Secretul relaţiei Andei Adam cu Victor Slav: «Noi nu ne certăm»

Ultima actualizare:

    Anda Adam şi Victor  Slav s-au cunoscut  la “Dansez pentru tine”,  în sezonul în care  amândoi au fost  concurenţi (foto: pro tv)
Anda Adam şi Victor Slav s-au cunoscut la “Dansez pentru tine”, în sezonul în care amândoi au fost concurenţi (foto: pro tv)

Cântăreaţa Anda Adam este împreună cu Victor Slav de aproape şase ani, iar în acest timp cei doi nu s-au remarcat niciodată în mass-media prin certuri sau despărţiri.

Secretul, spune frumoasa solistă, este înţelegerea pe care o oferă şi o primeşte în cuplul ei. Anda mărturiseşte că are foarte rar divergenţe cu Victor, iar atunci încearcă să fie diplomată, astfel că nu se ajunge aproape niciodată la ceartă.

"De multe ori nici nu ne sincronizăm să ne întâlnim. Micile certuri la noi, deşi o să spuneţi că nu e adevărat, dar nu prea există. Există discuţii în contradictoriu sau păreri diferite. Eu sunt mai încăpătânată că sunt în zodia taurului şi e specific, dar mai las şi eu de la mine", a spus Anda pentru emisiunea "D-paparazzi", de la Kana D.

Din acest motiv, relaţia cu Victor merge ca pe roate, deşi, spune ea, deocamdată nu se pune problema unei căsătorii.

"Nu avem timp să ne căsătorim", declara Anda, în urmă cu trei zile.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
furtuna bucuresti jpg
Un bloc s-a prăbușit în Atena/sursă foto: social media
gigin krishnan Q14UHT TI7Q unsplash jpg
Un bărbat a gătit o friptură la soare/sursă foto: social media
examen scoala jpg
97aa3363 b079 42ec aafb 0df93776036f jpg
hotel roboti jpg
canicula bucuresti jpg
image
image