Află când vei muri în funcție de bătăile inimii!

Ultima actualizare:
Iată cum creşte rata de mortalitate în funcţie de frecvenţa cardiacă
Iată cum creşte rata de mortalitate în funcţie de frecvenţa cardiacă

O echipă de cercetători chinezi a descoperit că riscul decesului cauzat de orice boală este cu 9 la sută mai ridicat pentru fiecare 10 bătăi de inimă în plus pe minut. Acest studiu sugerează că ritmul cardiac de repaus poate fi folosit pentru a prezice dacă vei muri în următorii 20 de ani.

Deși doctorii știau că oamenii cu un ritm cardiac scăzut sunt în general mai sănătoși, este pentru prima oară când rata de mortalitate poate fi calculată în ani, în funcție frecvenţa bătăilor inimii. Oamenii care au un ritm cardiac de repaus de 80 de bătăi pe minut au riscul de a muri în următorii 20 de ani cu 45 la sută mai ridicat, față de cei care au cel mai scăzut ritm cardiac măsurat, respectiv de 45 de bătăi pe minut. Majoritatea populaţiei are un ritm cardiac de repaus situat între 60 şi 100 de bătăi pe minut, în timp ce atleţii de performanţă au un puls de repaus de 40 de bătăi pe minut.

Cercetătorii chinezi au descoperit că riscul de a muri din cauza oricărei boli sau afecţiuni este cu 9 la sută mai ridicat pentru fiecare 10 bătăi de minut în plus.

„Asocierea frecvenței cardiace de repaus cu riscul bolilor de orice cauză și cu mortalitatea cardiovasculară este independentă de factorii de risc tradiționali ai bolilor de inimă , sugerând că frecvența cardiacă de repaus este un predictor de mortalitate în populația generală”, a explicat Dr. Donfeng Zhang de la Colegiul Medical al Universităţii Quingdao din China, pentru The Telegraph.


    Iată cum creşte rata de mortalitate în funcţie de frecvenţa cardiacăFoto: telegraph.co.uk
Iată cum creşte rata de mortalitate în funcţie de frecvenţa cardiacăFoto: telegraph.co.uk

Pentru a stabili legătura dintre ritmul cardiac şi rata de mortalitate, oamenii de ştiinţă au cercetat 46 de studii în care au fost implicaţi peste un milion de oameni. Subiecţii au fost monitorizaţi pe o perioadă de 21 de ani. În tot acest timp, au murit 78.349 de persoane, dintre care 25.800 au decedat din cauza unor afecţiuni cardiace. Cercetătorii au stabilit o legătură clară între ritmul cardiac de repaus şi rata de mortalitate. Aşadar, aceştia au evidenţiat faptul că atunci când pulsul unui om ajunge la 90 de bătăi pe minut, riscul decesului aproape că se dublează.

Oamenii de ştiinţă recomandă să îţi iei pulsul noaptea, pentru a-ţi stabili frecvenţa cardiacă reală, atunci când corpul este cel mai relaxat.

„Dovezile de care dispunem în momentul de faţă nu stabilesc ritmul cardiac de repaus drept un factor de risc, dar nu există nici un dubiu că frecvenţa cardiacă de repaus poate fi corelată cu problemele de sănătate (…) Rezultatele studiilor noastre scoate în evidenţă faptul că ar trebui să fim mult mai atenţi la ritmul nostru cardiac”, a adăugat doctorul Zhang.

De asemenea, oamenii de ştiinţă recomandă o vizită la medicul de familie, sau chiar la cardiolog, în cazul în care frecvenţa ta cardiacă este mult prea ridicată.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net