Regina care a fost închisă într-o cameră timp de 46 de ani. Povestea tristă trăită de „Ioana cea Nebună”

Ioana de Castilia, cunoscută și sub numele de „Ioana cea nebună”, a fost o regină controversată, care a condus Spania și Portugalia în secolul al XV-lea. A avut o soartă tragică, fiind închisă într-o cameră timp de 46 de ani. În plus, a umblat cu sicriul soțului ei opt luni, pentru a-l îngropa în alt loc.  

Născută pe 6 noiembrie 1479 în vechiul oraș vizigot Toledo, capitala Castiliei, Ioana de Castilia a fost al treilea copil și a doua fiică a reginei Isabela Catolica și a lui Ferdinand al II-lea de Aragon. Din 1495, începuse să dea semne de scepticism religios și lipsă de devotament față de ritualurile creștine, lucru care a șocat-o pe mama ei, ordonând ca secretul copilului să nu fie dezvăluit nimănui.

În 1496, la vârsta de 16 ani, prințesa s-a logodit cu Prințul Filip cel Frumos, fiul împăratului Maximilian I al Imperiului romano-german și al primei sale soții, Maria de Burgundia, căsătoria fiind o alianță între Casa de Habsburg și Casa de Trastamara. În luna august a aceluiași an, Ioana a părăsit portul Laredo din nordul Spaniei la bordul unui vas condus de căpitanul Juan Perez, cu o flotă formată din 19 nave și caravele, cărora li s-au alăturat alte 60 de vase comerciale, pentru a demonstra bogăția coroanelor Castiliei și Aragonului.

A primit titlul de prințesă de Asturia

Între 1498 și 1507, cuplul a avut 6 copii, 2 viitori împărați și 4 viitoare regine. Din păcate, Ioana nu a avut un soț fidel, acesta a început să aibă aventuri cu alte femei, iar asta a făcut-o pe prințesă să aibă frecvent crize de gelozie. Bineînțeles, la acea vreme, când soția și misiunea legitimă a căsătoriei era aceea de a procrea, iar relațiile extraconjugale erau considerate firești, comportamentul Ioanei nu era văzut deloc cu ochi buni.

Moartea singurului ei frate și a surorii sale mai mari au făcut-o pe Ioana moștenitoare a tronului spaniol. În 1502, curtea Castiliei a recunoscut-o ca succesor de drept, iar ea a plecat cu soțul ei în Spania pentru a primi titlul de prințesă Asturia.

În 1503, a născut un băiat pe care l-a numit Ferdinand. Ulterior, a dorit să se întoarcă la soțul ei, care plecase între timp în Flandra, dar a fost închisă în castelul La Motta, sub supravegherea episcopului Fonseca, de către mama ei, care începuse să pună la îndoială sănătatea mintală a fiicei sale. Ioana a devenit regină după moartea mamei sale, în 1504. Tatăl ei, Ferdinand, și-a pierdut titlul de rege al Castiliei, iar acesta nu a putut accepta așa ceva, ba chiar a convins curtea că Ioana este bolnavă și nu poate conduce regatul de una singură.

Soțul ei, Filip cel Frumos, care nu era mulțumit cu regența și visa să devină rege, a emis monede cu numele „Filip și Ioana, rege și regină a Castiliei, Leonului și Arhiduci de Austria", dar a început să se plângă și el de acțiunile soției sale.

Nedespărțită de sicriul soțului timp de opt luni

În cele din urmă, Ferdinand i-a cedat puterea ginerelui său. Prin intermediul unui tratat s-a decis excluderea Ioanei de la guvernare din cauza presupusei sale nebunii. Imediat după aceea, Ferdinand a declarat că a fost șantajat de Filip cel Frumos, pe care l-a acuzat că o ține prizonieră pe prințesă, și a denunțat tratatul, susținând că fiica sa trebuie să-și mențină dreptul de regină.

De fapt, atât tatăl, cât și ginerele voiau să demonstreze că Ioana este incapabilă să guverneze. Pe 25 septembrie 1506, Filip a murit de febră tifoidă în timp ce se afla la Burgos, în Castilia, și curând au apărut zvonuri că ar fi fost otrăvit de Ferdinand al II-lea. În acel moment, Ioana era însărcinată cu cel de-al șaselea ei copil, Caterina. Tatăl ei a anunțat că moartea lui Filip i-a provocat nebunie Ioanei.

Mai mult, Ioana însăși a demonstrat că are un comportament ciudat atunci când a decis să mute trupul lui Filip de la Burgos, unde murise, la Granada, cu excepția inimii, care a fost dusă la Bruxelles. Prințesa a pornit la drum alături de mai mulți nobili, soldați, preoți, slujitori și doamne de onoare, drum care a durat opt luni, timp în care era nedespărțită de sicriul soțului, lucru care i-a făcut pe nobili să creadă că are, într-adevăr, probleme de sănătate mintală.

Închisă de propriul fiu

De la moartea mamei sale până la propria ei moarte, Ioana a deținut doar în mod formal titlul de regină a Castiliei, deoarece puterea reală a fost deținută de o serie de patru regenți. În 1509, Ioana de Castilia a fost închisă la Mănăstirea Santa Clara din Tordesillas, din ordinul tatălui ei, împreună cu ultimul ei copil, Caterina. După moartea lui Ferdinand, pe 23 ianuarie 1516, situația nu s-a schimbat, deoarece fiul ei, Carol Quintul, își dorea, la rândul lui, coroana.

Ioana și fiica ei au îndurat abuzuri fizice și psihice din partea temnicerilor. În plus, regina era obligată să practice catolicismul și refuza să se confeseze. Când a izbucnit o epidemie de ciumă, marchizul Denia, unul dintre temniceri, a cerut permisiunea de a evacua palatul, dar fiul ei, Carol, a refuzat, deși știa bine că viața mamei sale era pusă în pericol.

Ioana a fost în sfârșit eliberată, după ce Carol a plecat din Castilia, lăsându-l regent pe detestatul Adrian de Utrecht, care a devenit apoi Papa Adrian al VI-lea, iar în acel an a izbucnit o revoltă a comunităților din Castilia. Locuitorii din Tordesillas s-au alăturat rebelilor și au luat cu asalt castelul în care era închisă regina, eliberând-o pe biata femeie, dar aceasta a refuzat să li se alăture în lupta împotriva fiului ei.

Ioana ar fi suferit cu adevărat de o boală mintală în ultimii ani de viață

Din păcate, după eșecul revoltei, Ioana a fost închisă din nou sub supravegherea marchizului Denia, devenit și mai ostil din cauza ofenselor pe care le suferise în timpul rebeliunilor. Starea ei s-a deteriorat treptat și, în ultimii ani, presupusa ei boală psihică a devenit reală. Regina avea probleme la picioare și nu mai putea merge, dar, cel mai grav, nu putea comunica cu nimeni din interiorul sau din exteriorul temniței.

Pe data de 12 aprilie 1555, în Vinerea Mare, Ioana cea nebună s-a stins din viață. A fost înmormântată la Mănăstirea Santa. Filip al II-lea, nepotul ei, a ordonat ca aceasta să fie reînhumată în Capela Regală a Catedralei din Granada, unde era și soțul ei. Se crede că Ioana cea Nebună a suferit de boli precum depresie și schizofrenie. Acestea s-ar fi agravat odată ce au avut loc mai multe decese în familie.