A înjunghiat un om, i-a furat maşina, a accidentat voit nouă persoane şi a încercat să intre cu vehiculul într-un mall. Nu este un thriller, ci colecţia de fapte penale cu care adolescentul Marius Valentin Parfenie, de 20 de ani, a şocat duminică Brăila.
Revoluţie la sistemele de joc ale Loteriei Române. Mai marii instituţiei au schimbat începând de marţi, 6 noiembrie, terminalele care validează biletele de joc şi culoarea acestora. Mai mult, biletele la toate jocurile s-au scumpit.
În acest sfârșit de săptămână, sâmbătă, 10, și duminică, 11 noiembrie, are loc unul dintre cele mai mari pelerinaje anuale din București, la moaștele Sf. Mare Mucenic Mina, de la biserica cu același nume din București.
Există oameni care sapă şi alţii care le spun ce şi unde. Mai există şi a treia categorie, cei aleşi, a căror meserie este un amestec de artă, migală şi răbdare. Unul dintre aceştia este nea Aurel, ”medic” de case monument istoric.
Frigider, sistem Big Brother, motor Euro 6, trape reglabile, terminal de calculatoare care reglează toate sistemele maşinii. Nu este o maşină de fiţe, ci noul autobuz Otokar venit din Turcia, gata să-şi înceapă munca pe străzile Capitalei.
Trei ani de la incendiul dramatic de la clubul bucureştean Colectiv. Pentru mulţi înseamnă durere. Cei care au pierdut pe cineva atunci sau au reuşit să scape din infernul din subteranele Fabricii Pionierul poartă răni care nu se vor şterge niciodată. Click! a stat de vorbă marţi seara, la Marşul Chitarelor, cu cei care nu uită.
”Operatorii privați care execută curse între București și Ilfov nu au nici un motiv pentru a se retrage de pe trasee din 31 octombrie”. Este mesajul primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, în urma amenințărilor Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România.
Diferenţă ca de la Pământ la Lună! China a inaugurat recent cel mai lung pod maritim din lume, o minune a ingineriei, cu o lungime de 55 de kilometri, realizat în nouă ani. La noi, autorităţile locale n-au reuşit să termine, în zece ani, un pasaj peste râul Dâmboviţa.
Piaţa Sudului, una dintre cele mai mari şi mai vechi din Bucureşti, este de astăzi amintire. A fost închisă pentru a fi transformată, până în noiembrie 2019, în cel mai mare mall alimentar al Capitalei.
Zilele în care Dealul Patriarhiei gemea de enoriaşi s-au întors. Motivul? Cel mai mare pelerinaj religios ortodox din Capitală a început ieri, cu ocazia sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor. Moaştele sfântului au fost aşteptate de 5.000 de oameni.
Cel mai mare pelerinaj religios ortodox din Capitală, va avea loc în perioada 25-29 octombrie pe Dealul Patriarhiei. Este ocazionat de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor , prăznuit la 27 octombrie
Criza spaţiilor pentru învăţământul românesc a silit primarii, în lipsa banilor, să găsească soluţii minune. În sectorul 4 s-a decis în premieră, în Bucureşti, extinderea şcolilor prin amplasarea în curţi de barăci ultramoderne.
Cu bani în cont, dar cu stâna pustie, aşteptând porcul santinelă. Click! a stat de vorbă cu nea Dorel, proprietarul singurului porc care oficial a murit de pestă porcină în zona Capitalei.
Vrei să vezi tot ce mintea omenească a scornit în materie de sisteme de siguranţă, să îţi faci casa o fortăreaţă sau cel mai sigur loc din lume? Vino astăzi la Romanian Security Fair, târgul celor mai buni din domeniu, deschis la Romexpo Bucureşti, şi vezi o lume SF.
Vasile Zbânca, Doru Hamza şi Eugen Pătru. Sunt trei dintre cei 15 eroi care vor reprezenta România la Invictus Sydney 2018, olimpiada militarilor răniţi în războaie. Click! îţi spune poveştile lor şi de ce vor concura la competiţia care are loc între 20 şi 27 octombrie.
Cel mai mare dormitor amenajat vreodată. Aşa arăta luni Stadionul Naţional din Capitală, plin în toate colţurile şi subsolurile cu mii de paturi pliante şi saci de dormit. În curte, zeci de corturi cu alte paturi, generatoare de curent şi săli de mese, amenajate tot în corturi, bineînţeles.
