Răzvan Exarhu aruncă mănușa cu „La bine și la Roast”: „Aș vrea să văd pe scaunul de tortură și niște politicieni”

#Exclusiv Click!

Miercuri, de la 21:30, la PRO TV și pe VOYO, actrița Carmen Tanase este vedeta care va lua loc pe „scaunul fierbinte” de la „La bine și la Roast”, show-ul care adună laolaltă comedianți celebri și celebrități gata să se ia la roast, prezentat de Răzvan Exarhu.

Prezentatorul „La bine și la Roast”, Răzvan Exarhu (56 de ani) a acordat un interviu în exclusivitate pentru Click!, prin intermediul căruia face o invitație subtilă politicienilor de a lua și ei cu curaj locul pe scaunul noului show de la Pro TV, care se dovedește a fi una dintre cele mai incomode și mai incisive emisiuni de televiziune de la noi. 

Răzvan Exarhu: „E ca și cum ai încerca să faci ordine într-un cor de papagali”

Click! Răzvan, cum a fost să coordonezi o echipă de comedianți în „La bine și la Roast”?

Răzvan Exarhu: E ca și cum ai încerca să faci ordine într-un cor de papagali. Toți vorbesc, toți au gluma perfectă, dar nimeni nu vrea să cânte pe aceeași partitură. Noroc că nu e aproape nimic de coordonat, râzi politicos la aceeași glumă pe care o fac toți despre tine și îi prezinți drept bombe dezamorsate ale comediei. Să râdă și ei. Am avantajul de a fi prezentator-jucător, pot face și eu masaj cu pietre fierbinți, doar că prefer să le arunc cu praștia.

Click!: Ce e mai greu: să râzi de tine sau de alții?

Răzvan Exarhu: Să râzi de tine e mai greu, pentru că nu-ți vine natural să-ți faci autocritica cu aplauze la final. Dar e și mai sănătos: dacă râzi primul de tine, le tai altora elanul. În schimb, să râzi de alții e ca fast-food-ul: simplu, gustos pe moment, dar nu te hrănește la fel de mult. Autoironia e genul de vitamină pe care n-o iei cu plăcere, dar îți prelungește cariera și viața nervilor.

„Florin Prunea a încasat cu aceeași prospețime ca în '94”

Click!: Care vedetă ți-a rămas în minte drept „cea mai bună victimă”?

Răzvan Exarhu: Cea care s-a așezat pe scaunul fierbinte și a râs mai tare decât noi. Victima ideală e aia care îți mulțumește că ai făcut-o praf. Știi că e bună când pleacă de pe scenă mai fericită decât a venit, de parcă roast-ul a fost, de fapt, o terapie scumpă, dar plătită de PRO TV. Cred că Florin Prunea a încasat cu aceeași prospețime ca în '94. Asta fiind și principala premisă. Și faptul că nu a luat vreodată un gol printre picioare.

Click!: Ce ți-ar plăcea să mai aduci în sezoanele viitoare? Ce ingrediente crezi că îi lipsesc încă show-ului?

Răzvan Exarhu: Mi-ar plăcea un buton roșu: dacă gluma e slabă, apeși și comediantul dispare într-o trapă, direct în subsolul Operei. Sau face crowd surfing, adică zboară direct in public. La fel și invitatul care exclamă după o glumă bună, dar rea: „Nu e adevărat!” 

Mi-ar plăcea să văd pe scaunul de tortură cu râs și niște figuri publice mai atente la imagine până acum, poate și politicieni, chiar foști președinți sau candidați la această funcție. Slavă Marelui Roaster de Sus, avem de unde alege, „La Bine și la Roast” să fie!



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Alin Panc, actor
daniela nane octavian ene jpg
banner gabriel fatu jpg
stefan von korch (1) jpg
@belher ro jpg
eugenia nicolae (2) jpg
iraida jpg
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net