VIDEO Carmen Brumă, prea indecentă pentru public? Ce s-a întâmplat în timpul filmărilor
Carmen Brumă a avut o mică problema cu ținuta în timp ce se afla pe platourile de filmare. Este vorba, mai exact, de fusta vedetei, ce avea o crăpătură periculos de adâncă și care îi descoperea aproape în întregime coapsele.
Prezentatatoarea de la Antena 1 are un trup superb și picioare extraordinar de frumos sculptate, fapt datorat antrenamentului pe care îl practică cu religiozitate, dar și unei diete sănătoase, de la care nu se abate niciodată.
Ei bine, chiar și Carmen Brumă poate avea mici probleme în ceea ce privește garderoba, în ciuda siluetei de invidiat.
Citește și: Cum arată casa în care s-au mutat Carmen Brumă și Mircea Badea
Vedeta a întâmpinat recent o astfel de situație, chiar în timp ce filma pentru o emisiune. Brumă și-a făcut apariția îmbrăcată elegant, în pantofi cu toc și o fustă strâmtă, neagră, de lungime medie, cu o crăpătură provocatoare pe lateral, ce-i lăsa la vedere piciorul.
Prezentatoarea nu a prevăzut că probabil ținuta respectivă avea să-i creeze ceva probleme, căci în momentul în care s-a așezat, fusta lui Carmen s-a ridicat nepermis de mult pe trup și i-a dezgolit o bună parte din coapse.
Citește și: Carmen Brumă arată superb! Imagini de senzație din vacanța de lux, în Turcia, cu Mircea Badea
Brumă și-a dat imediat seama că riscă să apară într-o postură ușor ,,indecentă" la TV, însă din fericire acest moment s-a petrecut în timpul unei pauze de filmări. Vedeta a postat pe pagina de Instagram momentul și s-a amuzat la rândul ei.
,,Un ac și ață, vă rog", a scris vedeta în dreptul clipului.
Carmen Brumă a suferit o intervenție delicată la picior
Carmen Brumă este mândră de trupul, mai ales că a muncit din greu pentru a ajunge la silueta de fotomodel. Deși este greu de crezut, frumoasa brunetă a fost supraponderală în adolescență, iar acest fapt a ambiționat-o să adopte un stil de viață sănătos, iar în prezent e recunoscută drept o adevărată specialistă în fitness și diete.
Prezentatoarea a vorbit deschis despre faptul că s-a confruntat cu varice și a trebuit să apeleze la un tratament inovator, scleroterapia. După intervenție, Carmen Brumă nu a avut voie să alerge și abia după 48 de ore medicii i-au scos bandajele. Vedeta a împărtășit fanilor pe rețelele de socializare cum a decurs tratamentul.
,,Mi-am scos pansamentul după 48 de ore. Se observă îmbunătățiri. Nu mă doare și nu m-a durut sau usturat nimic. Singurul discomfort e ciorapul de compresie care trebuie purtat patru săptămâni (zi și noapte dacă poți). Ieri am făcut 10.000 de pași, astăzi la fel, nu am putut să alerg pentru că mă țineau bandajele”, a povestit Carmen Brumă, pe pagina sa de Instagram.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro