Le-a purtat Ivana Knoll ghinion croaților? Clipul cu semnul fatidic, de dinaintea meciului cu Argentina
Naționala Croației a făcut spectacol în terenul Campionatului Mondial de Fotbal, din Qatar, fiind una dintre surprizele neașteptate ale competiției. În tribune, croații au avut parte de o susținere inedită, în persoana Ivanei Knoll, care a făcut show, mai ceva decât o întreagă galerie.
Aspirațiile croaților la trofeul suprem, Cupa Mondială, au fost spulberate, exact într-o zi de marți, data fiind 13. Dublu ghinion? Superstițioșii nici nu ar concepe altă variantă! Au existat și alte semne? Probabil. Mai ales că, anterior meciului pierdut de naționala Croației în fața Argentinei, cu 3-0, Ivana Knoll a publicat un clip, care acum e privit cu alți ochi.
Cu doar o zi înainte de meci, un fan argentinian și altul croat s-au așezat unul lângă celălalt, ținând câte un talger suspendat, pe post de țintă. În fața lor, Ivana Knoll și-a luat avânt și a șutat într-o minge de fotbal, proiectată, pe lângă talgere, direct în zona inghinală a fanului croat! Degeaba a încercat Ivana Knoll să dreagă busuiocul strigând „E clar! Croația va câștiga”, în timp ce conaționalul ei era chircit și striga, din cauza durerii provocate de lovitură în zona sensibilă a fiecărui bărbat.
Cei prezenți s-au amuzat teribil, dar câteva ore mai târziu, visul croaților de a etala Cupa Mondială , weekend-ul următor, era spulberat. De altfel, postările Ivanei s-au oprit, după ce Croația a pierdut în fața Argentinei, ultima ei postare fiind făcută exact înainte de începutul partidei. Probabil că și publicul qatarez regretă deznodământul semifinalei, Ivana fiind nevoită să plece acasă cu o zi mai devreme.
Croția nu și-a încheiat aventura la Mondiale, întrucât sâmbătă va disputa „Finala mică”. Franța și Maroc se vor înfrunta într-o semifinală a orgoliilor, miercuri, 14 decembrie, la ora 21. Una dintre cele două echipe va ajunge în finală, cu Argentina, duminică, 18 decembrie, iar cea care va pierde va juca „Finala Mică”, cu naționala Croației, sâmbătă, 17 decembrie.
Cum naționala Croației va mai rămâne în Emiratul Arab, qatarezii au un motiv de bucurie, întrucât Ivana Knoll, sau Miss Croația, va mai sta câteva zile în Qatar, urmând să facă spectacol, așa cum obișnuiește de fiecare dată. Ivana sau Knolldoll, adică „Păpușa Knoll”, pe numele ei de scenă a fost pata de culoare a acestui campionat. A afișat ținute provocatoare, care i-au pus în evidență formele voluptoase, spre disperarea autorităților qatareze, dar spre încântarea celor din tribune.
În momentele când descindea pe stradă, în jurul Ivanei Knoll se produceau busculade, focoasa croată fiind înconjurată de fani, dornici să o admire sau să își facă selfie-uri cu ea. Autoritățile din Emiratul Arab sunt foarte stricte când vine vorba despre modul provocator în care femeile se îmbracă pe stradă. Evident, regulile sunt uitate, atunci când vine vorba despre plaje, Qatar fiind o destinație turistică preferată de mulți care vor să ajungă acolo. Tocmai din acest motiv, qatarezii au fost acuzați de ipocrizie și de încălcări ale drepturilor omului, întrucât aplică preferențial legile inspirate de cutumele religioase.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!