Moaștele întregi ale „Sfintei Împărătese Elena”, aduse din Italia la o mânăstire din Teleorman. Ce minuni a făcut Sfânta Elena

Ultima actualizare:

Eveniment fără precedent pentru credincioșii români! În perioada 30 aprilie – 8 mai, sunt în pelerinaj din Veneția la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman moaștele întregi ale „Sfintei Împărătese Elena”, mama ”Sfântului Împărat Constantin cel Mare”. Pentru câteva ore, ieri, acestea au fost așezate spre închinare în Baldachinul Sfinților din curtea Catedralei Patriarhale după care au fost duse în locul unde vor sta până duminică la ora 15.00. În România există la Catedrala Patriarhală mici părticele din moaștele celor doi.

Mânăstirea Pantocrator din Teleorman
La Mânăstirea Pantocrator din Teleorman au fost aduse moaștele. Foto: doxologia.ro

Cine a fost Sfânta Împărăteasă Elena

Sfânta Împărăteasă Elena a fost mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare și una dintre cele mai iubite și cinstite sfinte ale creștinătății. A trăit în secolele III–IV (aproximativ 248–329 d.Hr.) și a avut un rol crucial în sprijinirea și răspândirea creștinismului într-o perioadă în care religia creștină abia începea să iasă din perioada persecuțiilor. Prin râvna ei a fost descoperit locul Golgotei și s-a găsit lemnul crucii pe care a fost răstignit Hristos. Sfânta Împărăteasă Elena a ridicat lăcașuri de închinare pentru creștini atât la Ierusalim, cât și la alte locuri sfinte, mai întâi dorind însă a se zidi, la Ierusalim, Biserica Învierii, construită deasupra Sfântului Mormânt. Pentru marea contribuție la răspândirea și înflorirea creștinismului, Constantin și mama sa, Elena, au fost trecuți de Biserica Ortodoxă în rândul sfinților și sunt socotiți "întocmai cu apostolii".

Oamenii se roagă la moaștele ei pentru alinare sufletească

Credincioșii o invocă pe Sfânta Elena în rugăciuni pentru întărirea în credință, ajutor în aflarea adevărului, ocrotirea familiei, binecuvântare în călătorii sau pelerinaje și pentru izbăvire de necazuri. Se spune că multe persoane care s-au rugat la moaștele ei au primit alinare sufletească și chiar vindecări miraculoase.

Deși Sfânta a fost inițial înmormântată la Roma, sfintele ei moaște au fost mutate la Constantinopol, iar în anul 1211 au fost duse la Veneția de către cavalerii cruciați. Abia în 2017, acestea au fost scoase pentru prima dată în pelerinaj, în Grecia. 

România devine astfel a doua țară ortodoxă care găzduiește moaștele Sfintei Împărătese Elena de la mutarea lor în Apus scrie basilica.ro. Evenimentul are loc în contextul pelerinajului anual organizat la Mânăstirea Pantocrator din Teleorman cu prilejul Duminicii Femeilor Mironosițe.  

Moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena
Moaștele întregi al Sf Împ Elena sunt pentru prima oară în Europa de Est. Foto: doxologia.ro

Programul pelerinajului la moaștele „Sfintei Împărătese Elena” 

Programul după care se pot închina credincioșii la moaște 

Miercuri, 30 aprilie: 

-14:00 – sosirea delegației ce va aduce în România racla ce adăpostește Cinstitul Trup al Sfintei Împărătese Elena; 

-14:30 – 15:00 – deplasare către Catedrala Patriarhală din București; 

-15:00 – sosirea delegației și a Sfintelor Moaște la Catedrala Patriarhală; 

-15:10 -15:30 – săvârșirea unei slujbe specifice în Catedrala Patriarhală; 

-15:30 -18:00 – așezarea Sfintelor moaște, spre închinare, în proximitatea Catedralei Patriarhale; 

-18:00 – plecarea Sfintelor Moaște de la Catedrala Patriarhală către Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești — Vlașca; 

-19:15 – întâmpinarea la Mănăstirea Pantocrator de către Preasfințitul Părinte Galaction a delegației Patriarhiei de Veneția și a cinstitelor Moaște ale Sfintei Împărătese Elena; 

-19:30 – săvârșirea unei slujbe specifice la Altarul de vară al Mănăstirii Pantocrator; 

-20:00 – Cuvântul de întâmpinare al Preasfințitului Părinte Episcop Galaction și mesajul Patriarhiei de Veneția; 

-20:15 – procesiune cu Sfintele Moaște de la Altarul de vară al Mănăstirii Pantocrator la Biserica cea mare a Mănăstirii; 

-20:30 – așezarea Sfintelor Moaște în Biserica cea mare a Mănăstirii spre închinarea credincioșilor; 

