sale
Caz revoltător în județul Teleorman! Un preot a fost reținut, după ce a furat 1 milion de euro din banii celor două biserici pe care le păstorea, fiind acuzat de delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Național
Comoară din Epoca Bronzului, descoperită în România. Ce a pățit bărbatul care a găsit-o
Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Buturugeni, județul Giurgiu, a făcut o descoperire uimitoare. A găsit, întâmplător, un topor din granit, din Epoca Bronzului, însă, nu l-a predat autorităților și l-a păstrat timp de mai mulți ani. Acesta a ignorat legislația care prevede că persoanele care găse
Național
Stenogramele de la Spitalul „Sfântul Pantelimon”: „La toți le-au făcut același lucru”
Stenograme ale unor convorbiri telefonice între cadrele medicale Camelia Stamatoiu, directorul de îngrijiri medicale al Spitalului Sf. Pantelimon, și o asistentă de la secția ATI au ieșit la iveală acum. Se observă cum se discută despre cerințele medicilor de a reduce dozele de noradrenalină care au
Național
Cele două doctorițe de la Spitalul Sfântul Pantelimon, acuzate de omor calificat în cazul unui pacient de 54 de ani, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile
Joi, 8 august, Tribunalul București, la propunerea Parchetului, a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor două doctorițe de la Spitalul Sfântul Pantelimon, Mirela Păiuș și Maria Miron, acuzate de omor calificat în cazul unui pacient de 54 de ani din Secția ATI.
Național
Filmul morții pacientului de 54 de ani de la Spitalul Sfântul Pantelimon. Procurorii oferă detalii: „Medicii decideau că un pacient sau altul nu mai are şanse”
Procurorii Parchetului Tribunalului București, care investighează cazul morților suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon, au furnizat noi detalii despre circumstanțele care au condus la decesul unui pacient de 54 de ani, după ce două doctorițe de la Secția ATI au fost reținute.
Național
Fiica unui pacient, care a decedat la Spitalul Pantelimon chiar în timpul scandalului, povestește prin ce a trecut tatăl ei, în ultimele luni din viață: „Țipa să-l luăm acasă”
Fiica unui pacient decedat în secția ATI a Spitalului Sfântul Pantelimon, în contextul scandalului care a șocat țara, a făcut joi mărturisiri uluitoare.
Național
România continuă să sufere din cauza caniculei! ANM a emis Cod galben în cinci județe și București
Cu toții am fost nevoiți să suportăm temperaturile extreme din țara noastră în această vară, iar, din păcate, meteorologii ne anunță că vom continua să ne confruntăm cu vremea caldă.
Național
Prețurile mici din această stațiune atrag tot mai mulți turiști! O masă poate costa nici 30 de lei
Din păcate, prețurile tot mai mari de pe litoral transformă concediul tradițional de vară într-un adevărat efort financiar, pentru tot mai mulți români. Cu toate acestea, există și vești bune! La o stațiune faimoasă din țara noastră, turiștii spun că pot lua masa doar cu 28 de lei!
Național
A început cea de-a doua sesiune de la Bacalaureat 2024. Programul complet al probelor
Joi, 8 august, a început sesiunea de toamnă a examenului național de Bacalaureat 2024, cu proba de competențe la Limba română, potrivit calendarului oficial.
Național
Toți pensionarii trebuie să verifice acest lucru când vor primi decizia de recalculare! Ce pot face dacă observă erori
Începând cu data de 15 august, undeva în jur de 5 milioane de pensionari vor urma să își primească înștiințările de recalculare a pensiilor, până la finalul lunii.
Național
Haos la Spitalul Pantelimon! Medicii de la Terapie Intensivă au intrat în grevă și amenință cu demisiile. Nu se mai fac internări. „Nu poate fi vorba în niciun caz de omor cu premeditare”
Șefa secției de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) de la Spitalul Sf. Pantelimon, Florina Pompilian, a acordat un interviu exclusiv pentru Antena 3 CNN, în care a abordat situația doctorițelor reținute recent.
Național
O adolescentă din Arad s-a electrocutat după ce a încercat să-și facă un selfie! Are arsuri pe 40% din suprafața corpului
O tânără în vârstă de numai 16 ani a suferit mai multe arsuri miercuri seara, după ce s-a urcat pe un vagon de tren pentru a-și face un selfie. Din păcate, s-a produs un arc electric la 27 de mii de volți, iar adolescenta a ajuns la spital cu arsuri pe 40% din suprafața corpului.
