Alexandru Arșinel, dezvăluiri despre legătura cu Elena Ceaușescu: «Am întâlnit-o la spital»

Alexandru Arșinel a fost invitatul lui Dan Negru în cadrul emisiunii «Legende», care a avut loc chiar la începutul acestui an, în luna februarie. Marele actor al scenei românești a depănat amintiri prețioase din carieră și momente din viața sa personală, mai puțin cunoscute de public.

Alexandru Arșinel: «A fost copilăria după război»

Dan Negru: Deschid albumul. Cât să aibă fotografia asta?

Alexandru Arșinel: Dacă eu am mâine, poimâine, 82 de ani, cred că are vreo 78 de ani. Aveam 4 ani, era în timpul cel de al doilea război mondial și îmi aduc aminte de o întâmplare extraordinară.. mă face să râd. Eram la Războieni, lângă Ocna Mureșului, acolo fusesem strămutați de la Dolhasca, am fugit de bombardamente, de ruși, de o serie întreagă de vicisitudini.. Ți-a plăcut cuvântul vicisitudini?

Citește și: Cum a ajuns actor Alexandru Arșinel? A avut o poveste impresionantă de viață

Adică am vrut să le închid gura.. Și mi-a dat drumul mama pe uliță. M-a oprit o căruță cu două rusoaice, care conduceau căruța, intraseră rușii în Războieni și zice „Aa, ce fetiță frumoasă, ce blondă, hai să-i dăm o rochiță”.. m-au dus la cortul lor, unde era instalat, au găsit o rochiță din asta culeasă după drumuri, că ei adunau lucruri și când m-au dezbrăcat și țuțuroi a ieșit așa, au băgat mașina de tuns și m-au tuns. M-am întors acasă și când m-a văzut mama, a început să plângă, ce frumusețe de păr aveam, blond.  

Nu rata nici: Scandalurile în care a fost implicat Alexandru Arșinel. Cu cine s-a certat, cu cine s-a dușmănit

Ați prins copilăria după război, așa-i? 

 Alexandru Arșinel: Imi plăcea să spun că fac parte din generația care ne jucam în tranșee. Deci asta am găsit noi în perioada aia și mai ales, asta am găsit când ne-am întors la Dolhasca.. o casă transformată în grajd, unde au ținut cai, vite.. și tranșee în jurul casei, eram lângă calea ferată. În timp s-au rezolvat toate, noi nu realizam, noi ne jucam.

Află și: Averea lui Alexandru Arșinel. Actorul lasă în urmă o moștenire impresionantă

Căutam gloanțe, făceam un foc mare pe malul Siretului, sau a Bahluiului, și aruncam gloanțe în foc, ne ascundeam și după un timp ne duceam și controlam, câteodată mai pleca câte un glonte și mai lua degetele la un copil.. la o familie a omorât doi copii, că au aruncat o grenadă și aia i-a ras.. A fost copilăria după război.” 

Mai dăm o pagină. 

Alexandru Arșinel: Asta e una de suflet. 

Nu știu cine sunt. 

 Alexandru Arșinel: Eu mă uit și nu imi vine a crede că această fotografie a fost salvată. Asta este o fotografie din 33 cred, 32, 34, perioada aia când s-a căsătorit mama cu tata. 

Trebuie să vezi și: Momente unice cu Arșinel și Stela Popescu pe scenă. Cum s-au cunoscut și cum se înțelegeau în realitate?

Sunt părinții dumneavoastră aici? 

  Alexandru Arșinel: Da, tata și cu mama, veniți cu ocazia, după nuntă, în vizită în București, în Cișmigiu. Și aici e mama cu tata, pe pod în Cișmigiu. 

La doi pași de aici. 

  Alexandru Arșinel: Da. Mama era o frumusețe, a fost de multe ori Regina Balului, că se făceau baluri acolo, învățătorii, profesorii. 

Alexandru Arșinel: «Mama era o femeie foarte frumoasă»

Cu ce se ocupau? Ce făcea tata? 

