Vine iarna cumplită! Uite ce face frigul în corpul tău!

Ultima actualizare:

Gata cu vremea de toamnă în luna lui Gerar! După ce am avut o săptămână cu temperaturi care au ajuns şi până la plus 15 grade, meteorologii anunţă frig şi ninsori serioase. Click! îţi explică de ce sunt periculoase aceste schimbări bruşte.

Temperaturile scăzute suprasolicită corpul, care trebuie să se adapteze frigului pentru a funcţiona normal. Asta după ce a fost obişnuit cu zile „plăcute”, temperaturi pozitive şi presiune normală. Medicii atrag atenţia că schimbarea bruscă a vremii, dar şi variaţiile de presiune atmosferică i-ar putea afecta serios pe cardiaci şi pe astmatici. Bolnavii cronici, îndeosebi cardiacii, astmaticii şi cei care suferă de reumatism, trebuie să fie foarte precauţi în aceste zile.

„În cazul cardiacilor, ar putea apărea durerile în piept, senzaţia de lipsă de aer, creşterea tensiunii arteriale sau palpitaţiile. Dacă aceste simptome persistă, trebuie să se prezinte la medic. Eu le recomand ca, în aceste zile, să evite să iasă din casă şi să urmeze cu sfinţenie tratamentul cronic”, ne-a declarat prof. dr. Mircea Cinteză, specialist cardiolog. De suferit ar putea avea şi reumaticii, deoarece durerile se amplifică în zilele friguroase.

De asemenea, starea de sănătate a persoanelor în vârstă care suferă de astm se poate înrăutăţi din cauza scăderii presiunii.

Frig, ninsori şi viscol în weekend

Un val de ger vine de la Polul Nord, iar dinspre continent şi din Marea Neagră ajung două fronturi de aer umed. Sâmbătă noapte (16 ianuarie) şi toată ziua de duminică, vremea se va înrăutăţi în toată ţara: ninsorile se extind, iar vântul va sufla cu putere.

”Va fi viscol, iar vântul va sufla cu viteze de peste 70 km/h în toată zona de câmpie din sudul şi sud-estul ţării. În zonele unde va fi troienită zăpada se poate forma un strat de nea de 30-40 cm. În noaptea de duminică spre luni, ninsorile se retrag spre estul ţării”, ne-a explicat Viorica Dima, meteorolog ANM.

Dacă joi la prânz se înregistrau 10-11 grade în sudul ţării şi 4-7 grade în restul regiunilor, de vineri temperaturile vor coborî până la 0-6 grade la prânz şi minus 4 – zero grade în timpul nopţilor. 

Duminică noapte şi în cele ce vor urma va fi ger, adică sub minus 10 grade. Valul de frig şi de ninsori va dura până în jurul datei de 19 ianuarie, spune Centrul European de Prognoză.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Stațiunea Borsec. Foto Statiunea Borsec
italia pixabay jpg
shutterstock 1113332 cuplu iubiti indragostiti restaurant mancare terasa jpeg
calorifer shutterstock jpeg
marcel bartic colind jpg
470151278 538188272547733 6261949949018933597 n jpg
 Sambuca di Sicilia FOTO Shutterstock
corvinul jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net