Național
Locul bizar unde un bărbat din Cluj-Napoca oferă cazare la Untold 2024: „Puteți aduce saltele gonflabile, dacă sunteți mai mulți”
Mai este doar o zi până la începutul unuia dintre cele mai mari festivaluri din România. Untold 2024 se va desfășura în perioada 8-11 august, iar participanții trebuie să își asigure cazarea.
Național
Filmul triplului asasinat din Capitală. Ce semnificație are gestul șocant făcut de criminal. Detalii terifiante
Un bărbat din Capitală a fost reținut după ce și-a ucis cu sânge rece mama, sora și un frate. Vecinii îl descriu ca având un comportament deviant. După comiterea crimelor, bărbatul a pus victimele în saci de plastic.
Național
Doi medici de la Spitalul Sfântul Pantelimon au fost reținuți în cazul celor 17 decese suspecte: „Au acționat cu intenție!”
Cazul morților de la Terapie Intensivă ia amploare. Au fost reținuți 4 angajați ai Spitalului „Sf. Pantelimon” în procesul deceselor suspecte din aprilie.
Național
Sala de detenție ar putea deveni realitate la școală. Ce spune noul Statut al Elevului
Prin noul Statut al Elevului, care va deveni efectiv în anul școlar 2024-2025, sala de detenție va fi oficial introdusă în școlile din România.
Național
Drumul periculos unde multe mașini au rămas blocate! Mulți șoferi încearcă să îl evite
De-a lungul țării noastre există nenumărate drumuri care oferă șoferilor priveliști superbe, cât și o experiență de condus foarte lină. Din păcate, există și situația opusă, iar unele drumuri sunt, din diferite motive, foarte periculoase.
Național
„Sunt măgari: eu dau bani pe bucată și ei îmi plătesc pe kilogram”. Problemele sistemului SGR, tot mai vizibile
În ciuda faptului că politicienii promit realizări și eforturi în ceea ce privește colectarea ambalajelor, realitatea este cu totul alta. Problemele sunt tot mai vizibile: aparatura se blochează frecvent, uneori și de trei ori în 5 minute, angajați obosiți și infrastructură neadecvată, plus costuri
Național
Vești bune pentru șoferi! Circulația pe Valea Oltului se redeschide chiar de astăzi
Vești bune pentru șoferii din țara noastră! Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat chiar în cursul zilei de astăzi că circulația pe Valea Oltului va fi redeschisă chair din această seară!
Național
Cum a reacționat o turistă din Olanda când a văzut prețurile din țara noastră. Nu i-a venit să creadă cât a plătit pentru trei mese
O turistă din Olanda a vizitat țara noastră și a rămas surprinsă de prețurile pe care le-a descoperit. Nu i-a venit să creadă cât a trebit să plătească pentru trei mese!
Național
Seceta face ravagii în România! S-a pierdut proape 80% din producția de pepeni de la Dăbuleni
Cu toții am fost nevoiți să rezistăm în fața temperaturilor extreme din această vară, iar, din păcate, luna august se anunță a fi tot una călduroasă. Însă canicula nu a provocat doar discomfort personal, ci și daune uriașe în agricultură.
Național
Peste 10.000 de oameni locuiau cândva în acest oraș-fantomă din România! Se află la doar 50 de kilometri de Drobeta Turnu Severin
În anii ’80, insula Ostrovul Mare a fost transformată într-un adevărat oraș muncitoriesc, iar peste 10.000 de oameni munceau pe șantierele hidrocentralei Porțile de Fier 2.
Național
Caz șocant în București! O mamă și doi copii, găsiți fără suflare în casă. Două cadavre erau băgate în saci
Triplă crimă în Capitală. O mamă împreună cu cei doi copii au fost găsiți fără suflare într-un apartament de pe Calea Moșilor. Cele trei victime ar fi fost ucise cu sânge rece chiar în casă, de fratele celor doi copii morți. Două dintre cadavre au fost găsite în saci.
Național
TAROM a anulat cursele spre trei destinaţii iubite de turiști, în intervalul 6-12 august 2024
Tarom a oprit cursele spre trei destinaţii iubite de către turiști. Mai exact, compania aeriană a anunțat suspendarea zborurilor către Tel Aviv, Amman și Beirut în perioada 6 – 12 august 2024, în urma evoluțiilor actuale din Orientul Mijlociu și a deteriorării contextului de securitate din regiune.
Național