 Alexandru Arșinel:  Mama era casnică. Când spun casnică, scriu întotdeauna cu litere mari, pentru că mama era o casnică care știa tot! Știa croitorie, știa bucătărie, știa să zugrăvească.. era dintr-o familie, dintr-o nație care învăța încă din școală cum să se gospodărească în viață. Ea era nemțoaică și a urmat o școală germană în Fălticeni un timp, până când a terminat-o când a pus tata mâna pe ea. Tata a terminat o școală de arte și meserii, ceferist, și a fost numit la Fălticeni.. și acolo a găsit gazdă la mama acasă, bunicul tocmai murise, deci nu prea aveau din ce să se întrețină prea mult și avea încă doi frați și o soră, care învățau și atunci l-au luat pe tata în gazdă. Și tata a căzut în cap după mama. 

Mama era o femeie foarte frumoasă. Într-o seara i-a făcut o serenadă cu taraful de la Gulea, de lângă Dolhasca. I-a cântat serenade, tata avea o voce extraordinară, și a fermecat-o pe mama, a luat-o, a dus-o la Dolhasca și drept mulțumire, bunicul Petrache Arșinel, i-a dus în dar, i-a făcut o bucurie imensă.. o vacă. Mama stătea la distanță, îi era frică de vacă și a învățat până la urmă să o și mulgă, să facă și brânză. 

Câți copii a avut? Câți frați? 

 Alexandru Arșinel: Trei am fost. Fratele mare Petrică, sora mea care trăiește la Iași și eu care trăiesc lângă tine acum,aici.  

Poza asta e făcută acum.. poo doamne.. în Cișmigiu.. 

 Alexandru Arșinel:  În Cișmigiu da. Făcută în 38, 36. 

Ce credeți că v-ar spune tata dacă v-ar vedea acum, într-o oră, acolo pe pod? 

 Alexandru Arșinel:  Tata? „Dar ce faci bă golanule?” Tata avea vorbe din acestea, dar era foarte mândru de mine. 

Dar dacă v-ar vedea acum după 80 de ani, ce v-ar spune? „Ce faci Sandule, ai îmbătrânit”. 

  Alexandru Arșinel: Nu. „Ce faci Nelule?” 

Nelu vă spunea? 

 Alexandru Arșinel:  Da. Ion. Că sunt și Ion. “Ai îmbătrânit”. Tată, ca vârstă, da, dar ca simțuri nu, să știi că încă mai visez. 

Mama ce v-ar zice? 

 Alexandru Arșinel:  Mama ar fi fericită. Mama ne-a iubit extraordinar de mult. Asta îmi aduce aminte de o întâmplare cu mama, nu se poate, trebuie să ți-o spun. Era la Iași, 47-48, când totul se dădea pe puncte, raționalizat și înainte de Paște, noi strângeam întotdeauna rahat. Ne plăcea cozonacul cu rahat. Se dădeau în pungi de 50-800 de grame, pe care mama le lua, le strângea și le punea în șifonier în spate așa, ca atunci când o să vină Paștele să aibă rahat. S-a apucat să plămădească și.. Eu ce am făcut între timp?

Eram leșinat după dulce, luam pungile din fund, scoteam rahatul, le umflam și le puneam acolo. Și i-a mama o pungă .. „Ce dumnezeu?” Și la a treia pungă, am auzit doar atât „Neluleee” .. Eram la baie. Am trecut pe lângă mama, m-a atins cu, colișerul, dar numai așa în fugă, am ieșit prin geam, mi-era o frică de bătaie.. și până la urmă, a pus mâna pe mine.. Scosese, mai era o pungă cu trei bucățele de rahat acolo.. și mi-a ras una peste fund. Când am văzut că mi-a ras aia, m-am repezit la pungă, am scos alea, le-am băgat în gură „Măcar să știu de ce mă bați.” În clipa aia. Mama a făcut pipi pe ea. A început să râdă, dar în hohote. 

Alexandru Arșinel, despre întâlnirea care i-a schimbat viața

Dar tata, n-a vrut să vă facă ciocănar? Ceferist?    

Alexandru Arșinel: Ba da. În clipa în care nu am intrat la construcții. 

La construcții ați dat?   

