Pensiile care pot crește chiar și cu 1.000 de lei după recalculare! Ce trebuie să știe seniorii din țara noastră
Pensionarii din toată țara continuă să își primească deciziile de recalculare, iar pentru o categorie anume de români, toamna poate veni împreună cu o creștere semnificativă a pensiei.
Poștașii din întreaga țară continuă să livreze deciziile de recalculare, iar pentru unii români, acest document s-a dovedit a fi unul extrem de profitabil. Din păcate, au existat și situații în care pensia recalculată era, de fapt, mai mică decât cea pe care deja o primeau, sau diverse erori s-au strecurat în deciziile de recalculare.
Cei mai mulți dintre pensionari urmează să primească între un leu și 500 în plus la pensie, din această toamnă. De asemenea, pentru undeva în jur de un milion de pensionari, suma ar trebui să fie majorată cu undeva între 500 și 1.000 de lei. Există și unii pensionari, aproximativ 82.000 dintre aceștia, care rămâne cu aceeași pensie pe decizia de recalculare.
Unii pensionari vor beneficia de majorări importante
Un pensionar care a lucrat vreme de 34 de ani și 9 luni, iar, pe deasupra, a avut și puțin peste 3 ani de stagii necontributive, urmează să aibă pensia majorată cu 1.000 de lei. Cum are 34,5 puncte de contributivitate, el va primi și 5 puncte bonus pentru 0,5, cât și 4 puncte pentru 0,75. Astfel, la final, pensionarul se va bucura de 6 puncte de stabilitate.
În mod practic, din această toamnă, pensia lui va crește de la 2.395 de lei, la 3.280.
Deciziile de recalculare au provocat și controverse
Din păcate, deciziile de recalculare au stârnit și unele controverse și nemulțumiri, printre pensionarii din țara noastră. Unii dintre aceștia au aflat că pensia lor de după recalculare este mai mică decât cea pe care deja o aveau.
În aceste cazuri, autoritățile au dorit să precizeze că nicio pensie nu va scădea din luna septembrie, iar chiar dacă valoarea din decizia de recalculare este mai mică, pensionarii vor continua să primească suma mai mare, pe care deja o aveau.
În plus, o pensionară care avea o pensie care nici măcar nu atingea 2.000 de lei s-a trezit în situația bizară de a avea trecută pe decizia de recalculare o pensie de 10.000 de lei! Femeia a mers imediat la Casa de Pensii, pentru ca eroarea să fie reparată.
„M-a greșit acolo, să vă spun, și ce credeți că mi-a trecut? Că am de primit o sută de milioane. Eu, când am auzit că am de plătit o sută de milioane, m-am speriat. Primesc o sută de milioane, de unde dau banii înapoi?”, a spus aceasta.