Bătrâna din Iaşi care cântărea doar 25 de kilograme a murit

Ultima actualizare:

    Bătrâna a fost dusă acasă cu ambulanţa, însă familia a refuzat să o mai primească
Bătrâna a fost dusă acasă cu ambulanţa, însă familia a refuzat să o mai primească

Primarul comunei Gorban, Dănuţ Rotaru, a declarat că a fost informat de conducerea unităţii medicale din Răducăneni că, în cursul zilei de joi, femeia se simţea mai bine, mânca şi mergea singură.

"Mergea spre bine, ieri (n.r. - joi) se hrănea, am discutat cu domnul director şi îmi spunea că este cumva în revenire. Însă astăzi (n.r. - vineri) m-a sunat că a decedat, iar acum suntem în faza de cine o înmormântează", a explicat primarul Dănuţ Rotaru.

Acesta a precizat că dintre cei trei copii pe care femeia îi are niciunul nu a vrut să se ocupe de înmormântarea acesteia.

"Păcatul a căzut, cred, tot pe noi. Am cumpărat sicriu şi cruce, mâine în jurul orei 10.00 - 11.00 spunea că vine un ginere de-al ei, care e plecat în Italia, iar fata din Italia nu ne-a dat voie să o dăm la fata de aici fiindcă ar interesa-o doar ajutorul de înmormântare şi nu face nimic. Vedem acum, ne ocupăm noi şi poate reuşim să decontăm. Femeia oricum avea 77 de ani şi nu ştiu dacă cei de la «Sfântul Spridon» au scris drept în foaia de externare", a adăugat primarul.

Diana Cimpoeşu, purtător de cuvânt al Spitalului "Sfântul Spiridon", a precizat că femeia a fost externată în stare mai bună decât la internare, dar avea nevoie de cineva care să o ajute în permanenţă.

"Pacienta era mai bine la externare, în sensul că starea ei, faţă de cum venise, evoluase pozitiv. Dar bătrâna trebuia îngrijită în continuare aşa cum am făcut-o noi în spital. Ea trebuia perfuzată, nu poate nimeni spune că ea putea merge singură la baie, era dependentă de cineva şi avea nevoie de îngrijiri în permanenţă", a declarat Diana Cimpoeştu, medic-şef UPU-SMURD.

Poliţiştii din Iaşi au fost sesizaţi, în urmă cu aproape zece zile, de către medicii Spitalului "Sf. Spiridon" Iaşi despre cazul femeii de 77 de ani din comuna ieşeană Gorban care cântărea doar 25 de kilograme şi care a fost tratată în unitate şi trimisă acasă cu ambulanţa, iar familia acesteia a refuzat să o primească, astfel că bătrâna a fost readusă la spital.

Femeia ajunsese la spital în stare gravă, şi a fost diagnosticată cu "casexie extremă", boală care se manifestă prin slăbire generală a organismului, cu scăderea activităţii sistemelor morfuncţionale, hipotensiune şi topire musculară.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net