  Alexandru Arșinel: Păi eu am făcut școală tehnică de construcții, civile și industriale. Colegii mei, majoritatea, au făcut Politehnica. Dimineață la ora 5, 5 jumătate, asta era ora la care se scula tata, „Mâine la ora 5 jumătate te scoli și vi cu mine.” Nu mi-a dat o palmă, nu.. vi cu mine. M-a luat pe jos, prin fundul grădinii, am ieșit la calea ferată.. la gară! “Te fac ciocănar, biserica și..”. Și acolo s-a întâlnit, pe peron, cu un inginer care ținea foarte mult la tata, inginer șef acolo, Tomin, domnul inginer Tomin. “Ce faci, străine?” “Bine.” “Dar ce-i cu Nelu aici?” “Îl duc la revizia de vagoane, îl fac ciocănar.”

Și la un moment dat, Tomin zice “Măi, uite eu îi știu pe ăștia de la Teatrul Național, dau concurs zilele astea pentru figurație și ăia de la opera și ăia de la național ” , erau în aceeași clădire. Eu nu văzusem decât un singur spectacol în viața mea. Și m-am dus și am dat examenul pentru figuranți la opera și la national, dădeau împreună, m-au angajat și când am luat primii bani, pe prima lună de figurație, și-a dat seama că, câștigam mai mult decât aș fi câștigat acolo.

Întâlnirea după peron v-a schimbat viața. 

  Alexandru Arșinel: Da, cu inginerul Tomin și cu tata. Știi care e paradoxul? Că tata, în tinerețea lui, a făcut parte din toate brigăzile astea artistice. Frații lui, toți învățători la Dolhasca, aveau căminul cultural din Dolhasca, luau mereu premiul întâi pe țară.. iar taraful de la Gulea, pe care îl conducea fratele lui tata, care l-a învățat note și astea, profesorul Alexandru Arșinel, a luat nu știu câte premii. 

De la tata vi se trage. Ohoo 

 Alexandru Arșinel:  Raf Vallone, așa mi se spunea. Aici e fotografia de după inaugurarea Teatrului Românesc, secției române din Târgu-Mureș, cu promoția din 62, când ne-am mutat la Târgu-Mureș. 

Acolo ați jucat? 

 Alexandru Arșinel:   Acolo am fost repartizați toată promoția ca să înființăm secția română. 

Ce promoție ați avut? Cine mai era? 

 Alexandru Arșinel:  Măi, era Gingulescu, era Camelia Zorlescu, era Costică Diplan.. Erau mulți, Harry Baranga, băiatul dramaturgului Aurel Baranga, o promoție bună. 

Ce an să fie ăsta? 

  Alexandru Arșinel: 1962. Aici 63. Un an după.  

Târgu-Mureș? 

 Alexandru Arșinel:  Târgu-Mureș. Aici ce a fost greu, a fost cu fetele, dar mă rog.. dă mai departe 

Ați avut decepții în perioada asta? În iubire, în dragoste? 

 Alexandru Arșinel:  Decepții am avut când am venit în București. De fapt m-am mutat în București, pentru că aveam de gând să mă însor și cea cu, care trebuia să mă însor, mi-a făcut figură. După ce am dat concurs aici, că taică-su mi-a condiționat să vin în București, că ea va rămâne aici, am aflat că e cu altcineva. Eu acolo, ea aici.. e ca bancul ăla.. cu ăla care, cade în jungle și îl iau acolo maimuțele, îl freacă, scapă la un moment dat și povestește unui reporter , Aveai de mâncare? Aveam de toate, aveam fructe, aveam. Și cum te simți? E, mă simt singur. De ce? Păi ea acolo, eu aici.. Maimuța.

Maimuța. A rămas maimuța pe insulă.  

 Alexandru Arșinel:  Nu-mi dau seama, ăsta pare un laborator de chimie, de ceva.. Aici e un film, “Ca în filme” se numește, a lui Manole Marcus. M-am bucurat enorm că am făcut și nu am prea făcut în perioada aia prea multe filme..și aici, Manole Marcus, un regizor exceptional, m-a luat în parteneriat cu, Caramitru, se numea “Ca în filme” și a rulat pe piață, însă a avut o soartă ușor nefericită, pentru că interpreta principală era soția unui mare demnitar român, Violeta Andrei.