Atenţie, români! Primăriile au început să primească cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire pentru perioada cuprinsă între lunile noiembrie 2018 şi martie 2019. Click! îţi spune care este procedura, cine poate primi şi cine nu.
Greva transportatorilor care efectuează curse județene și interjudețene provoacă haos în România. Peste 16.000 de microbuze și autobuze ar fi trebuit începând de astăzi să tragă pe dreapta la nivel naţional, pe o perioadă nedeterminată, în semn de protest faţă de un ordin dat de ministrul Transporturilor, Lucian Şova. Update. Ministerul Transporturilor a anunțat că protestul va fi suspendat la ora 14.00 pentru noi negocieri.
76 de zile. Atât a mai rămas până la ziua fixată pentru inaugurarea Catedralei Mântuirii Neamului, cea mai mare biserică ridicată vreodată în România. Muncitorii au ajuns la cota 91 de metri, montează ultimele geamuri şi au început să pună cele 87 de uşi. Din anul 2010 când au început lucrările şi până acum, Biserica şi statul au cheltuit aproximativ 100 de milioane de euro pe şantier.
Între cimitirul Adormirea Maicii Domnului şi Centura Capitalei. Acolo, după staţia Berceni, se va construi un nou capăt al magistralei 2 de metrou. Lucrările vor începe în primăvara anului viitor şi vor dura un an.
Disperare în rândul ţăranilor şi comercianţilor din ”Piaţa Sudului”. Pe 28 octombrie, piaţa de legume şi fructe va fi demolată şi în locul ei, într-un an, va apărea un mall alimentar.
Zeci de șoferi au tras o spaimă pe cinste ieri, după ce au fost trași pe dreapta în centrul Capitalei, de polițiștii Brigăzii de Poliție Rutieră. Le-a venit repede inima la loc, după ce au văzut că agenții nu le fac nimic și că le întind doar niște pliante.
Dacă ar exista un masterchef al grătarelor, George Fircă zis chiar George Proţap, ar fi încoronat fără rival. Actori, oameni de afaceri, sportivi, cântăreţi sau realizatori sportivi i-au cerut să le pregătească meniul pentru petreceri cu zeci de invitaţi. Ultimele mese le-a întins pentru fostul fotbalist, acum antrenor, Adi Mutu, dar şi pentru cuplul Andra-Cătălin Măruţă.
Întâmplări tragi-comice în Gorj! Supărat pe consoartă că a greşit compoziţia mortarului pe care urma să-l folosească la nişte reparaţii, Vasile Cojocaru din satul Pârâu de Pripor a zis să o învețe minte: a băgat-o cu capul în găleată pe biata Vasilica.
“Cu cât se râdea mai mult de el, cu atât era mai fericit”. Aşa l-a caracterizat ieri pe Siminică, cel mai mare clovn român, soţia sa, înainte de a-şi lua la revedere pentru totdeauna. La Cimitirul Bellu, pe Aleea Artiştilor, între mormântul lui Dolănescu şi al lui Ovidiu Iuliu Moldovan, va dormi pentru somnul de veci, Simion Avram, alias Siminică, care s-a stins la vârsta de 81 de ani.
Vine ”Zorbas” şi, odată cu el, sosesc furtunile şi frigul! Ciclonul care a dat peste cap Grecia va pătrunde şi în ţara noastră. La munte e deja iarnă în toată regula. În acest sfârşit de săptămână a nins în majoritatea zonelor montane. La Vârful Omu, stratul de zăpadă are 18 cm, iar la Bâlea Lac 15 cm. Vântul a bătut cu putere, iar temperaturile au coborât până la -9˚C.
Nu au număr la poartă, nu au uşă. În loc de acoperiş-Podul Grant, iar pereţii laterali sunt grinzile imensei construcţii. Ca vecini au liniile de cale ferată din Gara de Nord. Este ”apartamentul” în care trăiesc de patru ani Viorel şi Carmen.
Plin de gropi și crăpături, ruginit, un”muribund” rutier, din care atârnă părți componente, care stau să cadă de la înălțime pe oameni și mașini. Nu este o pasarelă de sat, sau un podeț dintr-un sat uitat de lume, așa arată Podul Grant, la 12 ani de la reparația capitală
S-au întors vremurile în care şantierele patriei se croiau cu sânge, lacrimi şi scandal. Familia Mitrea a rămas înghesuită într-o cameră, în mijlocul şantierului de lărgire a străzii Fabrica de Glucoză. Se judecă acum cu Primăria Capitalei.