E şefă de promoţie, deşi scrie cu piciorul
Câtă ambiţie! O fată din Neamţ a izbutit o performanţă remarcabilă: a fost şefă de promoţie la Academia de Studii Economice (ASE) Bucureşti, în ciuda unei afecţiuni complicate. Tânăra de 23 de ani suferă de tetrapareză spastică, astfel că este nevoită să scrie cu degetele de la picior, arată adevarul.ro.
Diana-Maria Roban e originară din comuna-staţiune Bălţăteşti (Neamţ). Ea a absolvit cursurile Academiei de Studii Economice Bucureşti, Facultatea de Management, la secţia de Învăţământ la Distanţă din Centrul Piatra Neamţ.
La lucrarea de licenţă, fata a avut media 10.00, atât la susţinerea temei alese, cât şi la proba orală. Performanţele Dianei sunt incredibile, în condiţiile în care suferă de tetrapareză spastică, o afecţiune gravă, din cauza căreia nu-şi poate folosi mâinile.
Când trebuie să scrie, tânăra foloseşte degetele de la piciorul stâng. De altfel, ea are nevoie să fie mereu însoţită, întrucât nu poate merge singură, ci doar susţinută. Examenele le-a trecut dictându-le profesorilor lucrările sale.
Mai vezi și: Vecini scăpați de sub control: „Ne transformă viața într-un calvar”
„Diana s-a născut pe 28 iulie 1999, cu tetrapareză spastică”, povesteşte învăţătoarea Daniela Rotaru, mama fetei. “A avut o soră geamănă. Din păcate, a plecat dintre noi după o săptămână, iar Diana o consideră îngerul ei păzitor. Tatăl biologic i-a fost alături doar în primii doi ani şi jumătate din viaţă. Iulian, actualul meu soţ, a sprijinit-o de când era în liceu. Pot spune că îi este mai mult decât un tată“, mărturiseşte femeia.
Mai urmărește și: Aşa s-a văzut Superluna Sturion! Imagini superbe din toate colțurile lumii
Diana a ţinut să meargă la ASE, în Bucureşti, dar decanul, profesorul Ioan Popa, a sfătuit-o să urmeze cursurile la distanţă/frecvenţă redusă (IDFR), în cadrul Centrului Teritorial Piatra Neamţ.
Nu rata nici: Cea mai mare pisică din lume! I se spune „gigantul blând” și e cât un copil
„Mă bucur de rezultatul obţinut, dar rămâne regretul că n-am putut socializa mai mult cu colegii, din cauza pandemiei“, se destăinuie Diana. Tânăra are o inteligenţă sclipitoare. Dovada? Notele obţinute în timpul facultăţii şi media 10.00 la examenul de licenţă. “Pentru ea a fost mult mai greu decât în cazul altor studenţi. Merită apreciată pentru eforturi, întrucât nu-i este deloc uşor“, spune Magda Onu, secretar-şef la ASE, Centrul Piatra Neamţ.
Viaţa Dianei a fost dificilă: parcursul ei a însemnat şi recuperare medicală, şi şcoală. În primul an de liceu, colegii au realizat cât de puternică este eleva, dincolo de handicapul ei, aşa că fata s-a bucurat de admiraţia lor. E pasionată de cultura japoneză, de lectură şi de călătorii. Şi, mai ales, iubeşte să scrie, deşi o face doar cu piciorul.
Tânăra şefă de promoţie nu se va înscrie în acest an la cursurile de Master, deoarece trebuie să facă recuperare medicală, pe care a neglijat-o în ultimul timp. Familia speră la o minune, astfel încât Diana să devină independentă.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!