Secretul murdar al lui Picasso. Își bătea cu brutalitate amantele și le lăsa inconștiente: „Te lovea în cap”
Este unul dintre cele mai cunoscute nume din lume, iar moșteneirea pe care a lăsat-o artei i-a asigurat, fără îndoială, locul în istorie. Cu toate acestea, un lucru pe care doar foarte puțini dintre noi îl știm este faptul că Pablo Picasso a fost un om înconjurat de controverse, iar unele dintre ele erau de-a dreptul violente.
Atunci când vorbim despre cele mai faimoase nume ale lumii artistice, cu siguranță că cei mai mulți dintre noi îl vom recunoaște pe cel al lui Pablo Picasso. Născut în anul 1881, pe data de 25 octombrie, Picasso s-a născut sub numele de Pablo Ruiz Blasco, iar de-a lungul a multe decenii, el a fost pictor, sculptor, gravor, dar și ceramist. Iar deși a trecut atât de mult timp de când a murit, în anul 1973, doar foarte puțini dintre noi știu cât de multe controverse au plutit în jurul pictorului spaniol.
Se pare că, atunci când vine vorba despre viața sa personală, Pablo Picasso era o persoană violentă. Potrivit celor de la descoperă.ro, Dora Maar, cea mai cunoscută dintre amantele pictorului, a trecut prin momente grele datorită acestuia. Se pare că a fost bătută și lăsată inconștientă pe podea, de către spaniol. O altă amantă a acestuia spunea despre el că: „te lovea în cap!” Se pare că pe Marie-Thérése Walter, pictorul a sedus-o de la vârsta de doar 17 ani.
Controversele neștiute din jurul lui Pablo Picasso
Se pare că o altă plăcere bizară a pictorului spaniol era să creeze conflicte între femei. Chiar ar fi existat un moment în care amantele sale, Dora Maar şi Marie-Thérése Walter, s-au luat la bătaie din cauza pictorului. Însă, în tot acest timp, deși se afla lângă ele, Picasso a continuat să picteze, de parcă nici nu se întâmplase nimic.
Pablo Picasso a avut o carieră ce s-a întins de-a lungul a 8 decenii. Pictorul spaniol este unul dintre cele mai faimoase personalități artistice din toate timpurile, iar operele ale sunt admirate în toată lumea.