Întâlnire de gradul zero, Kim Kardashian și ex-ul, Kanye West
Kim Kardashian și fostul soț, Kanye West, s-au întâlnit și chiar au stat unul lângă celălalt, lăsând în urmă vechile dihonii, transmite OKmagazine.
Ce-i drept, nu a fost o întâlnire, ce în vremurile bune, când cele două vedete formau un cuplu. În SUA, a fost sărbătorită„Ziua Tatălui”, Kim și Kanye participând, ca spectatori, la un meci de baschet al fiicei lor mai mari, North, de 9 ani.
Au stat în aceeași tribună, la meciul fiicei
Cei doi părinți și-au ocupat locurile, în tribuna sălii de sport a școlii unde este înscrisă tânăra, nici prea aproape, nici prea departe unul față de celălalt.
Kim Kardashian s-a așezat, cuminte, pe primul rând, la baza tribunei, în timp ce Kanye West, „blindat” cu o șapcă trasă peste ochi și cu gluga unui hanorac roșu trasă peste șapcă, a preferat să se așeze lângă, dar cu un rând mai sus, aparent pentru a-și întinde picioarele.
Întâlnirea a fost una civilizată și unii ar putea crede chiar că a fost planificată cu atenție, din timp. Foștii soți au mai avut discuții ocazionale, discrete, existând chiar mesaje publice transmise anterior.
Kim Kardashian, de exemplu, publicat o poză cu familia completă, cu ocazia „Zilei Tatălui” și a scris: „Mulțumesc că ești cel mai bun tată pentru copiii noștri și că îi iubești atât de mult. La mulți ani!”.
Cei doi au împreună 4 copii: North (9 ani), Saint (6 ani), Chicago (4 ani) și Psalm (3 ani).
Întâlnire similară, în primăvară
În luna aprilie, cei doi părinți au mai avut o întâlnire similară, când fiul lor, Saint, a avut un meci la școală.
Kim Kardashian și Kanye West au fost căsătoriți timp de șapte ani. După divorț, între cei doi au izbucnit diverse scandaluri, ambii postând pe rețelele de socializare mesaje defăimătoare.
Citește și: Kim Kardashian, val de critici după ce a purtat o altă rochie a lui Marilyn Monroe: „Vrei să o dezgropi?”
Apogeul a fost atins de Kanye West, care a „explodat” când a aflat că fosta soție are o nouă relație și a pornit o campanie de hărțuire online a acesteia.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro