Destinația superbă în care trebuie să ajungi măcar o dată în viață! Românii o aseamănă cu Saint Tropez

14 august 2024 15:56   Internațional

Deja am ajuns și la jumătatea lunii august, iar românii care încă nu au reușit să plece în concediu sunt acum în cautarea unei destinații perfecte, unde să poată petrece câteva zile de vis. Din fericire pentru aceștia, există un loc aflat în apropiere de țara noastră unde vin turiști din întreaga lume și care este comparat cu Saint Tropez.

Vara începe să se apropie de final, iar o scurtă privire în calendar ne va arăta că deja am ajuns la jumătatea lunii august. Iar în ciuda faptului că zeci de mii de români deja au fost în vacanță, mai există nenumărați oameni care nici până acum nu au reușit să plece într-un concediu.

Din fericire pentru aceștia, chiar în apropiere de România există o destinație de vis, pe care cu siguranță că nu vor regreta să o exploreze! Este vorba despre o stațiune din Turcia, Bodrum, pe care multă lume o compară cu Saint Tropez! 

Stațiunea comparată cu Saint Tropez

Cu siguranță că mulți dintre noi ne dorim să vizităm Saint Tropez, însă poate că prețurile de acolo sunt prea piperate pentru bugetul nostru. Din fericie, avem la dispoziție o destinație la fel de frumoasă mai aproape de casă, într-o țară pe care oricum o mulțime de români o vizitează în fiecare an.

Zeci de yachturi luxoase pot fi văzute în portul din Bodrum, motiv pentru care această destinație de vis a început să fie comparată cu celebrul Saint Tropez, din Franța.

Este una dintre cele mai frumoase destinații din Turcia

O veste extraordinară pentru turiștii din țara noastră este faptul că unele companii aeriene au decis să prelungească programul de zbor către Bodrum, astfel că această destinație de vis rămâne una accesibilă turiștilor care nu doresc să vină aici cu mașina.

În Bodrum putem găsi nu mai puțin de 65 de plaje, iar pe lângă frumusețea naturală pe care o are de oferit, Bodrum este și un loc plin de istorie, pe care merită să îl explorăm măcar odată în viață!

Mai multe