Decizie fără precedent în cazul morţii lui Ionuţ Anghel

Ultima actualizare:

Sorin Oprescu, Neculai Onţanu şi persoane cu funcţii de conducere din cadrul Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) au scăpat de acuzaţia de ucidere din culpă în dosarul morţii lui Ionuţ Anghel, cercetarea acestora fiind clasată de către procurorul anchetator Dan Romulus Varga, se arată în rechizitoriul dosarului "Ionuţ", obţinut de MEDIAFAX.În documentul citat, magistratul notează că sesizările din dosarul "Ionuţ" privind cei doi primari şi şefi din ASPA au la bază ideea potrivit căreia minorul ar fi fost victima atacului unor câini fără stăpân, iar activitatea defectuoasă a autorităţilor în materia gestionării acestora ar fi determinantă în moartea copilului, anunţă sursa citată.

În rechizitoriu se arată că au fost făcute cercetări şi cu privire la "elemente de nelegalitate" în activitatea desfăşurată la nivelul ASPA şi al Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), în domeniul gestionării câinilor comunitari.

Urmare a cercetărilor, printr-o ordonanţă din 26 septembrie 2013, s-a dispus disjungerea cauzei având ca obiect cercetarea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice de către persoane din conducerea PMB şi a ASPA, iar în cauza nou formată s-a dispus, în 10 februarie 2014, declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru continuarea cercetărilor cu privire la infracţiunile de delapidare, abuz în serviciu, obţinere ilegală de fonduri şi deturnare de fonduri, ca urmare a conturării unei pagube materiale peste echivalentul în lei a 1.000.000 de euro, împrejurare care atrage competenţa structurii de parchet menţionate.

"Cu toate acestea, constatările din cauza menţionată nu au legătură cu infracţiunea de ucidere din culpă comisă asupra minorului Anghel Ionuţ Cosmin, care, după cum s-a arătat, a fost ucis de câini cu stăpân", arată procurorul, care notează că "se va dispune clasarea cauzei în privinţa persoanelor identificate mai sus, sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă".

Procurorii Parchetului instanţei supreme au trimis în judecată, în 21 martie, în dosarul "Ionuţ", Administraţia Domeniului Public Sector 2, SC Tei Rezidenţial şi pe administratorul firmei, Constantin Ciorăscu, pentru ucidere din culpă.

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au finalizat cercetările în cauza cunoscută generic sub denumirea "copil ucis de maidanezi" şi au dispus trimiterea în judecată a Administraţiei Domeniului Public Sector 2 Bucureşti şi SC Tei Rezidenţial SRL Bucureşti, pentru ucidere din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 178 alineatul 2 din Codul penal din 1969, cu aplicarea articolului 5 alineatul 1 din noul Cod penal, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În aceeaşi cauză a fost trimis în judecată şi Constantin Ciorăscu, pentru ucidere din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 192 alineatul 2 din Codul penal.

"Diferenţa existentă în ceea ce priveşte încadrarea juridică a infracţiunii de ucidere din culpă reţinută în sarcina persoanelor juridice, faţă de cea reţinută în sarcina persoanei fizice, are la bază succesiunea de legi penale care a intervenit din momentul săvârşirii faptei şi până în prezent. Astfel, dacă în cazul răspunderii persoanei fizice limitele iniţiale de pedeapsă au fost păstrate şi de noul Cod penal - închisoare de la 2 la 7 ani -, în materia răspunderii penale a persoanei juridice a intervenit o creştere a limitelor de amendă, în virtutea dispoziţiilor din noul Cod penal", au precizat procurorii.

În cazul lui Constantin Ciorăscu a fost reţinută infracţiunea din Codul penal în vigoare, iar în ceea ce priveşte răspunderea persoanelor juridice s-a aplicat excepţia care decurge din principiul aplicării legii penale mai favorabile.

Procurorii arată, în rechizitoriul trimis instanţei, că Administraţia Domeniului Public Sector 2 Bucureşti nu a luat măsuri corespunzătoare de împrejmuire sau delimitare a zonei amenajate a Parcului Tei de terenul viran aflat în imediata vecinătate, fapt care a permis trecerea lui Ionuţ Anghel şi a fratelui acestuia "într-o zonă sălbatică şi a creat condiţiile pentru intrarea acestora pe un teren privat neîngrădit, păzit de şapte câini, al căror atac a condus la decesul minorului A.I.C".

În cazul societăţii Tei Rezidenţial SRL Bucureşti şi al administratorul firmei, Constantin Ciorăscu, s-a reţinut faptul că "nu au asigurat cadrul organizatoric apt să preîntâmpine atacul canin asupra minorului A.I.C., prin menţinerea integrităţii împrejmuirii, pentru ţinerea câinilor societăţii exclusiv în interiorul perimetrului îngrădit al firmei, şi prin îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din legislaţia referitoare la deţinerea de câini, inclusiv a celor periculoşi sau agresivi, împrejurări care au dus la moartea minorului A.I.C".

Dosarul a fost trimis Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Ionuţ Anghel, în vârstă de patru ani, a murit în 2 septembrie 2013, după ce a fost atacat de câini, pe un teren din apropierea Parcului Tei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
erotica 4512433 1280 jpg
cat jpg
image png
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net