Agricultura din România, răpusă de secetă! Lipsa apei din sol afectează culturile de grâu și rapiță
După decenii întregi în care semnalele de alarmă trase de către specialiști, în privința schimbărilor climatice, au fost ignorate de către politicieni, realitatea ne ajunge, în sfârșit, din urmă. Astfel, în zone însemnate din țara noastră, seceta amenință culturile de rapiță și grâu, temperaturile maxime din această perioadă vor ajunge chiar și la 26 de grade, deși începem să ne apropiem de luna noiembrie.
De la veri întregi dominate de caniculă extremă, sosirea în Europa a țânțarilor ce poartă diverse boli tropicale, cât și secetă puternică, se pare că problemele provocate de schimbările climatice devin greu de ignorat. Iar în țara noastră, în zone extinse din Dobrogea, Muntenia, Oltenia, cât și părți din Transilvania și Banat, ne confruntăm cu secetă pedologică, potrivit informațiilor oferite de către adevarul.ro. Mai precis, umiditatea din sol este la valori scăzute, sau chiar foarte scăzute.
Iar de-a lungul a zeci de hectare cultivate cu grâu și rapiță, nu a mai răsărit nimic, din cauza lipsei apei. „Ne confruntăm cu secetă pentru că nu a plouat mai deloc în ultimele luni. Chiar dacă au fost precipitații, acestea au avut un nivel scăzut. Pământul este uscat. E plin de bolovani. Nu a răsărit niciun fir de grâu pe câmp și nu știm ce se va întâmpla. Ne temem că am pierdut banii dați pe arat și sămânță”, spune un fermier din Dumbrava, conform sursei citate.
Temperaturile maxime vor ajunge chiar la 26 de grade
Din păcate, în ciuda faptului că deja începem să ne apropiem de luna noiembrie, temperaturile vor crește din nou, iar maximele pot ajunge chiar și la 26 de grade. Se așteaptă să avem cer senin în sudul țării și variabil în restul zonelor României. În privința averselor, ar trebui să avem doar ploi slabe, local în Maramureș, dar și, izolat, în nordul Moldovei, Transilvania și Crișana.
Cât despre vânt, acesta va fi moderat, iar intensificări nu vor fi decât în zona montană înaltă, mai ales în nordul Carpaților Orientali. Aici, rafalele pot ajunge chiar și la valori de 70-80 km/h. Iar în privința temperaturilor, acestea pot ajunge chiar la 26 de grade, în timp ce minimele înregistrate vor fi între 5 și 13 grade.