Jennifer Aniston, pictorial ravisant, într-o costumație Chanel, în ultimul număr al revistei Allure

10 noiembrie 2022 11:20   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

La vârsta de 53 de ani, actrița de la Hollywood Jennifer Aniston și-a deschis sufletul în fața tuturor, în cadrul unui interviu excepțional acordat publicației Allure, pentru a marca încheierea unei ere, așa cum și vedeta a menționat pe Instagram. Revista a publicat ultimul număr în varianta tipărită, cititorii fiind invitați să citească următoarele ediții varianta web.

Jennifer Aniston, pictorial senzațional, interviu senzațional revista Allure

Interviul incendiar dat de Jennifer Aniston a fost intens comentat de presa de afară, mai ales că vedeta a vorbit liber despre problemele cu care s-a confruntat în trecut, dar și despre cel mai mare regret al său, anume faptul că nu a devenit mamă până la 53 de ani.

Articolul a fost condimentat cu un set de fotografii incendiare, imagini în care Jennifer Aniston apare îmbrăcată într-o ținută sumară marca Chanel. Setul a mai fost purtat și de Kim Kardashian cu altă ocazie. Evident, nu vorbim de fix aceleași haine, ci de aceeași apariție.

Jennifer Aniston a fost măritată cu Brad Pitt

Mi-a păsat enorm de carieră. Și, Doamne ferește, să ai carieră și să nu faci copii. S-a vehiculat intens scenariul că soțul m-a părăsit pentru că nu voiam să îi fac copii. Sunt numai minciuni, la ora aceasta chiar nu am nimic de ascuns.”, a explicat Jennifer Aniston, care a fost măritată cu Brad Pitt între 2000 și 2005.

Actrița a vorbit despre infertilitate și despre regretul că nu a dat naștere unui copil, dar, mai ales, despre chinurile de a obține o sarcină, cu sprijin medical de specialitate. „Am trecut prin fertilizare In Vitro, am băut ceaiuri chinezești, tot ce se face când nu reușești să concepi un copil. Ei bine, nimic nu a funcționat. Vomitam tot! Ce bine era dacă mă sfătuia cineva să-mi congelez ovulele. Să-mi fac această favoare. Atunci nu m-am gândit, iar acum este mult prea târziu. Am pierdut acest tren.”, a explicat starul din serialul „Friends”.

Actrița chiar și-a dorit copii cu Brad Pitt. Cei doi se cuplaseră în 1998 și erau mereu vizați de presă.

E timpul, pot începe să lucrez la un bebe, sunt pregătită și simt că e cazul să mai reduc turația.”, declara Jennifer Aniston publicației The Guardian, în 2004. Un an mai târziu divorța de Brad Pitt, despre care se spunea că are o relație extraconjugală cu Angelina Jolie.

Nu rata nici: Țeapă! Ce făcea Angelina Jolie, în timp ce toți spuneau că petrece la Bran?

Bănuielile s-au confirmat, Pitt și Jolie cuplându-se și, ulterior, devenind soț și soție, dar și părinți. Căsnicia lor nu a durat foarte mult. Cei doi au format un cuplu, timp de 14 ani. După 12 ani de relație, s-au căsătorit, mariajul în acte rezistând doar doi ani.

Angelina Jolie este singura fostă parteneră a celebrului actor care nu e în relații bune cu acesta, după ce s-au despărțit.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe