Pentru că se apropie Ziua Copilului, Diana Bart îi are ca invitaţi, sâmbătă, de la 10:30, la Prima TV, pe cel mai mic „vrăjitor culinar”, dar şi pe mama acestuia.
Deşi ştim că îngraşă pentru că aportul caloric este unul foarte mare, la urma urmei, cui nu-i plac cartofii? Şi, dacă tot te-ai hotărât să nu mai ţii cont de calorii prepară aceste clătite din cartofi.
Cu un conţinut mare de apă şi puţin de calorii, dovlecelul hrăneşte fără să îngraşe. Pentru cele mai multe doamne aceasta este o veste foarte bună. Poţi face salate cu el crud sau preparat termic, dar te poţi răsfăţa oricând, chiar şi azi, cu o delicioasă budincă de dovlecei cu brânză.
„Săptăna care urmează e cam ultima cu căpşuni din grădină pe anul acesta“, mă anunţă sfioasă o ţărancă din piaţă. E dintr-o comună călărăşeană şi mai are vreo 5 kile pe tarabă, din care iau eu unul. Eu voi pregăti acest tort de căpşuni şi cremă de iaurt cu blat de biscuiţi. Tu ce mai aştepţi?
Propunerea noastră rapidă de azi este această salată de cartofi noi cu hering, două gusturi care se completează perfect. Dacă mai adaugi şi nişte ciuperci gustul este ademenitor.
Combinaţia de gusturi şi arome în bucătărie ademeneşte pe oricine de fiecare dată. Iar ca să-i dai gata pe cei prezenţi în jurul mesei poţi pregăti această reţetă de crap împănat cu kaizer la cuptor, un adevărat regal pentru un răsfîţ pe cinste.
Această reţetă de gulaş din piept de pui cu ardei graşi este un rapid, ţinem să precizăm din start. Că e gustoasă e inutil să mai precizăm! Dar ca să vă iasă şi voi un preparat delicios, trebuie să urmaţi întocmai paşii pe care vi-i recomandăm!
Un dicton francez safirmă că „usturoiul seara şi ceapa dimineaţa te feresc de doctor“. pe lângă remarcabilele sale calităţi gustative, ceapa are properietăţi tonice, diuretice, hipoglicemiante, antibacteriene şi de atenuare a durerii. iată o reţetă u
Se apropie vara şi vrei să scapi de kilogramele în plus? Îţi venim în ajutor cu o dietă delicioasă şi săracă în calorii. Dacă o ţii corect, vei putea să dai jos trei kilograme în doar o săptămână.
Micul dejun este considerat cea mai importantă masă a zilei pentru că el ne furnizează energia necesară unei zile de muncă, ne poate creşte puterea de concentrare şi de memorare. De aceea, este foarte important ce mâncăm la prima masă a zilei.
Reţeta aceasta este atât de populară pe plaiurile moldoveneşti, încât nu există gospodină care să nu ştie să o pregătească. Secretul este să se folosească şi ceva afumătură pentru un gust mai dichisit. Între ingrediente se află 500 g carne de porc, 2
Lasagna, unul dintre cele mai conoscute preparate culinare din Italia are o lunga şi extrem de interesanta poveste. Există o teorie conform căreia originea acestui preparat culinar se află undeva în Grecia Antică. Acolo se foloseau foi de aluat (laganon), tăiate în fâşii pentru prepararea unui fel de mâncare asemănător. În Grecia există şi astăzi un tip de pâine numită „Lagana”. Iată reţeta tradiţională a lasagnei cu carne tocată şi sos bechamel.
Ştiai că merele elimină acidul uric, ameliorând deci simptomele reumatismului? Sau că albesc dinţii şi îi curăţă datorită acidului oxalic onţinut? Se zice că este bine să consumi un măr pe zi, dar noi avem o idee în plus: o prăjitură de mere cu pişcoturi şi frişcă, care se prepară în mai puşin de jumătate de oră şi este şi foarte gustoasă.
Am încercat până acum tot felul de reţete de brioşe, dar recunoaştem că niciodată nu ne-a ieşit mai bine vreuna cum s-a întâmplat cu această reţetă de brioşe cu ciocolată şi lapte bătut. Aşa că nu ai nici o scuză ca să nu o încerci şi tu!
Peştele cu carnea albă are un conţinut scăzut de grăsimi şi reprezintă o bună alternativă la carnea roşie sau carnea prelucrată care conţine mai multe grăsimi, în special grăsimi saturate nesănătoase. Printre peştii cu carne albă se numără şi codul. Azi avem pregătită pentru tine o reţetă de cod gratinat cu cartofi noi.
Sardina la conservă a fost inventată în 1820 de către Joseph Colin, la Nantes. Este cel care a avut ideea să închidă peştele în cutii de fier şi să le sterilizeze apoi, constituind un produs de lux pentru secolul al XIX-lea. Sardinele la cutie sunt î
Combină toate ingredientele din această reţetă de friptură de pui cu legume şi ierburi aromate pentru a obţine un rezultat culinar absolut delicios. Toţi cei care vor mânca din acest fel de mâncare vor lăuda cu siguranţă bucătarul.
Nu rezistăm gustului dulce acrişor şi înţepător al căpşunilor care ne zâmbesc de pe tarabe! Dacă nici voi nu rezistaţi tentaţiei, vă propunem această reţetă de prăjitură în straturi cu căpşuni şi cremă de lămâie. Şi gustul, dar şi aspectul (vezi foto) sunt de neuitat. Mergi pe mâna noastră!
Ionică Moroşanu, Nicuşor Micşoniu, Făniţa Modoran şi Maria Ghinea gătesc „ca la mama acasă”, de joi până duminică (28 - 31 mai), de la ora 19:30, la „Cireaşa de pe tort”. Cei patru cântăreţi de muzică populară provin din zone diferite ale ţării, aşa
Consumul unui pahar de suc de roşii cherry zi de zi ar te poate ajuta să piezi în greutate, este concluzia unui studiu realizat de oameni de ştiinţă chinezi.
Evită să consumi cartofi prăjiţi, deoarece coonţin multe glucide şi grăsimi saturate; mai greu de digerat decât cartofii fierţi în apă, conţin de şase ori mai multe lipide şi de două ori mai multe glucide decât aceştia din urmă. Din acest motiv avem azi pentru voi o reţetă de chiftele din cartofi cu şuncă care se prepară la cuptor. Este delicioasă!