Săptămâna Patimilor. Denia din Sfânta Mare Luni. Pilda smochinului neroditor
Începând cu seara Floriilor şi până-n Sfânta zi de Sâmbăta Mare, inclusiv, în toate bisericile ortodoxe se săvârşesc slujbe speciale, cunoscute sub numele de denii.
În acest răstimp, împodobit cu momente de meditaţie, în aşteptarea Învierii, rememorăm evenimentele premergătoare suferinţelor Mântuitorului nostru. De aceea, Biserica ne aduce aminte, zi de zi, momentele tensionate din viaţa lui Iisus, înainte de răstignirea Sa pe cruce: Cina cea de taină, Rugăciunea din Grădina Ghetsimani şi vânzarea Lui de Apostolul Iuda.
„Săptămâna Pătimirilor se mai numeşte Săptămâna Mare pentru că în acest interval fiecare credincios poate să-şi recapituleze momentele esenţiale din viaţă, să urmărească cu mai multă atenţie rânduiala Postului şi să participe la slujbele povăţuitoare orânduite în mod special în săptămâna Deniilor. În acest mod, fiecare credincios îşi aduce prinosul de iubire şi de recunoştinţă faţă de momentele sublime din ultimele zile de viaţă pământeană ale Mântuitorului Iisus, care pentru noi şi pentru a noastră mântuire s-a răstignit în vremea lui Ponţiu Pilat, a pătimit şi a fost îngropat. După a treia zi, a urmat Învierea Sa, propovăduită de Sfintele Scripturi şi prăznuită de noi credincioşii la Sărbătoarea Sfintelor Paşti", ne spune părintele Valentin Fotescu, doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă ( B-dul Nicolae Titulescu din Bucureşti).
Denia din Sfânta Mare Luni
Pilda lui Iosif cel iertător
În prima zi din Săptămâna Patimilor lui Iisus, în În Denia de luni, Biserica ne aduce aminteşte, pomenindu-l pe Patriarhului Iosif cel prea frumos la trup şi la suflet, fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, din Vechiul Testament. Acesta este "icoana" lui Hristos, pentru că, asemenea domnul nostru Iisus, Iosif a fost bun şi iertător cu fraţii lui care l-au vândut în Egipt, pe treizeci de arginţi, aşa cum Iisus a fost vândut de Iuda. Iosif cel iertător a impresionat mii de credincioşi prin dorinţa lui de a-I sluji lui Dumnezeu, împlinindu-i poruncile.
Fericitul Iosif este vrednic de pomenire pentru că a depăşit ispitele dorind să rămână fără de păcat. A fost întemniţat pe nedrept, fiind acuzat de desfrânare. El a tălmăcit semnificaţia unor vise pe care le-a avut şi faraonul: şapte vaci grase urmate de şapte vaci slabe, dar şi şapte spice de gâu pline urmate de şapte spice de grâu uscate ( adică anii de belşug, urmaţi de anii de secetă) şi l-a învăţat pe acesta cum să depăşească perioada de secetă.
Fiind eliberat din închisoare, Iosif a fost numit administrator şi a condus peste tot Egiptul. Numit în acestă funcţie, Iosif nu s-a răzbunat pe fraţii lui şi i-a salvat de la înfometare pe concetăţenii şi pe conaţionalii săi. De aceea, Sfânta noastră Biserică îl cinsteşte ca pe un iubitor de oameni asemenea Mântuitorului Iisus. Stăpânirea lui Iosif cel iertător peste Egipt reprezintă biruinţa lui Hristos asupra păcatelor lumii.
Pilda smochinului neroditor
Tot la Denia din Sfânta Mare zi de Luni, în Bisericile ortodoxe se reaminteşte Pilda smochinului neroditor, o relatare care îndeamnă la reflecţie. De fapt, această pildă spusă de Iisus oamenilor este o parabolă rostită de El în Noul Testament. Venind din Betania, Iisus era flămând şi s-a oprit lângă un smochin întâlnit pe drum, vrând să-şi aline foamea. Hristos a căutat smochine, dar pomul avea doar frunze. Negăsind fructele căutate, în pomul neroditor, Domnul L-a blestemat şi smochinul s-a uscat, datorită blestemului. (Matei 21, 17-19). Prin Pilda smochinului neroditor Domnul a vrut să -I convingă pe conaţionalii Săi că are putere să pedepseacă îndărătnicia lor. Fiind bun, Iisus n-a vrut să fie aspru niciodată cu oamenii, arătându-şi puterea faţă de un smochin.
În pilda din Marea zi de Luni, Domnul se adresează atât poporului ales, cât şi oamenilor, în general, îndemnându-I să folosească în mod roditor fiecare clipă de viaţă dăruită de Dumnezeu. Pilda aceasta, relatată şi de Evanghelistul Luca, arată că Domnul răsplăteşte totdeauna binele pe care-l fac oamenii. Deoarece omul nu ştie când va veni sfârşitul vieţii sale trebuie să fie pregătit mereu să ducă o viaţă creştină împodobită cu fapte bune şi cu evlavie, să fie receptiv la aşteptările lui Dumnezeu şi la necazurile semenilor, pentru că smochinul simbolizează omul, iar smochinele reprezintă faptele sale bune.