-21:00 – Slujba de Priveghere în cinstea Sfinților Împărați și întocmai cu Apostolii Constantin și Elena; 

Joi, 1 mai: 

-8:30 – Acatistul Sfinților Împărați; 

-9:00 – Sfânta Liturghie arhierească 

-18:00 – Slujba Vecerniei și Utrenia; 

Vineri, 2 mai: 

-8:30 – Acatistul Sfintei Mironosițe Maria Magdalena; 

-9:00 – Sfânta Liturghie arhierească; 

-21:00 – Taina Sfântului Maslu și Paraclisul Sfinților Împărați 

-00:00 – Sfânta Liturghie arhierească; 

Sâmbătă, 3 mai: 

-8:30 – Acatistul Sfinților Împărați, 

-9:00 – Sfânta Liturghie; 

-18:00 – Concert de muzică bizantină susținut la Mănăstirea Pantocrator de către Corul Academic Byzantion din Iași și grupul Psaltic Pantocrator; 

-20:00 – Slujba de Priveghere; 

Duminică, 4 mai: 

-8:30 – Acatistul Sfintelor Femei Mironosițe; 

-9:15 – Sfânta Liturghie Arhierească săvârșită la Altarul de vară cu hramul Schimbarea la Față, de un sobor de ierarhi; 

-18:00 – Vecernia și Litia în cinstea Sfântului Efrem cel Nou; 

Luni, 5 mai: 

-8:00 – Acatistul Sfântului Efrem cel Nou; 

-8:30 – Sfânta Liturghie arhierească săvârșită la Altarul de vară al Mănăstirii Pantocrator cu participarea tuturor clericilor din Episcopia Alexandriei și Teleormanului; 

-10:00 – Deschiderea oficială a Simpozionului Național cu tema: „Credință, slujire și istorie în context eclezial și național. 100 de ani de Patriarhat și 1700 de ani la Primul Sinod Ecumenic”, la Casa de Cultură a orașului Videle; 

-10:10 – Cuvântul de deschidere al Preasfințitului Părinte Galaction în cadrul conferinței preoțești; 

-10:20 – Conferința pastoral-misionară susținută la Casa de Cultură a orașului Videle de către Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj – Napoca; 

-18:00 – Slujba Privegherii în cinstea Sfintei Mironosițe Maria Magdalena; 

Marți, 6 mai: 

-8:30 – Acatistul Sfintei Maria Magdalena și Sfânta Liturghie arhierească; 

-10:00 – 16:00 – Lucrările Simpozionului Național cu tema: „Credință, slujire și istorie în context eclezial și național. 100 de ani de Patriarhat și 1700 de ani Ia Primul Sinod Ecumenic” – Centrul Multifuncțional din Alexandria; 

-18:00 – Slujba Privegherii în cinstea Sfintei Cruci; 

Miercuri, 7 mai: 

-8:30 – Acatistul Sfintei Cruci și Sfânta Liturghie arhierească; 

-10:00 –  Lucrările Sinaxei monahale în paraclisul Mănăstirii Pantocrator; 

-18:00 – Slujba Privegherii în cinstea Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan; 

Joi, 8 mai: 

-8:30 – Acatistul Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan; 

-9:00 – Sfânta Liturghie arhierească; 

-15:00 – plecarea Sfintelor Moaște către Veneția. 

În perioada 30 aprilie – 8 mai, Mănăstirea Pantocrator va fi deschisă în permanență pentru pelerini, a precizat Biroul de Presă al Episcopiei Alexandriei și Teleormanului. 

Ce trebuie să știți despre Mânăstirea Pantocrator din Teleorman 

Situată în Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, la 60 de kilometri de București, pe drumul care mergte spre Alexandria, lăcașul de cult este ocrotit de „Sfânta Mironosiță Maria Magdalena”, „Sfântul Ioan Teologul” și „Sfintele Femei Mironosițe”.

Conform doxologia.ro, mânăstirea Pantocrator a fost construită pe locul fostului spital al comunei, începând cu anul 2012. Acesta fusese ridicat în anul 1916, fiind destinat veteranilor de razboi. Ulterior a fost părăsit și până în anul 1970, a fost un așa numit „spital comunal”. Din 1970 și până în 2010 locul a fost părăsit iar în 2013 au fost ridicate primele părți ale mânăstirii, pentru a semăna cu Mânăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos.    

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Fanny Tardini wikipedia jpg
Cetatea Carcassonne (© cristoiublog.ro)
luta iovita colaj captura video jpg
Cele mai frumoase staţiuni din Spania: las Palmas de Gran Canaria jpeg
dsd (2) jpg
yuji beleza colaj facebook jpg
zodii cu noroc in urmatorii 2 ani jpg
Aristide Blank (dreapta), finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
image
actualitate.net
image
actualitate.net