Decizia celor de la WTA și de la ATP de a anula turneele pe o perioadă de trei luni din cauza pandemiei de coronavirus a provocat o gaură uriașă nu doar în buzunarele organizatorilor, dar și în cele ale jucătorilor și jucătoarelor. Iată aproximativ câți bani a pierdut o jucătoare de talia Simonei Halep, dar și una din Top 80, Sorana Cîrstea.
Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a declarat, într-un interviu acordat publicaţiei germane ”Welt Am Sonntag”, că pierderile forului european în urma amânării cu un an a Euro-2020 sunt de sute de milioane de euro, informează news.ro.
În Europa, tot mai multe vedete ale fotbalului mondial au fost atacate de coronavirus, iar în Italia lista sportivilor descoperiți pozitiv crește de la o zi la alta.
Selecţionerul Norvegiei, Lars Lagerback, a acceptat o reducere de salariu cu 20 la sută, în contextul crizei cauzate de pandemia de coronavirus, relatează Mundo Deportivo.
Fotbalistul Lago Junior și-a cerut iubita de soție chiar în această pauză forțată. Fabiola Parralo Macias e una dintre cele mai frumoase iubite de fotbaliști din Spania.
Chiar dacă cea mai mare parte a sportului mondial este paralizată din cauza pandemiei de coronavirus, luminița de la capătul tunelului a început să se vadă. Deocamdată chiar în țara din care a izbucnit totul, China.
Cu zeci de turnee săptămânale programate la toate nivelurile în această perioadă, tenisul este printre cele mai afectate sporturi din cauza pandemiei de coronavirus. Pauza forțată începută la 10 martie se extinde cel puțin până la 7 iunie!
Federația Română de Volei este prima din țară care a luat decizia încheierii premature a campionatului din cauza pandemiei cu coronavirus. Competiția s-a încheiat cu 8 etape mai repede și campioane au fost desemnate Volei Alba Blaj și Arcada Galați.
Patru jucători ai echipei americane de baschet Brooklyn Nets au fost testaţi pozitiv cu Sars-CoV-2, a anunţat gruparea din NBA, care nu a publicat numele sportivilor, informează news.ro.
Oficiali ai FRF, ai LPF și ai Sindicatului Fotbaliștilor s-au întâlnit ieri pentru a stabili de comun acord un calendar al reluării activității în fotbalul românesc.
Tenisul mondial este bulversat de o decizie luată parcă din senin de organizatorii turneului de la Roland Garros. Aceștia au anunțat că au decis să amâne turneul cu patru luni, luând prin surprindere și deranjând pe toată lumea.
Pandemia de coronavirus a oprit treptat fotbalul în aproape toată Europa. Turcia a rămas singurul campionat în care se mai joacă, după ce Ucraina a anunțat suspendarea întrecerii interne.
Se îngroașă gluma în cazul fostului fotbalist brazilian Ronaldihno. Ceea ce părea la început o simplă prostie pare a fi, de fapt, o infracțiune în toată puterea cuvântului.
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a confirmat că ediţia din această vară a Campionatului European va fi amânată până în 2021, precizând că sezonul campionatului intern va fi prelungit până la 28 iunie.
Momente de groază pentru familia fotbalistului lui Tottenham, Jan Verwtonghen. Soția și cei doi copii ai lor au fost jefuiți în casă de atacatori cu cuțite și macete.
Unul dintre cele mai importante derby-uri din campionatul Turciei, Galatasaray – Beșiktaș, s-a disputat în fața unor tribune goale, dar dezinfectate. Florin Andone a jucat două minute.