Era ministrul de externe soțul. Ștefan Andrei 

  Alexandru Arșinel: O personalitate, un om de o calitate specială. Și la vizionare, din partea cabinetului doi, s-a tăiat masiv, pentru că ea apărea și într-o situație, cum să spun, mai golicică. Că el e un mare inventator și se visează, interesant filmul, c ear fi avut dacă s-ar fi născut în California, de exemplu ca realizare tehnică și ce i s-ar fi pus la dispoziție. Au tăiat dintr-un film de aproape două ore, rămăsese te miri ce. 

Alexandru Arșinel, dezvăluiri despre Elena Ceaușescu

Să vă întreb asta cu, cabinetul doi, că am auzit-o de multe ori. Credeți că tovarășa Ceaușescu, avea răbdare să urmărească filmele și să cenzureze?

  Alexandru Arșinel: Cred că da. 

Ați întâlnit-o vreodată? I-ați întâlnit? 

 Alexandru Arșinel:  O dată am întâlnit-o la spital. Un coleg de al meu, Doru Popescu, avusese un accident, a fost o întâmplare cunoscută atunci și era în mașină cu băiatul ei, cu cel mare .. și Doru Popescu a avut o lovitură la ochi, cred că și-a pierdut ochiul respective, a fost după în Franța.. și m-am dus să-l văd și a apărut tovarașa, care tocmai venise din India. Din ce am auzit, nu vreau să blestem doamne ferește. Nu prea ne agrea pe mine și pe Stela. Spunea cineva că nu prea ne agrea.

Am o curiozitate, că vorbeam de filmul ăsta. Care vi se pare cel mai bun film românesc, din toate timpurile? 

  Alexandru Arșinel: Imi pare rău că nu cred că le-am văzut pe toate, dar au fost filme, au fost câteva prin perioada 58-60 și ceva, din Caragiale făcute. Și făcute foarte bine. 

Cu Birlic unele 

  Alexandru Arșinel: Cu Birlic, cu mai mulți. Personaje extraordinare, actori excepționali. Eu chiar mă mândresc că Birlic și Cazaban erau din Fălticeni, de lângă mine, de lângă Dolhasca. Zona respectivă  a dat niște artiști , nu mai spun Giugaru de la Huși și așa mai departe.   

Alea vi se par vârful cinematografiei? 

 Alexandru Arșinel:  Da. Făcute cu un haz autentic, neconfecționat, nepregătit, nestudiat, adică acei artiști aveau umorul cu ei, natural și fără să exagereze. Erau pe placul meu, la nivelul acelei comedii care nu are nevoie să fie umflată, ea vine la modul cel mai firesc și natural.

Mai dau o pagină.

Alexandru Arșinel: Vă rog, dacă mai e.

Ia, mai avem. Stați așa, să văd mai de aproape. Stela Popescu, dumneavoastră, Coposu.. Corneliu Coposu.

 Alexandru Arșinel: Regretatul domn Coposu. Aici suntem pe terasă la 2 mai, la Stela. Imediat după ce și-a inaugurat casa, l-a invitat pe regretatul domn Coposu 

Cum era Coposu? 

Alexandru Arșinel:  Extraordinar. Un om de o blândețe, de o curățenie a gândirii extraordinară. Eu am rămas uimit că ne știa. Eu înainte de revoluție nu l-am cunoscut, dar el ne-a cunoscut. El venea la grădina Boema și ne iubea pentru ceea ce făceam noi la Boema. Ne aprecia, hai să zic curajul pe care îl aveam, inoculat și de Puiu Maximilian, soțul Stelei, care scria aceste momente. La Boema era omor când erau premierile lui Puiu.  Și așa ușor, ușor s-a legat o prietenie de asta de bun simț, nu de prietenie din asta sufocantă  și care avea grijă de câte ori se audnau pe undeva, la Congresul Partidului Țărănist, ne-a luat și ne-a pus în prezidiu. 

Aveați înclinații spre zona țării, spre dreapta? 

Alexandru Arșinel:  Măi eu nu prea am înțeles politica, adică nu am studiat. În afară de statutul partidului comunist, m-a impresionat la Coposu, biografia lui. Anii când a stat închis complet. 

V-a povestit vreodată? 

