Dezvăluirea care o va înfuria pe Corina Caciuc. Gestul uimitor al lui Reghe față de Anamaria Prodan

29 ianuarie 2022 18:23   Vedete românești
Ultima actualizare:

Divorțul momentului, dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, a aruncat în aer lumea mondenă. Scandalul din cuplu a escaladat, iar aproape zilnic ies la iveală dedesubturi incredibile. De data aceasta a apărut o dovadă care o măgulește pe Anamaria și ar putea să o înfurie pe Corina.

Complicate sunt căile unui divorț, mai ales când în joc sunt copii și averi fabuloase. De asta au parte Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, după ce antrenorul Universității Craiova a decis să își facă o altă familie alături de Corina Caciuc, care îl va face din nou tată de băiat

Reghe și Anamaria ar fi trebuit să fie nași, în vara lui 2021

În ultima perioadă, de când noua lui relație a devenit publică, Laurențiu Reghecampf a făcut slalom printre pictoriale romantice, declarații de dragoste sau, dimpotrivă, declarații virulente la adresa celor care îi contestă alegerea. Dar iată că anul trecut, în vară, Reghe era încă prins atât sufletește, cât și cu alte obligații, în familia lui cu Anamaria. Spynews.ro publică dovada că antrenorul nu premeditase evadarea la amantă, din moment ce pe 3 iulie 2021, așa cum se vede pe invitație, trebuia să fie naș la nunta unor buni prieteni, Karan și Oana, ceremonia fiind programată în Maramureș. Era vorba despre o nuntă de pomină, cu peste 400 de invitați, după cum anunță sursa citată.

Reghe a anunțat, brusc, că divorțează

Însă, brusc, Reghe a anunțat divorțul de Anamaria Prodan, alături de care ar fi trebuit să cunune, așa că mirii s-au trezit fără nași și extrem de încurcați. Au fost nevoiți, pe ultima sută de metri, să își găsească alți părinți spirituali. Nimeni nu a înțeles ce s-a întâmplat la acel moment, mai ales că Reghe și Anamaria făcuseră și ei, cu o lună înainte, o ceremonie fastuoasă la nunta de cristal, iar totul părea lapte și miere în familia lor.

Pe 17 iunie, Laurențiu Reghecampf declara, pentru Fanatik.ro, că divorțează de Anamaria Prodan. Ulterior, lucrurile au luat o cu totul altă întrosătură. Antrenorul "a dispărut" o vreme, iar soția sa a respins ferm toate zvonurile legate de divorț, amante și probleme în căsnicie. În zadar, însă, pentru că Reghe a revenit cu confirmarea. 

Reghe și Anamaria, la al doilea mariaj eșuat 

Laurențiu Reghecampf și Anamaria Podan au câte două mariaje la activ. Împreună au stat 15 ani și au băiat, Laurențiu Junior, născut în 2008. Antrenorul mai are un băiat din prima căsnicie, Luca, născut în 2001. Laurențiu Reghecampf a mai fost căsătorit cu Mariana Pfeiffer, de care a divorțat în anul 2008. Între anii 1998 şi 2007, Anamaria Prodan a fost soţia fostului baschetbalist Tibi Dumitrescu, cu care are două fete: Rebecca (22 de ani) şi Sarah (21 de ani). 

  Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!   

Mai multe