Ai diabet? Nu trebuie să renunți la cartofi și orez. Cum trebuie consumate pentru a ține glicemia sub control
Dacă ne numărăm printre cei care suferă de diabet sau doar încercăm să ne menținem glicemia la un nivel optim, cu siguranță știm că există unele alimente pe care ar trebui să le evităm. Iar printre alimentele de acest fel se numără cartofii și orezul.

Atunci când încercăm să ne ținem glicemia sub control, un sfat comun pe care îl vom primi este să evităm anumite alimente bogate în carbohidrați. Iar printre acestea se numără orezul și cartofii, ambele fiind bogate în amidon, un tip de carbohidrat care poate ridica nivelul de zahăr din sânge.
Însă, dacă știm cum să consumăm corect astfel de alimente, nu va fi nevoie să eliminăm complet din dieta noastră. Tot ce trebuie să facem este să ne asigurăm că nu consumăm aceste alimente în exces și să le servim alături de alte produse sănătoase, potrivit EatingWell.
Orezul și cartofii nu trebuie eliminați complet din dietă
Asociația Americană de Diabet recomandă servirea meselor care conțin un echilibru între legumele fără amidon, proteine și alimente care conțin carbohidrați de calitate. Potrivit experților americani, carbohidrații nu trebuie eliminați complet din dietă.
Orezul este în principal o sursă de carbohidrați, așa că poate avea un efect vizibil asupra nivelului glicemiei, mai ales atunci când este consumat în cantități mari și fără alte alimente.
Însă, orezul brun și alte varietăți integrale, mai puțin procesate, păstrează straturile exterioare ale bobului, inclusiv tărâța și germenul. Acest lucru înseamnă că, în general, oferă mai multe fibre în comparație cu orezul alb, căruia i-au fost îndepărtate aceste componente.
Fibrele sunt importante pentru nivelul zahărului din sânge, deoarece încetinesc digestia și, prin urmare, eliberarea glucozei. Acest lucru poate contribui la menținerea unui nivel optim al glicemiei.
Ce spun medicii despre aceste alimente
În același timp, cartofii sunt legume cu amidon și conțin carbohidrați. Însă aceștia oferă și nutrienți, inclusiv potasiu, vitamina C și fibre, mai ales atunci când îi consumați cu tot cu coajă.
Atunci când vine vorba despre astfel de alimente, este important să avem grijă la cantitatea pe care o servim. În plus, cartofii și orezul trebuie serviți alături de alte alimente sănătoase.
„Este mai important să ținem cont de densitatea nutrițională a întregii mese pentru a susține un nivel sănătos al glicemiei. Proteinele, grăsimile și fibrele încetinesc toate golirea gastrică, ceea ce atenuează creșterea bruscă a glicemiei”, recomandă medicul Gillean Barkyoumb.



