 Alexandru Arșinel: Da. Anii ăia a stat închis complet, fără lumină, fără nimic. I se băga pe undeva pe dedesubt mâncarea, fără să-i permită razei de lumină să pătrundă. Se obișnuise. 

Contele de Monte-Cristo. 

Alexandru Arșinel:  Exact. Poate mai rău. Și treaba asta m-a legat sufletește de el extraordinar. Cam asta a fost. 

I-ați cunoscut, cred că pe toți politicienii din România, din ultimii mulți ani. Care vi se pare cel mai puternic politician român? 

 Alexandru Arșinel: Iliescu. Iliescu a fost cel mai puternic. 

Mi se pare că vorbiți de Coposu și spune-ți și de Iliescu. Adică sunt doi oameni pe două baricade diferite. 

Alexandru Arșinel:  Iliescu a condus țara asta, a scos-o din perioada cea mai dificilă... încotro a dus-o, cum a dus-o.. o să se vadă. 

 Când l-ați întâlnit pe Corneliu Coposu și v-ați apropiat de el, era pe baricada opusă a lui Iliescu, nu?

 Alexandru Arșinel: Da, sigur ca da. Dar nici nu m-am lăudat, sau nu ne-a reproșat ceva. Niciodată. Era un om care iubea artiștii. Un om care ar fi vrut binele țării. 

De ce a refuzat Alexandru Arșinel să intre în politică

Vi s-a propus politică? 

 Alexandru Arșinel: Da. 

Da? Nu ați vrut.  

  Alexandru Arșinel : Nu eram în stare. Și îți mai spun ceva. După revoluție am fost solicitați să mergem în atâtea țări, de către grupurile de români care se împământeneau acolo. Ei ne știau de la Boema și ne apreciau foarte mult. Ne știau și de la revelioanele .. am o femeie la mine în casă acum, venită de aici de lângă București, stă cu soția mea, și zice “ V-am văzut la televizor acum câteva zile”, am fost într-o emisiune pe programul 2 TVR. Și într-un bloc de garsoniere undeva lângă București, într-o localitate și cică, “când ați apărut dumneavoastră, era una care alerga de nebună pe culoar - e domnul Arșinel, e domnul Arșinel”. De multe ori ni s-a spus, de Revelion, că li se ardeau și cozonacii și veneau s-o vadă pe Stela și pe Arșinel la televizor.

Ați avut vârfuri fabuloase de popularitate. 

Alexandru Arșinel:  Cred că am fost iubiți. De aceea, de multe ori, m-au surprins la anumite sondaje. Nu am avut în mine ambiții, de acestea, să fiu pe primul loc, pe ultimul. Mi-a fost drag. 

Ați avut un moment în care ați simțit că efectiv publicul vă sufocă? 

Alexandru Arșinel:  Da. Și vânzările erau mai bune. În străinătate am fost foarte .. 

Românii de dincolo 

 Alexandru Arșinel: În Israel, dar oriunde în lume, deci cam până în 2010 așa, am colindat toată lumea. Am avut un turneu excepțional cu Teatrul Național Rediofonic, cu Tamara Buciuceanu, cu Stela, cu Puican, cu Eugen Cristea, o piesă a lui Astaloș “Caviar, votcă și bye-bye”. Am făcut peste 30 de țări cu acea piesă, Africa de Sud, America latină, Australia..

Românii peste tot 

 Alexandru Arșinel: Peste tot și ne-au primit extraordinar. 

Interesantă asta cu, Coposu. Mai ajungeți pe Bulevardul Coposu din București, așa-i? 

 Alexandru Arșinel: Da, pe aproape, pe acolo am o stea, pe un trotuar. 

Cum a cucerit-o Alexandru Arșinel pe soția lui?

Interesantă fotografia asta. Cine e? 

 Alexandru Arșinel: Nevasta mea și cu mine. Doamna inimii mele. Aici cred că eram la o petrecere. 

De câți ani sunteți împreună? 

 Alexandru Arșinel: Din 68. 68, 78, 88, 98.. 50 de ani. Acum doi am făcut 50 de ani, am făcut nunta de argint, de platină, de nu știu ce.. 

Cum ați cunoscut-o? 

