Cristina Cioran, dărâmată după despărțirea de tatăl copilului ei: „Nu am puterea să vorbesc nimic”

4 noiembrie 2022 8:30   Vedete românești
Ultima actualizare:

Cristina Cioran a avut o reacție fulgerătoare, după ce s-a despărțit de tatăl fiicei sale, Alex Dobrescu. Vedeta a făcut declarații dureroase despre perioada grea prin care trece.

Cristina Cioran, primele declarații despre despărțirea de fostul iubit

Cristina Cioran a declarat că trece printr-o perioadă grea, mai ales că despărțirea de fostul logodnic afectează viața de familie. Vedeta a rămas singură, cu fetița, după separarea de Alex Dobrescu. 

Fosta prezentatoare tv încearcă să își revină după momentele grele din ultima perioadă, însă pare că separarea nu ar fi chiar definitivă, cei doi aflându-se într-o pauză de relație.

„Se mai întâmplă, suntem într-o pauză, așa cum poate fi orice cuplu!”, a declarat Cristina Cioran, la Prima TV.

Vedeta de televiziune a povestit în emisiunea lui Cristi Brancu despre cum se simte în aceste momente, dar și ce schimbări urmează în viața ei în această perioadă.

„Se mai întâmplă, suntem într-o pauză, așa cum poate fi orice cuplu! Îmi pare rău că s-a aflat așa, nu am puterea să vorbesc nimic. Era normal ca măcar o perioadă să rămână între noi discuția asta. Voi vorbi înainte cu el și cu presa atunci când va fi momentul!”, a mai spus Cristina Cioran, pentru Click!.

Cristina Cioran, mamă la 43 de ani!

Celebra Cristina Cioran a devenit pentru prima dată mamă la 43 de ani. Ea a născut prematur o fetiță, pe Ema, pe 18 iulie 2021.  Vedeta TV a avut o relație cu Alex Dobrescu, tatăl fiicei sale, cel de care s-a despărțit recent.

„Poate că a fost mai bine așa. Poate că era mai grav dacă nu nășteam. Duminică am intrat în travaliu, aveam dureri mari de burtă, avem și niște contracții, era combinată treaba. Mi-am dat seama că devine grav, am sunat la salvare, m-a luat și m-a dus la spital, unde am născut. Am avut o toxiinfecție alimentară, de la ceva greșit mâncat, iar pe fondul ăsta s-a declanșat travaliul. Mai aveam o grămadă până la termen.”, a declarat Cristina Cioran, la Vorbește lumea, de la Pro TV.

Cristina Cioran este cunoscută ca actriță și prezentatoare tv. Ea a jucat în filmele „Furia” (regia Radu Muntean), „Uncrowned heart”, „Sliding dice” (regia John Riley, John Ketchum), „Margo” (regia lui Ioan Carmazan), „Numai iubirea” (serial) – rolul Laurei şi alte filme de scurt metraj, precum şi în piesele de teatru musicalul „AN DIE MUSIK”, co-producţie Anglia – România, regia Pip Simmons şi a avut chiar participări la festivalurile de teatru de la Avignon, Berlin, Amsterdam și Rotterdam.

Cristina Cioran a avut o relaţie cu Radu Drăgănescu, dar după şase ani s-au despărţit.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Mai multe