Ben Schnetzer a semnat pentru rolul celebrului dirijor român Sergiu Celibidache în filmul „Cravata galbenă”, în locul lui Rupert Friend

Ultima actualizare:

Schnetzer va avea rol principal și îl va interpreta pe celebrul dirijor în anii tinereții, iar John Malkovich va juca rolul lui Sergiu Celibidache în ultima parte a vieții.

Foto Ben Schnetzer: Emilio Madrid-Kuser si John Malkovich Jeff Spicer/Getty Images
Foto Ben Schnetzer: Emilio Madrid-Kuser si John Malkovich Jeff Spicer/Getty Images

Ben Schnetzer este cunoscut pentru rolul principal din drama SF apocaliptică, „Y: The Last Man”, precum și pentru rolul din „The Nap” de pe Broadway, o producție regizată de Daniel Sullivan la Manhattan Theatre Club. De asemenea, din filmografia actorului fac parte „The Grizzlies”, „Goat” și „Pride”. În viitor, el va putea fi văzut în filmul Netflix „Three Body Problem”.

Actorul este reprezentat de GERSH, CURTIS BROWN și avocații David Weber și Lon Sorenson.

„Cravata galbenă” portretizează viața extraordinară a legendarului dirijor de muzică clasică Sergiu Celibidache, unul dintre cei mai renumiți, dar și unul dintre cei mai controversați artiști ai secolului XX.

Filmul va urmări viața dirijorului, de la copilăria sa în România, sub autoritatea strictă a unui tată disciplinar, până la fuga sa dureroasă de acasă, pentru a-și urma visul unei cariere în muzică. Lupta pentru supraviețuire în Germania, în timpul războiului și după acesta, căderea și ascensiunea într-o carieră și o viață inimaginabile, care acoperă șapte decenii și toate cele patru colțuri ale globului. Aceasta este povestea de viață a unui artist de excepție, cu un destin remarcabil, dar sinuos, care a luptat împotriva prejudecăților, compromisului, convenției și comercialismului. Filmul ne face martorii unei căutări inspiraționale a unui om care și-a dedicat întreaga viață unui vis și s-a luptat din greu să fie acceptat de cei dragi inimii lui.

Filmul va fi regizat de fiul dirijorului, Serge Ioan Celebidachi (regizorul apreciatului OCTAV - 2017), dupa un scenariu co-scris împreună cu James Olivier.

Filmările pentru “Cravata galbenă” încep luna viitoare în București, România. Producători sunt Adela Vrinceanu Celebidachi, Cristina Dobritoiu, Andrei Boncea, Christopher Milburn, James Olivier și Robert W. Cort, producător executiv.

image
image
image
image
image
image
horoscop chinezesc 600x400 jpeg
FotoJet (4) jpg
horoscop shutterstock jpg
Cele mai grozave regiuni din Europa pentru o vacanță prelungită    Iată care este topul celor mai grozave regiuni din Europa unde se merită să îți petreci o vacanță prelungită! jpg
Zodia care insala cel mai mult, sursă foto: Pixabay
Secret, zodii jpg