 Alexandru Arșinel: La ștrand, la Tineretului. Am prins o după-amiază liberă, pe atunci într-un spectacol cu Stroe și cu Stroe dacă apucai să joci la grădină la Boema, nu mai prindeai o zi liberă. Juca și pe furtună și pe trăsnete.. Stroe nu avea zi liberă. Și în ziua aia. Întâmplarea a făcut că, chiar a plouat cam cu o oră, două, înainte de intrarea la spectacol. Ploaie torențială și ne-a dat drumul, nu a mai avut încotro.. și m-am dus la strand la Tineretului, ploaia se oprise și acolo am agățat-o.

Ați agățat-o la ștrand. 

  Da. O fată frumoasă, înota extraordinar, a fost și în lotul de tineret la înot. 

După câtă vreme v-ați căsătorit? 

  După doi ani.  

Și Bogdan, băiatul dumneavoastră, când a venit? 

  Bogdan a venit în 70. În 68 ne-am căsătorit și în 70 a venit Bogdan, de 1 Mai, după o furtună imensă în România. Țin minte că Ceușescu s-a dus atunci la Târgu-Mureș, în zona aia 

Da, erau inundațiile alea 

  Da, atunci în noaptea aia cu inundațiile s-a născut Bogdan. 

Cum e doamna acum? 

  Nu e bine. Suferă de, dincolo de ce vă închipuiți că înseamnă o paralizie. 

Paralizie făcută dintr-o greșeală, așa-i? 

  O greșeală da, un accident. Suferă de o tristețe cumplită. Privirea ei transmite o tristețe cumplită. Mă feresc să mă uit la ea. Mă impresionează groaznic.

Paralizie dintr-un accident? 

   A căzut. Și-a agățat tocul într-un laufăr de pus pe scări și s-a dus în cap. A făcut un hematom, a văzut-o doctorul și a spus că imediat trebuie operată, că moare altfel. A operat-o și după operație nu a mai putut să meargă.. I-a lăsat vorbirea, i-a lăsat o mână 

Și memoria 

  Memoria. O femeie foarte frumoasă.   

Aici e șleahta. Aici sunt eu, cu nepoții și cu Marilena. Acesta e Rareș, a lui Cristi. Acesta e Adrian a lui Bogdan și aceasta e Maria a lui Bogdan. Bogan și Alice, Cristi și Elena. 

Trei nepoți aveți. 

  Da. Buni la învățătura, frumușei. Sunt fericirea noatră 

O văd pe doamna din nou. Țineți minte prima vacanță pe care ați avut-o împreună?

Prima vacanță pe care am făcut-o împreună, a fost imediat, cred că în 69. Ne-am urcat în tren și ne-am dus la Iași. Chiar aveam acasă o fotografie în grădina Copou, pe lângă Teiul lui Eminescu, eu acolo am copilărit, chiar în cartierul CFR Aurora din spatele grădinii Copou, unde stă sora mea acum, Marieta, împreună cu fiul ei și nepoțeii ei. 

Și ați plecat la Iași la soră.

La sora, acolo în casa veche am copilărit. După aceea, au urmat copii și ne-am mișcat puțin târziu, dar de regulă, mergeam la mare, la 2 Mai, unde mai târziu am vrut să-mi fac o casă 

Și a făcut Stela Popescu

Și-a făcut Stela prima, eu mi-am făcut la munte, pentru că iubesc enorm de mult muntele și după aceea mi-am făcut și la mare, dar după am dat-o. 

Să vă întreb. Ar fi fost Arșinel, legendă în teatru, în film, fără doamna Marinela? Fără soție? 

  Nu cred. Vreau să dau un răspuns cât mai echilibrat, să nu pară că le am pregătite. Nu cred și construiesc răspunsul. Contează enorm peesoana care este lângă tine. Persoana, care când te clatini, pune repede umărul și zice Stai! 

V-a ajutat. 

  Enorm. Și ea și Stela, care era tot o echilibrată, o blândă. 

Sunteți mai coleric? Așa o fire mai agitată? 

  În primele minute. După, începe să-mi treacă, iar acum nu mai pot. 

Stați să mai dăm o pagină. Că vorbeam de Stela. 

