Prea frumoasă ca să lucreze! O femeie, nevoită să renunţe la slujbă pentru că era hărţuită

Ultima actualizare:

Laura Fernee, în vârstă de 33 de ani, spune că felul în care arată a atras atenţia nedorită a bărbaţilor cu care lucra.

Laura are un doctorat în cercetare medicală şi ştiinţifică şi a lucrat într-un laborator din 2008, dar a trebuit să renunţe la locul de muncă pentru că era hărţuită zilnic.

"Colegii mei erau interesaţi doar de aspectul meu fizic. Îmi doream să îmi vadă profesionalismul şi reuşitele, dar ei îmi observau doar faţa şi corpul."

"Chiar şi când eram în halat şi nu aveam machiaj, tot se dădeau la mine."

Mai mult, colegele ei au marginalizat-o din aceaşi cauză.

"Au presupus că, dacă sunt drăguţă, sunt proastă. La început, nu mă luau în serios şi erau geloase pe aspectul meu fizic."

"Apoi au realizat că sunt foarte bună pe plan profesional şi au ajuns să mă urască şi mai mult."

De când şi-a dat demisia în 2011, Laura nu a mai lucrat şi acum este susţinută de părinţi.

Noroc că îşi permit. Catherine, 65 de ani şi Alan, 70, au moştenit bani şi pot îi plătească Laurei chiria de 2.000 de lire şi restul cheltuielilor care se ridică la peste 2.2000 de lire pe lună.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
full shot senior man with yoga mat jpg
fructe freepik1 jpeg
Dronă Constanța FOTO Facebook
varza gratis jpg
6e1320f4 58e6 4a97 801b 91a59766ae52 jpg
Coiful de aur de la Coțofenești furat din Muzeul Drents din Olanda Foto Drents Museum
641423328 17935460523174840 6725275364538285152 n jpg
image
image