Fostă profesoară amendată că a scris pe pereţii blocurilor

Fostă profesoară amendată că a scris pe pereţii blocurilor

Ultima actualizare:

    Elena Teodorescu  neagă acuzaţiile
Elena Teodorescu neagă acuzaţiile

O femeie din Craiova a fost amendată cu 500 de lei de oamenii legii, după ce un locatar că a reclamat-o că a scris cu spray pe pereţii blocurilor din cartierul 1 Mai.

Elena Teodorescu, în vârstă de 65 de ani, susţine că nu ea este autoarea desenelor şi a contestat amenda în instanţă.

„Eu sunt o profesoară pensionară, eu am făcut educaţie copiilor! Cum să fac eu aşa ceva? Dosarul a fost deja înregistrat la Judecătoria Craiova, iar primul termen va avea loc luna viitoare", a spus, supărată, Elena Teodorescu.

Pe pereţi este scris mare „Jos Motancea!", numele preşedintelui Asociaţiei de Proprietari cu care fosta profesoară este în conflict. Potrivit poliţiştilor, femeia a fost văzută de un martor în timp ce incripţiona cu un spray tip graffiti pereţii blocului în care se află Asociaţia de Proprietari.

Aceştia au stabilit că gestul femeii are la bază un conflict mai vechi cu preşedintele asociaţiei privind modul de calcul al facturilor, şi au sancţionat-o contravenţional cu amendă în valoare de 500 de lei.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ogar italian variola jpg
image png
Tort aniversar - lumanari - zi de nastere FOTO Shutterstock
gara Bruxelles Midi Zuid shutterstock 2265495175 jpg
ramasite regi spania jpg
litoralul romanesc   foto ovidiu oprea jpeg
turcia destinatii jpg
ryanair jpg
image
image