  Am vrut această fotografie să vi-o arăt, ca să vedeți cum arată un studio de radio și să vedeți unul dintre cei mai importanți, una dintre cele mai mari personalități ale radioului, Ion Vova. Este cel care, mai ales pe cei din generația mea și ceva mai în spate, ne-a dus ani de zile cu radioul la unda Veselă, cea pe care el a creat-o, în sensul că nu a lăsat-o să dispară și care a prezentat mereu momente vesele. 

Domnul Radio i se zicea 

  Da. Și el mai îmi aduce aminte de o treabă. Eram destul de săraci, toți cei care veneam acolo, indiferent despre cine era vorba și era un grup de actori, excelenți, care veneau dimineața de la 7 jumătate și se trânteau pe o scândură, pe un scaun, pe un pat, pe ceva și așteptau să vină Nea Vova să înceapă emisiunea. Îmi aduc aminte că eram zile când nu aveam bani de pâine și ajungeam acasă, destul de trist și găseam în ușă, câte unul, sau două mandate poștale cu 24 de lei, 35 de lei .. de la radio, de la Unda Veselă, că nu se plătea mai mult.  

Țin minte din arhive, era cred că una dintre cele mai ascultate emisiuni radio din istorie. 

  Da, ora veselă. Moștenită de la Stroe și Vasilache și dusă mai departe de mari artiști. Aici i-am cunoscut pe cei mai mari artiști, comici mai ales, din țară. 

Era și perioada de vârf a radioului. Golden age-ul radioului 

  Mergeai o noapte întreagă și ascultai piese de teatru, Unda Veselă, iar Nea Vova era un om superb. 

Este unul din constructorii radioului românesc. 

  Așa este. Sper să fi reținut și ceilalți. 

A murit prin 2010-2011. Oarecum contemporan 

  La 80 și ceva de ani, iarna, el venea pe bicicletă la radio. Nu lipsea. 

Cum a decurs prima întâlnire dintre Alexandru Arșinel și Stela Popescu?

Stela Popescu 

  Cu Stela aici într-o scenetă foarte bună, Liderul se numea. 

Erau sketch-urile acelea celebre 

  Scrise de Puiu, erau geniale.  

Țineți minte ziua în care a-ți cunoscut- o prima dată pe Stela Popescu? 

  Da. O știu din Institut. Ea era anul patru, trecea în patru, eu treceam în doi. Prea puțin am văzut-o, deoarece erau la Casandra atunci, nu mai erau în institut. Abia ne vedeam, noi eram disperați, eram anul întâi, ne luptam să rămânem mai departe. Și în vara lui 69, am fost luați și duși pe Malul Borcea, la muncă patriotică, rărit sfecla de zahăr. Acolo ne-am adunat toți, în niște barăci, împreună cu deținuți. 

Era încă perioada în care deținuții erau deportați și erau trimiși înapoi? 

  În Bărăgan, da. Și atunci a apărut Stela, nu am să o uit, într-o rochie flu-flu, cu buline mari, de întorcea toată lumea capul după ea. Atunci am cunoscut-o. Am dansat la o reuniune. 

Câți ani aveați? 

  Cred că 20. 

Și doamna Stela? 

  Ea a fost mai mare cu trei ani decât mine.  

Și când ați început colaborarea? 

  În 78, primăvara. Ea era parteneră, de trei ani de zile, cu Bănică și le mergea foarte bine. Făcuseră chiar un spectacol la Boema, în 77, cu succes, cred că în acela a jucat și Moculescu. Foarte mișto spectacol. Le vedeam mai rar, deoarece mă ofticam. 

Vă era ciudă pe Bănică? 

  Nu. Doamne ferește, dar nici nu mă gândeam că o să fiu partener cu Stela. Ei au venit la mine. Eu jucasem în niște spectacole, iar Puiu urmărea întotdeauna, nu numai pe mine, pe toți îi urmărea. El pusese ochii pe mine de la un spectacol de la Boema, unde m-a luat și mi-a dat două roluri. Un rol să deschid seara și un rol de cioban surd, cântarea României. Cel care deschidea seara, trebuia să spună „Cetățeni din Boema, stingeți luminile, începem rondul de noapte”, ceva în genul ăsta. Boema avea 50 de metri, chiar mai mult, lungime și ca să fiu cât mai mult în ochii publicului, nu am făcut că am zis să nu mă taie. La premieră am intrat „Cetățeni din orașul Boema, ce faceți băi cascaților?” 

