Carnea de miel, un pericol pentru sănătate! Toți românii trebuie să facă acest test, pentru a vedea dacă este toxică

Poate chiar fără să ne dăm seama, realitatea din calendar este că Paștele se apropie cu pași repezi de noi. Odată cu acesta vin și o mulțime de tradiții, alături de care am crescut fiecare. Una dintre aceste tradiții este gătitul felurilor de mâncare din carne de miel, însă puțini dintre noi știu că există și unele pericole pentru sănătate asociate cu aceasta!

Carnea de miel prezintă și pericole pentru sănătate. / foto: freepik.com
Carnea de miel prezintă și pericole pentru sănătate. / foto: freepik.com

Cu siguranță vor fi printre noi ce care încă sunt surprinși atunci când realizează că, de fapt, ne mai despart doar două săptămâni până la Paște. Confruntându-ne cu un ritm de viață din ce în ce mai rapid, precum și de vremuri din ce în ce mai tulburi, toți dintre noi anticipează cu drag venirea sărbătorilor. O perioadă îndrăgită, în care avem oportunitatea de a mai „încetini” și de a ne petrece timpul cu cei dragi, o bună parte din farmecul Paștelui vine din tradițiile asociate acestuia.

Fie că vorbim despre tradiții religioase, precum Postul sau mersul la biserică după lumina sfântă, ori tradiții laice, precum vopsitul ouălor și pregătirea cozonacilor, majoritatea dintre noi au crescut alături de aceste obiceiuri, pe care le ducem mai departe și azi. Iar ce poate fi mai tradițional pentru masa de Paște decât carnea de miel? Însă, mulți români nu știu că există o multitudine de pericole de sănătate asociate cu această carne, conform informațiilor oferite de către ego.ro!

Ce pericole reprezintă carnea de miel pentru sănătatea noastră

Pe lângă problemele generale asociate cărnii roșii, inclusiv creșterea riscului de cancer, există și unele probleme specifice mielului, de care toți românii trebuie să știe! Depinzând de vârsta, greutatea, dar și mediul în care a fost crescut animalul, carnea acestuia poate prezenta câteva probleme!

Pancreasul și ficatul nostru pot avea de muncit „ore suplimentare” în urma mesei de Paște, deoarece mielul poate fi greu de digerat de către organism. Problema intervine din cauza unor toxine din carne, atunci când animalul este mai mic de 10 kilograme și nu are măcar 2 luni, în momentul tăierii. Dacă mielul este mai mic, poate conține un nivel ridicat de purine, un compus din acidul uric care îngreunează digestia și chiar poate provoca unele boli hepatice.

Așa că deși vă puteți gândi că un miel mai tânăr poate avea carnea mai fragedă și gustoasă, acest lucru nu este adevărat, iar sănătatea voastră vă va mulțumi garantat dacă alegeți carnea potrivită!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
zodii norocoase webp
prajitura1 jpeg
Pomana porcului FOTO Shutterstock jpg
Descopera ce distruge relatia de cuplu si ce i apropie pe parteneri webp
chef catalin scarlatescu foto antena 1
KV CSR landscape jpg
1 despartire zodii jpg jpeg
1 pilaf sarbesc jpg jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net