Ministrul Educației: Profesorii, vinovați pentru analfabetismul funcțional! Ce spun părinții și experții?
Ministrul Educației Daniel David a declarat, recent, că profesorii sunt principalii responsabili pentru nivelul ridicat de analfabetism funcțional din România, invocând pregătirea insuficientă a acestora drept cauza principală. În schimb, experții în educație atrag atenția că și familia și contextul social au un rol important, iar părinții spun că educația începe de acasă.

Daniel David: Profesorii sunt vinovați de anafabetismul funcțional al elevilor
„Nu vreau să spun 100%, dar cea mai mare parte. Până la urmă, copiii vin cu un nivel de inteligență și un nivel de creativitate normale. Este treaba profesorilor ca, pornind de la această normalitate, să le transfere competențele necesare”, a declarat David în cadrul unui podcast al organizației Salvați Copiii. Ministrul a menționat că acest lucru este valabil atât în învățământul preuniversitar, cât și în cel superior, unde rata abandonului școlar rămâne ridicată.
Daniel David a explicat că analfabetismul funcțional înseamnă incapacitatea de a înțelege lumea fizică, chimică sau biologică, dar și de a evalua informațiile corect, ceea ce îi poate face pe tineri vulnerabili la teorii conspiraționiste. „Analfabetism funcțional înseamnă că nu înțelegi cum funcționează lumea fizică, chimia, nu înțelegi biologia și ajungi să crezi că constelațiile îți influențează destinul. Toate acestea arată eșecul educației”, a spus ministrul.
Cum vrea ministrul să reducă analfabestismul în următorii 4 ani
Pentru a combate această problemă, Daniel David a prezentat un plan de reformă curriculară bazat pe o nouă "logică curriculară” care să pună accentul pe formarea de competențe și pe centrare pe elev. Ministrul a precizat că obiectivul este reducerea drastică a analfabetismului funcțional în următorii patru ani. „Dacă începem în anul școlar 2026-2027, mă aștept ca prima generație peste patru ani să arate mult mai bine sub aspectul competențelor dobândite decât ce avem în prezent”, a explicat David.
Vina aparține în totalitate profesorilor? Expert în educație: Nu!
Expertul în educație Marian Staș explică că, deși profesorii au un rol important în formarea competențelor elevilor, vina nu trebuie pusă exclusiv pe cadrele didactice. „Analfabetismul funcțional este rezultatul unui cumul de factori: metode de predare învechite, programe școlare rigide, lipsa de resurse și sprijin pentru profesori, dar și contextul social și familial. Este adevărat că profesorii trebuie să fie pregătiți să dezvolte competențe reale la elevi, însă vina exclusivă nu le poate fi atribuită”, spune acesta.
Specialistul subliniază importanța formării continue a cadrelor didactice și a accesului la materiale și metodologii moderne de predare. „Profesorii trebuie să fie sprijiniți constant prin programe de dezvoltare profesională, mentorat și resurse didactice actualizate. Numai așa pot transforma școala într-un mediu atractiv și eficient pentru elevi”, adaugă expertul.
Expertul vrea să sublinieze clar că pe lângă rolul profesorilor, familia joacă un rol esențial în dezvoltarea competențelor elevilor. „Școala nu funcționează izolat. Copiii care nu primesc sprijin acasă, care nu au un mediu încurajator pentru învățare sau modele de urmat, vor întâmpina dificultăți chiar și dacă profesorii sunt bine pregătiți. Implicarea părinților, dialogul cu profesorii și crearea unui mediu stabil și stimulativ acasă sunt la fel de importante pentru prevenirea analfabetismului funcțional”, explică expertul.
Părinții ce consideră?
Părinții au opinii diferite despre cine poartă cea mai mare responsabilitate pentru educația copiilor. Maria, mamă a doi elevi, susține că profesorii sunt cei mai importanți în formarea competențelor „Copiii petrec multe ore la școală, iar profesorii trebuie să îi învețe tot ce au nevoie. Familia poate sprijini acasă, dar profesorii sunt cei care au pregătirea și experiența să îi formeze corect”, spune aceasta.
În schimb, tatăl unei fetițe de grădiniță și al unui băiat de clasa a III-a, consideră că educația începe acasă și că școala nu poate înlocui familia. „Primii pași în educație se fac în familie, apoi contează foarte mult grădinița și calitatea educatorilor. Profesorii vin după această bază și pot consolida ce s-a început acasă și în grădiniță. Dacă copilul nu are sprijin și modele acasă, școala poate face mai puțin decât ne-am dori”, explică acesta.



