Și am început să intru printre ei, a început lumea să aplaude, Puiu era în balcon se uita la mine. A venit momentul cu dialog de la distanță, în care eu jucam într-o scenetă cu un cioban. Zic „Dar când trebuie să intru?” „Când fac semn din mână așa, intri”. Nu s-a mai jucat. Nu apuca să facă așa, că eu „Uciuciu”. S-a rupt sala. A fost succes, că nu au avut ce să mai spună. 

Dar Puiu Maximilian a avut ideea cuplului? 

  Da. 

Zău? Soțul Stelei Popescu, unul dintre cei mai mari scenariști pe care i-a avut România vreodată. 

  Ei și-au pus problema. Bănică nu voia să mai vină. 

Dar de ce nu mai voia Bănică? 

  A fost o neînțelegere acolo. O neînțelegere de către Stela și Puiu. El a reclamat la un moment dat niște lucruri. Și-a spus că nu mai joacă. Foarte bine. 

Ștefan Bănică? 

  Da. A greșit atunci, i-a părut rău, dar lui Puiu i s-a pus pata definitiv. 

Și atunci Puiu Maximilian a venit și v-a făcut oferta. 

  Au fost mai multe propuneri. 

Ce propuneri mai erau? 

  Îți spun imediat. Așa a spus Arșinel, e tunar ! El când aruncă o vorbă în sală, se duce ca din tun. Nae Lăzărescu, cred că a fost la un moment dat .. 

Ca partener pentru Stela, în locul lui Ștefan Bănică. 

  Da. De Nae țin minte. Eu repetam în alt spectacol, nici nu știam că se discută treburile astea. 

Și cum s-a întâmplat? V-a dat un telefon? 

  Eu jucam într-un spectacol regizat de maestrul Dinescu, directorul teatrului și eram puțin supărat, că tot așteptam să-mi vină materialul de bază, pe care urma să-l joc într-un spectacol și el tot mă amâna. Și într-o zi, m-a scos pe hol și a zis “Tu vrei să joci la Boema cu Stela?” “La Boema cu Stela? Puiu Maximilian?” Am zis Da! “I-ați lucrurile și du-te la Boema.”. M-am dus la repetiții și atunci am intrat în combinație.

Este un lucru pe care nu a-ți apucat să i-l spune-ți Stelei Popescu? 

  Sunt multe. După ce a murit, multe lucruri mi-au trecut prin cap. Poate ar fi trebuit să fiu mai drăguț cu ea. Eu eram, uneori, destul de, nu aspru, intransigent cu ceea ce aveam de făcut.

Dacă ați putea să îi trimite-ți un mesaj, un sms pe un telefon, ce i-ați spune? 

  Că îmi e dor de ea. Mi-e dor de prietenia ei adevărată, de care nu am mai avut parte. Mi-e dor de un sfătuitor câteodată, pentru că am pierdut-o și pe ea și în mare măsură și pe nevasta mea. Oameni cu, care m-am sfătuit. Și am pierdut și, Bițu Fălticineanu, regizorul nostru, care era un om extrem de echilibrat. L-am pierdut și pe Aurel Storin, un om textier, cu o gândire foarte echilibrată. Am avut noroc de prieteni adevărați.

Mă uit la fotografia asta făcută acum și mă uit la asta cu, Caragiale. Amândouă, una de început, una de acum. Încercați să faceți un exercițiu de imaginație domnule Arșinel și gândiți-vă că vine mâine Dumnezeu, ce i-ați spune? 

  I-aș spune, “Doamne te-ai ținut de cuvânt. Iți mulțumesc că m-ai lăsat să plimb în lumea asta și bună și rea și că m-ai ajutat, aproape de fiecare data, să ies din încurcături. Cu un lucru nu m-ai ajutat și îți spun în fiecare zi, Doamne, ajută-mă ca Marilena să se simtă mai bine. Ai obligația, pentru că sunt corect cu tine. Mă înclin în fața ta în fiecare zi, las-o pe Marilena să se simtă mai bine.”

Tare vă mulțumesc. 

  Eu îți mulțumesc. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!