Ce trebuie să pui peste pământul din grădină, la început de octombrie. Secretele care îți protejează culturile și îți asigură roade bogate la anul

24 septembrie 2024 14:31   Fapt divers

O scurtă privire în calendar ne va arăta că deja ne îndreptăm către luna octombrie, însă cele câteva zile pe care încă le avem la dispoziție din această lună pot fi extrem de importante. În septembrie este cel mai bine să începem să pregătim solul pentru culturile din anul viitor.

Finalul lunii septembrie și începutul lunii octombrie este foarte important pentru românii care au propria grădină, deoarece în această perioadă ei pot începe să pregătească solul pentru culturile din anul următor. Iar primul lucru care trebuie făcut este să examinăm foarte atent solul!

Prin examinarea acestuia vom putea vedea dacă mai sunt rămase resturi de plante, sau bulbi, iar dacă da, aceștia trebuie îndepărtați. Iar dacă avem prin grădină flori ce sunt sensibile la frig, această perioadă este perfectă pentru a le băga în casă.

Cum trebuie pregătit solul pentru anul viitor

Mai mult decât atât, la final de septembrie, cât și începutul lui octombrie, este foarte important să toaletăm plantele perene din grădina noastră. Aceste pot începe să fie îngrijite imediat ce și-au pierdut frunzele, iar la bază putem aplica și un strat de mulci, care nu trebuie îndepărtat decât la sosirea primăverii.

Iar odată ce atenția noastră va reveni asupra solului, este important să utilizăm diverse îngrășăminte. Acestea vor ajuta solul să aibă îndeajuns de multe substanțe nutritive, în sezonul următor. Putem folosi compost, sau resturi vegetale, iar, în general, îngrășămintele cu eliberare lentă sunt perfecte pentru această perioadă.

Îngrășămintele cu eliberare lentă sunt perfecte în această perioadă

De-a lungul perioadei de iarnă este foarte important să ne asigurăm că solul nostru are îndeajuns de mult azot. Experții ne mai spun că diversele îngrășăminte chimice vor ajuta planta să se dezvolte, în timp ce îngrășămintele organice sunt ideale pentru sănătatea solului.

Pentru o eliberare lentă a substanțelor benefice pentru sol putem apela la gunoi de grajd, sau la compost. Chiar și compostul care încă nu a ajuns la nivelul optim de procesare poate fi utilizat, deoarece elementele din el se vor descompune direct în sol, iarna.

De asemenea, în această perioadă din an mai putem apela și la plantarea unei culturi de acoperire, pentru a îmbunătăți calitatea solului.

Mai multe