Cea mai mică garsonieră din București se vinde la un preț incredibil: „Nu ai bucătărie. Nu ai balcon. Nu ai parcare”
O garsonieră de numai 5,93 de metri pătrați din București a fost scoasă la vânzare cu un preț incredibil. Proprietatea se află pe strada Ion Brezoianu, în apropiere de Parcul Cișmigiu și Calea Victoriei și nu are bucătărie, balcon și nici parcare.
Mai mult decât atât, pe lângă faptul că garsoniera nu dispune de utilități minime precum bucătăria, ea nu dispune nici de baie. Cei care vor urma să achiziționeze proprietatea din centrul Capitalei trebuie să știe că există o baie comună cu alte garsoniere de pe etaj.
Însă, prețul acestei garsoniere a fost detaliul care a atras atenția celor mai mulți internauți. Ea se vinde cu suma de 17.000 de euro, iar anunțul de vânzare a fost publicat de către o agenție imobiliară pe TikTok.
Garsoniera se vinde cu 17.000 de euro
Conform anunțului postat pe TikTok, garsoniera se află la etajul 8, într-un bloc cu 35 de etaje.
„Da, ai citit bine. 5,93 mp pe Ion Brezoianu, la 30 de secunde de la Parcul Cișmigiu și 2 minute de Calea Victoriei. Nu ai bucătărie. Nu ai balcon. Nu ai parcare. Dar ai o poveste de spus la fiecare petrecere”, este menționat în anunț.
În trecut, spațiul ar fi fost utilizat drept dormitor de către o studentă și a fost amplasat un pat, în ciuda spațiului mic.
Garsoniera nu are baie proprie
În interiorul garsonierei există și un mic dressing, pereții au fost zugrăviți recent, iar gresia prezintă câteva crăpături. În anunțul de vânzare se menționează că ar fi nevoie de o mică renovare.
Încălzirea poate fi asigurată cu un calorifer electric, iar baia este comună cu alte locuințe de pe același etaj. Prețul cerut pentru această garsonieră din centrul Capitalei este de 17.000 de euro, iar anunțul de vânzare spune că ea este una dintre cele mai mici din întreaga țară.
Principalul avantaj al acestei proprietăți este zona centrală în care se află.




































