Continuăm incursiunea noastră în lumea bucătăriei asiatice. Chef Andrei Ţandără, bucătarul emisiunii Click!Poftă bună! de la PrimaTV îţi propune o delicioasă reţetă de banane prăjite.
Fructele mici şi acrişoare sunt perfecte pentru o prăjitură gustoasă, dar la fel de bune pot fi şi în dulceaţă. Aşa că te provocăm să prepari această dulceaţă!
Pieţele abundă de vişine, iar precupeţii te îmbie cu fructele acrişoare la fiecare pas. Dacă ai musafiri la masă, această reţetă de tort cu visine este perfectă!
Te gândeşti la un picnic, dar nu ştii ce ai putea servi celor din familie sau prietenilor? Iată un preparat delicios, uşor de făcut, perfect pentru un picnic.
Broccoli, fratele mai mic al conopidei, este o legumă care nu e neapărat pe gustul tuturor. Mai ales pe cel al copiilor. Unora nu le place mirosul, altorra gustul, altora ambele. Dar ca să-i păcăleşti, încearcă şi prepară reţeta pe care ţi-o propunem
Cititoarea noastră fidelă, Anişoara Ursan din Cernavodă, judeţul Constanţa ne-a trimis la redacţie una din reţetele pe care le-a încercat acasă. Dacă ai încercat-o şi tu şi ţi-a plăcut, urmăreşte şi celelate reţete ale Anişoarei pe care le vom public
Ivette Huerta din localitatea Lupeni, judeţul Hunedoara este una dintre cititoarele noastre fidele. De data aceasta ne-a surprins cu o delicioasă reţetă tradiţională din Mexic.
Ce poate fi mai bun decât gustul uşor amărui al cafelei combinat cu „nuanţele“ dulci-acrişoare ale fructelor de sezon? Îţi propunem aceasta reţeta de tort tiramisu cu afine, care te va duce cu gândul spre tărâmuri italieneşti.
Poţi mânca roşiile oricum: în salată, coapte, în mâncare, în supă rece sau caldă. Noi te invităm la o delicioasă tartă cu roşii şi ceapă. Ce zici? Îţi face cu ochiul?
Această salată inedită şi colorată este senzaţională! Ce poate fi mai bun? Fructe, migdale „crănţănitoare“, avocado cremos, pui si un dressing cu mac.
Ingrediente
Continuăm să te răsfăţăm cu meniurile de colecţie ale chefului Andrei Ţandără, bucătarul emisiunii „Click!Poftă Bună!“, de la Prima TV, în fiecare sâmbătă de la ora 11.30. Pentru un aperitiv săţios şi extrem de sănătos, Andrei îţi propune această reţ
E weekend şi mai mult ca niciodată avemt timp pentru joacă, distracţie şi voie bună. Lasă copilul din tine să se joace cu culori şi să-şi pună imaginaţia în valoare cu aceste brioşe foarte gustoase.
Sushi este un preparat tradiţional asiatic, dar care a intrat cu succes în bucătăriile internaţionale şi se bucură de mulţi pofticioşi. Dacă şi tu eşti unul dintre ei şi vrei să prepari sushi la tine în bucutărie, noi te învăţăm cum să-l pregăteşti.